Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sorin Mititelu(ASF): Frecvența daunelor este cu aproape 40% mai mare în București-Ilfov față de restul țării

Apel matinal - invitat: vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Sorin Mititelu

Sorin Mititelu(ASF): Frecvența daunelor este cu aproape 40% mai mare în București-Ilfov față de restul țării

Articol de Cătălin Cîrnu, 01 Octombrie 2025, 10:11

Începând de astăzi, 1 octombrie, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să interzică societății de asigurare DallBogg Life and Health din Bulgaria încheierea de noi contracte RCA pe teritoriul României. Anterior, activitatea companiei fusese deja restricționată temporar pentru o perioadă de 3 luni, din 1 iulie 2025 - o măsură dispusă și de autoritatea de supraveghere din Bulgaria. Ulterior acestei decizii, ASF-ul nostru a inițiat, împreună cu instituția similară din țara vecină, un control amănunțit asupra activității firmei pe piața din România. Concluziile acestor verificări au dus la hotărârea ASF de a interzice de astăzi subscrierea de noi contracte de asigurare. Discutăm pe această temă alături de invitatul Apelului matinal, Sorin Mititelu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară. Bună dimineața!

Bună dimineața!

Ce au scos la iveală aceste controale efectuate de ASF și de autoritatea din Bulgaria?

Bun, sunt câteva aspecte care țin de conduită, pentru că acesta este domeniul în care avem o anumită autoritate, ca autoritate dintr-o țară gazdă, a unei societăți de asigurări ce operează pe baza pașaportului european, fiind sub supravegherea unei alte autorități din altă țară europeană. Deci au fost chestiuni legate de respectarea unor termene de răspuns, oferirea suportului necesar, capacitățile necesare pentru a gestiona activitatea de daune și multe alte elemente din această categorie. Deci decizia noastră este strict legată de conduita lor în piață.

Există riscul să asistăm la apariția unor noi dezechilibre majore pe piața RCA-ului, având în vedere precedentele crize?

În niciun caz. Această companie este relativ nou intrată în piață. Deși s-a înregistrat în România încă de acum șapte, opt ani de zile cu dreptul de a subscrie o serie de tipuri de asigurări, inclusiv asigurarea RCA, efectiv a început activitatea în noiembrie anul trecut. A avut o perioadă, practic, de șapte luni de zile în care - șapte, aproape opt luni de zile - în care a efectuat distribuția unor produse de asigurare, dar în principal produsul RCA, astfel că în urma, sau după această perioadă, cota lor de piață este relativ mică, este undeva la 5%. Așadar, nu poate fi vorba de niciun dezechilibru în piață, în cazul în care lucrurile evoluează într-o direcție negativă, dar acest fapt nu poate fi confirmat și decis decât de autoritatea din Bulgaria.

Sunt vreo 200.000 de clienți RCA în cele nouă luni, pentru că prețurile au fost scăzute în raport cu concurența. Dar ce trebuie să știe acum acești asigurați și ce urmează pentru ei, în cazul unor daune?

În continuare compania operează, este activă; singurul lucru pe care nu poate face este acela de a vinde mai contracte și de a le reînnoi pe cele vechi. Prin urmare, obligațiile lor asumate prin contractele deja încheiate rămân valide. Prin urmare, activitatea lor în România pe componenta de gestiune de dosare de daună continua. Sunt indicate posibilitatea de a intra în contact cu această companie, au reprezentanți locali și gestionează de o manieră pe care noi am considerat-o, totuși, nesatisfăcătoare încă aceste dosare. Așadar, ceea ce ține de trecut, în continuare contractele sunt valabile; ce ține de viitorul, viitorul apropiat, putem spune, adică nu că putem spune, am decis de a interzice posibilitatea de încheiere de noi contracte.

N-ați primit semnale din piață că asigurătorul nu răspunde sau nu-și îndeplinește obligațiile de plată?

Bineînțeles, altfel n-am fi avut informații în baza cărora să începem o analiză mai detaliată și mai timpurie. Dacă este ceva de menționat legat de acest caz este faptul că nu am lăsat, ca autoritate, ca această situație să se agraveze, ci am intervenit într-o fază incipientă.

DallBogg, însă, vrem nu vrem, ne amintim, este a doua companie bulgară cu probleme, hai să le spunem majore pe piața din România, asta după falimentulul Euroins, care era tot din Bulgaria.

O mare mențiune, o mare diferență. Euroins a fost o companie înregistrată în România, era o subsidiară, o filială a companiei din Bulgaria. Deci aceasta, tehnic, era considerată o companie românească, chiar dacă acționarul era o companie din Bulgaria. În cazul DallBogg, este companie înregistrată în Bulgaria, autorizată în Bulgaria, în supravegherea autorității din Bulgaria din perspectivă prudențială a solvabilității și a conduitei în fiecare țară de autoritățile gazdă. În cazul nostru, ce se întâmplă în România, în componenta de distribuție și de service-are a clienților pe daune, intră în gestiunea și în responsabilitatea noastră.

Da, fără să fiu răutăcios, însă, îmi amintesc de Euroins, despre care ați vorbit, despre City Insurance, despre Astra. Noroc cu bulgarii, ei v-au semnalat că sunt ceva probleme acolo?

Nu, noi și alte autorități din țări gazdă ne-am sesizat și am avut o colaborare pe acest subiect. Nu a fost dinspre autoritatea țării gazdă, de origine, ci în sens invers.

În acest context, cum anticipați evoluția prețurilor polițelor RCA, care deja au crescut după eliminarea plafonării tarifelor?

Bun, au crescut modic, dacă ne uităm la indicatori ce reprezintă media generală și, totodată, uitându-ne în structură, putem spune că acolo unde au fost creșteri, au fost și scăderi ca pondere, ca volume. Deci e o piață care, în momentul de față, putem spune că are o anumită stabilitate, iar evoluția tarifelor, ca orice preţ în piață, are o evoluție, să spunem, corelată cu ceilalți factori economici din economie. Dacă este ceva de menționat, prețurile la un asemenea produs întotdeauna sunt în corelație directă cu numărul de daune. Cum noi avem o frecvență mare a daunelor, vom avea în continuare, din păcate, un nivel, aș spune, relativ ridicat față de cât am putea să avem dacă am avea un nivel redus, normal al daunelor.

Și, totuși, o întrebare venită de la mai mulți matinali - de ce sunt atât de mari diferențele între asiguratori pe aceeași poliță RCA?

Pentru că sunt prețuri diferite oferite de furnizori diferiți, care calculează potențialul costului riscului, adică cel al daunei, aferente portofoliului de clienți de o manieră diferită. Fiecare se uită, practic, la datele pe care le dețin despre clienții pe care vor să îi atragă sau pe care îi au deja și calculează, practic, un potențial risc de efectuare, de apariție a evenimentului asigurat, care generează niște costuri. Și, prin urmare, fiecare încearcă să calculeze care să fie acel nivel al primei, al prețului, al tarifului, astfel încât să-și acopere în viitor acele costuri. Cum /.../ în mare parte, chiar dacă există, să spunem, o corelație și cu trecutul, fiecare încearcă și aplică metode diferite. Și întotdeauna vor fi diferite și e normal să fie diferit, astfel de metode diferite, pentru că e o piață, totuși, concurențială. Nu este o piață în care produsul are un preț prestabilit, un preț administrat.

Da, nu am descoperit un comparator, dacă aveți idee, pentru că, iarăși, suntem întrebați. Un Logan, de exemplu - luăm mașina națională, Dacia Logan - o mașină vândută în România, cu motor de un litru, comercializată și în Franța. E o diferență mare la polița RCA între cele două țări?

Din start, comparația este și incompletă și, prin urmare, și incorectă. Pentru că sunt mult mai multe elemente ce se iau în calcul. Este vorba și de datele despre proprietar, și despre șofer, și de locația în care operează și de un anumit istoric al daunelor. Deci nu este un singur set de informații, de factori care se iau în calcul. Prin urmare, chiar dacă ai aceeași mașină și chiar dacă este același proprietar pe o perioadă mai îndelungată, tarifele vor diferi de la asigurator și la asigurator, și în niciun caz nu poate fi făcută o comparație între două piețe, între două țări diferite, pentru că sunt și condiții diferite. Dacă ar fi să facem o comparație...

M-am dus prea departe. Atunci ar trebui între București-Ilfov și, nu știu, Botoșani.

Da, e corect, pentru că elementul principal de care îți spunem mai devreme, frecvența daunelor, indică o diferență majoră între zona București-Ilfov și restul țării. Frecvența daunelor este cu aproape 40% mai mare în București-Ilfov decât în restul țării. Deci avem mai multe daune, mai multe cheltuieli; prin urmare este nevoie de o primă mai mare pentru a ocoperi acele cheltuieli cu daunele.

Dar oare ține de șofer sau de aglomerație?

Sunt mai mulți factori.

Sunt mai mulți factori, nu?

Inclusiv șoferul, inclusiv densitatea mașinilor, inclusiv conduita și inclusiv tipul de mașină, pentru că se pare că este... Nu se pare, este o corelație și cu acest factor.

Da, și dacă ne amintim de unde am pornit discuția, de la compania din Bulgaria, Dallbogg; în bulgară, traducerea ar fi "Să dea Dumnezeu". Dă, Doamne, da, să fie cât mai puține accidente și cât mai puține daune. Cu mulțumiri!

/.../ au început cu asigurările de sănătate. Ulterior și-au dezvoltat și alte linii de business.

Da, vestea bună e că ASF e acolo, cu ochii țintiți asupra a ceea ce se întâmplă pe piață. Cu mulțumiri adresate invitatului de astăzi - Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Programul Rabla: Fonduri disponibile pentru mașini electrice, plug-in hibrid și cu hidrogen
România 01 Octombrie 2025, 08:49

Programul Rabla: Fonduri disponibile pentru mașini electrice, plug-in hibrid și cu hidrogen

În numai 13 minute, s-a epuizat bugetul pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică sau hibrid.

Programul Rabla: Fonduri disponibile pentru mașini electrice, plug-in hibrid și cu hidrogen
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului
România 01 Octombrie 2025, 07:28

Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului

Rectificarea bugetară asigură cheltuielile obligatorii ale statului, menţine proiecte de dezvoltare şi garantează plata...

Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului
Ministerul Educației a obținut o alocare suplimentară la rectificarea bugetară
România 30 Septembrie 2025, 23:16

Ministerul Educației a obținut o alocare suplimentară la rectificarea bugetară

Banii asigură continuarea implementării tuturor proiectelor renegociate cu Comisia Europeană și autorizate de Guvern, afirmă...

Ministerul Educației a obținut o alocare suplimentară la rectificarea bugetară
Senatul ar putea aproba introducerea unor praguri de vârstă pentru accesul online în cazul minorilor
România 30 Septembrie 2025, 21:41

Senatul ar putea aproba introducerea unor praguri de vârstă pentru accesul online în cazul minorilor

Conținutul dăunător este definit ca orice conținut scris, audio, video sau imagine care promovează alcoolul, băuturile...

Senatul ar putea aproba introducerea unor praguri de vârstă pentru accesul online în cazul minorilor
MApN cere aprobarea Parlamentului pentru cumpărarea de tancuri Abrams
România 30 Septembrie 2025, 20:13

MApN cere aprobarea Parlamentului pentru cumpărarea de tancuri Abrams

Vor fi achiziționate 216 tancuri Abrams, echipamente de simulare și testare, piese de schimb și muniție.

MApN cere aprobarea Parlamentului pentru cumpărarea de tancuri Abrams
Guvernul va transmite Parlamentului legea pregătirii în caz de război
România 30 Septembrie 2025, 20:03

Guvernul va transmite Parlamentului legea pregătirii în caz de război

Cea mai importantă modificare a acestui document o reprezintă introducerea unui stagiu militar, pe bază de voluntariat, a...

Guvernul va transmite Parlamentului legea pregătirii în caz de război
Sindicatul angajaților de la Palatul Victoria respinge măsurile de reorganizare
România 30 Septembrie 2025, 19:09

Sindicatul angajaților de la Palatul Victoria respinge măsurile de reorganizare

Dacă măsura se va aplica, 34 de angajați ai Cancelariei premierului își vor pierde locurile de muncă.

Sindicatul angajaților de la Palatul Victoria respinge măsurile de reorganizare
Experţi militari analizează fragmentele de dronă descoperite pe canalul Şontea
România 30 Septembrie 2025, 18:59

Experţi militari analizează fragmentele de dronă descoperite pe canalul Şontea

De la începutul râzboiului declanșat de Rusia în Ucraina, în aproape 40 de situaţii, fragmente de drone rusești au căzut pe...

Experţi militari analizează fragmentele de dronă descoperite pe canalul Şontea

Radio România

TULCEA: În poligonul Cataloi au loc noi exerciții militare cu muniție de război

TULCEA: În poligonul Cataloi au loc noi exerciții militare cu muniție de război

TULCEA: În poligonul Cataloi au loc noi exerciții militare cu muniție de război
Camera Deputaţilor: Condamnaţii aflați în detenție sau într-un centru educativ pot participa la procese prin videoconferinţă

GERMANIA: Târgul Oktoberfest din München, închis după o amenințare cu bombă și o explozie soldată cu victime

ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional a coborât până la 3,18%, în august. Cei mai mulți șomeri, în mediul rural