Vizită de lucru la Londra a ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu
Oana Ţoiu va efectua o vizită şi la Universitatea Oxford, unde funcţionează Lectoratul de limba română, finanţat de Guvernul României.
Articol de Radiojurnal, 09 Februarie 2026, 09:29
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, începe luni, 9 februarie, o vizită de lucru de două zile la Londra.
Pe agenda vizitei sunt prevăzute întrevederi cu omologul britanic, Yvette Cooper, cu membri ai Grupului interparlamentar pentru România şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Londra.
Oana Ţoiu va efectua o vizită la Universitatea Oxford, unde funcţionează Lectoratul de limba română, finanţat de Guvernul României, proiect integrat în Facultatea de Lingvistică, Filologie şi Fonetică a prestigioasei instituţii academice.
Vizita la Londra reconfirmă angajamentul ferm al României pentru dialog, cooperare şi parteneriate solide, într-un context internaţional marcat de provocări de securitate şi transformări geopolitice semnificative, arată Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.












