Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Economia României nu este valorificată la potențial

"Apel matinal" - Invitat: Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Economia României nu este valorificată la potențial
Radu Miruță. Foto: Arhivă / Agerpres.

Articol de Daniela Petrican, Cătălin Cîrnu, 07 Octombrie 2025, 09:25

Industria românească, mai ales cea din domeniul apărării, are potenţial. Trebuie găsită o direcţie, dar şi soluţii reale de relansare, spune ministrul Economiei după recentele vizite la companiile din industria de apărare, adăugând că aceest domeniu trebuie dezmorţit, are nevoie de management profesionist şi investiţii în tehnologie. Prin mecanismul de finanare europeană SAFE, un programde înzestrare militară, prin care România poate accesa aproape 17 miliarde de euro, există sume suficient de mari care pot presupune inclusiv construcţie şi înzestrare navală, ceea ce poate fi o soluţie, de exemplu, pentru Şantierul Naval de la Mangalia.
Unitatea cu tradiţie în construcţiile navale şi cel mai mare angajator la un moment dat din judeţul Constanţa a trezit interesul mai multor investitori, dar, în acelaşi timp, acumulează tot mai multe datorii, ceea ce face viitorul său incert. Despre posibile soluții, și nu numai, discutăm cu invitatul apelului matinal, ministrul economiei, Radu Miruță. Bună dimineața!

Bună dimineața!
Care este acum situația șantierului de la Mangalia, după plecarea companiei Damen?
Compania Damen încă n-a plecat de acolo. Este un exemplu în care statul și-a bătut joc de el...
De el însuși...
... acceptând la masă niște decizii în dezavantajul statului, care au condus la o situație în care compania are datorii de 207 milioane de euro, din care partenerul statului român cere, revendică 170 de milioane. Ei bine, imaginați-vă că o companie care are datorii de 207 milioane și pe niște documente valoarea de lichidare este 87 de milioane nu este foarte atractivă pentru un investitor. Un investitor să vină să ia o companie care valoarează de trei ori mai puțin decât datoriile nu pare foarte atractiv. Ce urmăresc eu în timpul în care nu pot să nu mă uit la faptul că e cel mai mare șantier naval din Europa, nu pot să nu realizez faptul că e poziționat strategic cu ieșirea la Marea Neagră într-o țară membră NATO, încercăm să vedem pe cât posibil ca prin aceste achiziții care se vor face prin programul de finanțare SAFE să îndreptăm comenzi spre a se face în acest șantier, astfel încât pachetul cu comenzi adăugate peste un șantier cu datorii, faptul că are comenzi asociate să devină mai atractiv pentru investitori în această platformă.
Și în ce condiții poate deveni atractiv? Există investitori interesați să preia acum șantierul?
La momentul în care discutăm despre aceste datorii, investitorii vor să ia șantierul pe nimic, ceea ce nu pot să accept. În condițiile în care el poate deveni atractiv, este să ducem lângă șantierul ăsta cu asemenea datorii niște comenzi care sunt foarte avantajoase, astfel încât șantierul cu datorii căruia i se adaugă niște comenzi atractive să compună un pachet care să-l facă mai atractiv. Un investitor să vină să spună: "nu vreau să preiau șantierul cu datorii, dar m-ar interesa să-l preiau cu datoriile existente, având în vedere că aici, cu siguranță, voi avea comenzile A, B, C, D din partea Armatei Române".
Da, cred că aceasta ar fi una dintre soluții despre care vorbeați, în condițiile în care România, dacă nu greșesc, prin septembrie a achiziționat o corvetă ușoară din Turcia. Cum ne-ar putea ajuta acest program SAFE? Pentru că aminteam de o sumă colosală, 17 miliarde de euro.
Sunt două aspecte. Pentru zona de armată sunt vreo 11 miliarde, restul sunt pentru infrastructură asociată, adică există planuri de mobilizare, armata are nevoie să-și mute dispozitive dintr-o parte în cealaltă și trebuie să treacă pe niște poduri, pe niște drumuri care trebuie și ele ramforsate pentru a suporta așa ceva. Strict pentru armată sunt vreo 11 miliarde, însă aici sunt două aspecte. Un aspect este că trebuie ca sumele astea să le lipim pe cât de mult se poate de industria națională de apărare, din motive și strategice și economice, te interesează să faci muniție, nu poți să faci muniție strategic într-o altă țară decât în țara pe care ai nevoie să o aperi cu muniția asta. În același timp, trebuie să conștientizăm o altă realitate. Armata Română are nevoie de echipamente de dotare de ultimă generație, că e absolut normal. Să faci echipamente de ultimă generație cu o industrie de apărare în care de vreo 30 de ani nu s-au investit bani deloc, este o discrepanță. Nu te poți duce în niște fabrici în care a început să crească vegetația prin unele hale, în loc să existe linie de producție modernă, există copaci, cerând ca acolo, într-o lună de zile, să se facă, nu știu, cu inteligența artificială, coordonare de drone. Trebuie să ne uităm realist ce putem lipi de industria națională de apărare, în sensul că sunt entități de tehnologie avansată, companii care sunt interesate să tragă acești bani din SAFE, pentru faptul că avem nevoie ca aceste lucruri să se întâmple pe teritoriul României, îi ducem înspre fabricile noastre care au o eficiență și o situație de management funcțional acolo. Asta este o modalitate prin care e singura șansă să mai dezmorțim un pic din industria de apărare din România, care în ultimul an a fost văduvită de investiții.
Și se pot face aceste investiții?
Pe alocuri, da. Provocarea mea e să se facă în cât mai multe. E și o constrângere de timp. Dacă până la finalul lunii noiembrie, trebuie încheiate toate aceste contracte, vedeţi dumneavoastră, nu e suficient să facem o știre că nu știu ce fabrică nouă a venit în România, dacă nu ne uităm foarte atent la condițiile comerciale prin care acea fabrică vine în România, că am mai văzut exemplul cu Damen, cu șantierul de la Galaţi și cu firme din astea care s-au tot derulat în ultimii 30 de ani în România, vine câte un investitor, se lipește de industria națională, o pune pe aia pe butuci, după aceea pleacă dând statul în judecată. Adică pe mine mă interesează să atragem banii ăștia din SAFE, cât de mult se poate, însă în niște condiții comerciale avantajoase și corecte, pentru că acest SAFE nu sunt bani gratis, sunt bani cu împrumut, pe care România trebuie să-i returneze la un moment dat, într-adevăr, cu o dobândă foarte mică și foarte avantajoasă. Dar dacă nouă ni se vând produse la un preț de două, trei ori mai mare decât prețul real, nu ne mai interesează că-i dobândă avantajoasă, pentru că per ansamblu pierdem prin faptul că cumpărăm mai scump. Deci eu nu voi fi niciodată în situația în care vom negocia cu mâinile la spate, cu capul la perete, acceptând orice condiții comerciale de dragul de a atrage acești bani. Vrem investitori, suntem preocupați să tragem cât de mult din această sumă de bani, dar în niște condiții corecte.
România, în alte vremuri, exporta tancuri și nu numai, că tot ați amintit de industria de armament, acum ne pregătim să cumpărăm tancuri. Se poate inversa la un moment dat acest rol?
Să știți că și cumpărăm și producem. Spre exemplu, la Uzina Mecanică București, în România, în laterala Bucureștiului, se produce acest transportor Piranha V, care este de ultimă generație și pe care îl folosesc la cel mai înalt nivel armate despre care putem considera că sunt mai moderne decât România. Pe de altă parte, există caracteristici, cerințe operaționale din partea armatei care nu sunt îndeplinite de acest transportor și e nevoie de a fi achiziționat pentru că nu poți să-i spui militarului român 'du-te să încasezi gloanțe în piept fără să ai metode de a te proteja'. Deci cerințele vin de la Armata Rmână, noi ne uităm la Ministerul Economiei unde putem produce pentru a livra ceea ce Armata Română are nevoie și sunt situații în care putem face singuri asta aici, sunt situații în care facem lucrurile astea în România, în parteneriat cu o firmă care are tehnologie și licență și sunt situații în care nu putem nici una nici alta și cumpărăm cu totul.
Da. Ideea este, cred, dacă tot se investesc atâția banii în Armata Română, bine ar fi ca mulți dintre ei sau cât mai mulți dintre ei să rămână în țară, corect?
Este obligatoriu să rămână în ţară din perspectivă economică, şi din perspectivă strategică. Şi contractele pe care noi le gestionăm, şi un exemplu concret este cel pentru fabrica de pulberi de la Victoria, pentru care s-au semnat condițiile comerciale acum o lună de zile în Germania, în acel contract este pentru prima oară când am inclus condiție de a lucra cu furnizori locali obligatoriu. Să nu mai meargă fabricile din România care vor să devină furnizori de componente la o astfel de fabrică imensă și să bată la ușă să devină furnizori, ci să se întâmple în sens invers, pentru că Rheinmetall este obligată prin contract să găsească furnizori locali și sunt în situația în care sunt disperaţi să găsească, să identifice. Și atunci se duce pe orizontală, se va răsfira pe orizontală implicarea unor altor industrii, de prelucrări metalice, petrochimie ş.a.m.d....
Cum se întâmplă în auto.
... ceea ce e un lucru sănătos pentru România.
Cum se întâmplă în industria auto, unde industria conexă, să spun așa, s-a dezvoltat foarte, foarte mult. Domnule ministru, ca pe final de interviu, cum ați cataloga valoarea, sau, da, valoarea economiei românești în acest an 2025 și poate viitorul ei?
Nevalorificată la potențial. România e o țară bogată, şi ceea ce învățam noi la școală și învăță copiii noștri, că are și dealuri, și munți, și aur, și cărbune și apă șa.m.d., nu ajunge să fie resimţit în buzunarul fiecărui om. Și între faptul că trăim într-o țară bogată şi faptul că nu simțim în buzunarul nostru că suntem într-o astfel de țară, la mijloc este politicul, care are obligația să fie cureaua de transmisie între cele două.
Și care ar fi principalele domenii din economie în care România, în actualul context internațional, ar trebui să investească cu prioritate?
Din punctul meu de vedere ca ministru și al economiei, pe lângă alte responsabilități pe care le avem în acest minister, eu mă uit la cum se duc cifrele. Noi avem un deficit comercial de 33 de miliarde de euro și asta se întâmplă pentru că din România se exportă materie primă în format brut, care pleacă în alte ţări, din care noi apoi cumpărăm produse făcute din această materie primă. Și în loc să vedem scheme de finanțare pe care le tot văd prin ministerul ăsta pentru tot felul de aspecte complet ineficiente, cred că este de datoria României să facem o schemă de finanțare uitându-ne fabricile care prelucrează în străinătate produsele plecate din România pentru a aduce fabricile alea aici. Nu trebuie să plece porumbul din câmpia română în Olanda, de unde să importăm cipsuri, ci poate să mergem la fabrica aia de cipsuri și să-i spunem, uite, îți dau o subvenție din partea statului român pentru ca tu să vii să faci fabrica asta în România, pentru ca valoarea asta să se desfășăre în perimetrul țării noastre. Acolo cred eu că ar avea România de câștigat și asta sunt preocupat să fac cel puțin pe acest segment.
Şi cine ar trebui să facă? Pentru că auzim de toate aceste întâmplări de ani buni. Doar Ministerul Economiei sau în general?
Guvernul României, ministrul economiei cu care vorbiţi tura asta şi care, în bugetul de anul viitor, este preocupat să introducă astfel de scheme.
Să sperăm că reuşiţi, noi suntem optimişti.
Eu sunt foarte preocupat, vom vedea.
Da. Zi bună să avem cu toţii!
Mulţumesc. Şi dvs.!
Şi un an 2026 cu un deficit care să scadă, nu?
Mai mic.
Mai mic, exact. Invitatul "Apelului matinal" astăzi - ministrul Economiei, Radu Miruţă.

Etichete : radu miruta
Activitatea școlilor și a grădinițelor va fi suspendată miercuri în județul Călărași
România 07 Octombrie 2025, 11:24

Activitatea școlilor și a grădinițelor va fi suspendată miercuri în județul Călărași

Autoritățile din județul Călărași au decis suspendarea școlilor și a grădinițelor miercuri, 8 octombrie, când va fi...

Activitatea școlilor și a grădinițelor va fi suspendată miercuri în județul Călărași
Ialomița: Autoritățile au decis închiderea școlilor şi grădiniţelor din cauza codului roşu de precipitaţii
România 07 Octombrie 2025, 10:57

Ialomița: Autoritățile au decis închiderea școlilor şi grădiniţelor din cauza codului roşu de precipitaţii

Cetățenii sunt atenționați că vremea se va înrăutăți gradual și sunt sfătuiți să se pregătească în vederea depășirii unor...

Ialomița: Autoritățile au decis închiderea școlilor şi grădiniţelor din cauza codului roşu de precipitaţii
Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu
România 07 Octombrie 2025, 10:52

Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu

Codul este valabil de marți de la ora 21:00 până miercuri, la ora 15:00.

Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu
Stratul de zăpadă la Vârful Omu măsoară aproape o jumătate de metru
România 07 Octombrie 2025, 10:00

Stratul de zăpadă la Vârful Omu măsoară aproape o jumătate de metru

Sunt posibile avalanșe mici și medii la peste 2.000 m altitudine în Munții Făgăraș și Bucegi.

Stratul de zăpadă la Vârful Omu măsoară aproape o jumătate de metru
Ceață și ploaie pe șoselele din țară. Transalpina rămâne închisă
România 07 Octombrie 2025, 08:42

Ceață și ploaie pe șoselele din țară. Transalpina rămâne închisă

Ceața și ploaia afectează traficul rutier în mai multe județe, iar Transalpina rămâne închisă între Rânca și Obârșia Lotrului...

Ceață și ploaie pe șoselele din țară. Transalpina rămâne închisă
Termoenergetica a început furnizarea de agent termic pentru încălzire în Capitală
România 07 Octombrie 2025, 08:23

Termoenergetica a început furnizarea de agent termic pentru încălzire în Capitală

"Efectele se vor resimți treptat, dar vor exista și probleme", menționează compania.

Termoenergetica a început furnizarea de agent termic pentru încălzire în Capitală
În cea mai mare parte a sud-estului României va ploua abundent
România 07 Octombrie 2025, 08:00

În cea mai mare parte a sud-estului României va ploua abundent

În aproape întreaga jumătate de sud-est a țării va ploua abundent. Un ciclon care vine dinspre Marea Mediterană...

În cea mai mare parte a sud-estului României va ploua abundent
Avertizare MAE în legătură cu vremea severă din Bulgaria
România 07 Octombrie 2025, 07:55

Avertizare MAE în legătură cu vremea severă din Bulgaria

În Bulgaria este cod roșu de vreme severă și precipitații abundente în regiunile de pe coasta Mării Negre și...

Avertizare MAE în legătură cu vremea severă din Bulgaria

Radio România

Necesarul de sare pentru această iarnă, contractat de CNAIR și Salrom

Necesarul de sare pentru această iarnă, contractat de CNAIR și Salrom

Necesarul de sare pentru această iarnă, contractat de CNAIR și Salrom
Protest al sindicaliștilor din Educație, marți, în fața Ministerului de Finanțe

Protest al sindicaliștilor din Educație, marți, în fața Ministerului de Finanțe

Protest al sindicaliștilor din Educație, marți, în fața Ministerului de Finanțe
BACĂU: Bărbat transportat la spital după ce a căzut cu scuterul într-un șanț de 2 metri

BACĂU: Bărbat transportat la spital după ce a căzut cu scuterul într-un șanț de 2 metri

BACĂU: Bărbat transportat la spital după ce a căzut cu scuterul într-un șanț de 2 metri
Ministrul Economiei, despre șantierul de la Mangalia: Este un exemplu în care statul şi-a bătut joc de el însuși

Ministrul Economiei, despre șantierul de la Mangalia: Este un exemplu în care statul şi-a bătut joc de el însuși

Ministrul Economiei, despre șantierul de la Mangalia: Este un exemplu în care statul şi-a bătut joc de el însuși