Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Drobeta-Turnu Severin: 11 puncte de prim ajutor pe timp de caniculă

Zeci de persoane s-au prezentat deja la aceste puncte, patru au ajuns la spital.

Drobeta-Turnu Severin: 11 puncte de prim ajutor pe timp de caniculă
Foto: meteoromania.ro

Articol de Radiojurnal, 08 Iulie 2025, 13:44

Autorităţile iau măsuri speciale de protecţie în judeţele aflate sub avertizări de caniculă.

La Drobeta-Turnu Severin, aflat sub cod roşu de temperaturi ridicate până miercuri dimineaţă, au fost înfiinţate 11 puncte de prim ajutor dotate cu asistenţă medicală şi dozatoare cu apă.

Zeci de persoane s-au prezentat deja la aceste puncte, patru au ajuns la spital. Mihai Bădescu relatează.

Reporter: În piețele din Drobeta-Turnu Severin, temperaturile sunt sufocante.

-: Dimineață e mai bine, că e mai răcoare, dar de la 10:00 încolo e crunt și de la 15:00 nu se mai poate sta în piață.

-: Se strică, se ofilesc, încercăm să le vindem de mâncare măcar, dacă putem.

20 de persoane s-au prezentat la punctele de prim ajutor, în timp ce ambulanța a intervenit pentru patru lipotimii.

Ați avut persoane care s-au adresat?

Angela Ștetea, asistent medical: Desigur, oamenii care vând în piață, care au trecut pe aici, le-am oferit apă, le-am măsurat o tensiune, s-au resimțit cu ușoară amețeală.

Amina Nicolicea, medic: Mare atenție la copii, deci bătrânii în mod special și copiii sunt cei mai expuși. Au fost până acum patru lipotimii și cu cele de ieri. Vremea continuă să fie așa, deci mare atenție și la orele amiezii.

Restricții de tonaj au fost impuse și astăzi pe drumurile naționale.

Cum e în cabină la 40 de grade?

-: 30 de grade, cu aer condiționat. Și în mașina arată 36 de grade. Normal, legea spune: temperaturi repetate peste 35 de grade. Acum sunt 36.

Inspector principal Cătălin Diaconu, Serviciul Rutier: Camioanele vor fi redirecționate către parcări până la trecerea codului de caniculă, adică după ora 20:00 vor putea să-și continue traseul.

Valul de caniculă se domolește, dar sunt așteptate furtuni violente.

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
România 16 Martie 2026, 22:40

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României

Radu Miruță afirmă că purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe s-ar fi referit la represalii de natură...

Ministrul apărării susţine că nu există riscuri la adresa României
Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
România 16 Martie 2026, 22:30

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget

Au fost prezentate amendamente, însă au fost puține cazuri în care astfel de inițiative au obținut susținerea necesară.

Dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului asupra proiectului de buget
Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
România 16 Martie 2026, 21:40

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile

Restricția se va aplica pentru a permite relocarea echipamentelor tehnice din terminalul provizoriu în noul terminal de...

Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu va fi închis temporar zborurilor civile
Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
România 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune

Bugetul SRR a fost avizat în forma primită de la Guvern.

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
România 16 Martie 2026, 21:06

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat

Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoș, spunea că decizia de a nu propune amendamente vine ca urmare a lecțiilor din anii...

PNL şi USR nu vor vota amendamente la proiectul bugetului de stat
O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism
România 16 Martie 2026, 19:26

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism

Cei 6 membri ai familiei au fost internați în spital cu botulism după ce au mâncat șuncă de porc produsă în propria gospodărie.

O familie din Oradea a fost internată la spital cu botulism
Bugetul Ministerului Sănătății - Aviz favorabil în comisiile parlamentare
România 16 Martie 2026, 19:22

Bugetul Ministerului Sănătății - Aviz favorabil în comisiile parlamentare

Ministrul Alexandru Rogobete spune că bugetul este mai mic cu 1,6 miliarde de lei.

Bugetul Ministerului Sănătății - Aviz favorabil în comisiile parlamentare
Nicușor Dan: OMV Petrom va colabora cu guvernul
România 16 Martie 2026, 18:45

Nicușor Dan: OMV Petrom va colabora cu guvernul

Președintele a subliniat că închiderea Strâmtorii Ormuz creează dificultăți majore pentru importatorii de petrol.

Nicușor Dan: OMV Petrom va colabora cu guvernul

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană