Incendiu la Spitalul Județean Reșița
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale și au activat Planul Roșu din cauza riscului de extindere și a fumului dens.
Articol de Radio România Actualităţi, 27 Noiembrie 2025, 16:18
Un incendiu fără flacără, dar cu degajări puternice de fum, a izbucnit joi la Staționarul 1 al Spitalului Județean Reșița, în zona unde se amenajează spațiul pentru noul aparat RMN.
Focul, pornit probabil din cauza unei substanțe inflamabile într-un rost de dilatare, a fost stins rapid, fără victime, transmite Radio România Reșița.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale și au activat Planul Roșu din cauza riscului de extindere și a fumului dens, care a afectat și secția de Chirurgie.
Pacienții din zonele afectate au fost evacuați preventiv. Activitatea medicală continuă normal în celelalte zone.
Cauza incendiului este încă în investigație, un scurtcircuit electric fiind una dintre ipoteze.












