Ultima zi pentru candidaturi la conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT
Termenul de depunere a candidaturilor pentru funcțiile de procuror general, șef DNA și șef DIICOT expiră luni.
Articol de Radiojurnal, 09 Februarie 2026, 11:06
În câteva ore expiră termenul până la care pot fi depuse la Ministerul Justiţiei candidaturile pentru conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT.
Selecţia procurorilor în vederea formulării de către preşedintele Nicuşor Dan a propunerilor de numire pentru ocuparea acestor funcţii va avea loc pînă în 2 martie.
Tot potrivit calendarului publicat de Ministerul Justiţiei, lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare va fi publicată în 16 februarie.
Interviurile vor fi susţinute în perioada 23 - 26 februarie, iar rezultatele vor fi afişate în 2 martie, urmând ca în aceeaşi zi ministerul să transmită propunerile către Consiliul Superior al Magistraturii.
Funcţia de procuror general devine vacantă la sfârșitul lunii martie, la fel şi cea de procuror şef DNA, iar cea de şef la DIICOT la final de iunie.












