Infracţiuni de corupţie săvârşite de către funcţionari publici din cadrul unei companii de stat
Procurorii DNA au efectuat, marţi, percheziţii în opt locaţii din Bucureşti şi Ilfov într-un dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie săvârşite în cursul acestui an de către funcţionari publici din cadrul unei companii de stat.

Articol de Florin Lepădatu, 09 Septembrie 2025, 21:21
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, marţi, percheziţii în opt locaţii din Bucureşti şi Ilfov într-un dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie săvârşite în cursul acestui an de către funcţionari publici din cadrul unei companii de stat.
Surse judiciare au precizat că descinderi au loc şi la sediul ELCEN, iar în dosar ar fi vizate infracţiuni de dare şi luare de mită.
Compania Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) este deţinută de Ministerul Energiei (97,51% din acţiuni) şi SNGN Romgaz (2,49%). Obiectul de activitate al companiei îl reprezintă producţia, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei termice, dar şi producţia şi vânzarea energiei electrice. Este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (90%).