Chestiunea tarifelor comerciale dintre UE și SUA va fi discutată la începutul săptămânii viitoare

Articol de Bogdan Isopescu, 11 Iulie 2025, 21:48
Miniştrii europeni de externe vor discuta luni, 14 iulie, la Bruxelles, pe tema disputei tarifare cu Statele Unite, în lipsa unui acord între cele două părţi şi în contextul intrării în vigoare în aceeaşi zi a primei liste de taxe în oglindă vizând produsele americane.
Uniunea ar putea primi între timp o scrisoare din partea preşedintelui Trump care poate schimba situaţia.
Prima listă de tarife în oglindă are o valoare de peste 20 de miliarde de euro, ce ar urma să se aplice, teoretic, de luni, unor produse americane importate în Uniunea Europeană.
Cele mai multe state membre ar fi dorit ca Uniunea să ajungă la un acord cu Statele Unite fără escaladări de prisos, cum ar fi aplicarea tarifelor în oglindă, de unde și importanța acestui sfârșit de săptămână, dacă vor mai avea loc discuții între Washington și Bruxelles.
În paralel, Statele Unite au anunțat prelungirea termenului pentru încheierea unui acord până pe 1 august, însă ulterior s-a anunțat intenția președintelui Trump de a trimite o scrisoare pe aceeași temă, fapt care pune și mai multă incertitudine asupra subiectului.
În toată această bulă a termenelor, amânărilor, negocierilor și declarațiilor ce se schimbă uneori de la o zi la alta, Comisia Europeană are pregătită și o a doua listă de tarife în oglindă, cu o valoare către 100 de miliarde de euro.
Toate acestea, precum și eventualele evoluții din timpul weekend-ului, vor face subiectul Consiliului pentru afaceri externe de luni de la Bruxelles, axat pe componenta comercială.
Miniștrii ar putea suspenda sau menține tarifele europene care, teoretic, intră în aplicare în noaptea de duminică spre luni.
Cele mai multe state europene pledează pentru continuarea negocierilor și pentru un rezultat cât mai bun cu Casa Albă. Un alt grup, mai mic, pledează pentru o poziție de forță în fața americanilor.