Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Camera Deputaţilor a adoptat "Strategia naţională pe termen lung"

A fost adoptat proiectul privind Strategia naţională pe termen lung 'România 2040'.

Camera Deputaţilor a adoptat "Strategia naţională pe termen lung"

Articol de Radu Dobriţoiu, 20 Martie 2019, 16:21

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung 'România 2040', care prevede înfiinţarea, în acest sens, a Comisiei 'România 2040', condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei elaborării şi actualizării Strategiei de dezvoltare economică şi socială a României pe termen lung, denumită Strategia 'România 2040'. Aceasta va cuprinde scenarii şi politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate.

Strategia se va actualiza la un interval de trei ani.

Autorităţile administraţiei publice, Academia Română, academiile de ramură, instituţiile de învăţământ superior, instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public şi privat, sindicatele şi patronatele de ramură, precum şi organismele neguvernamentale de profil vor sprijini elaborarea Strategiei 'România 2040', scop în care se înfiinţează Comisia 'România 2040', organism consultativ, fără personalitate juridică.

Conform prevederilor adoptate, în sensul prezentei legi, Strategia 'România 2040' presupune atingerea obiectivelor propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială şi setul de politici publice strategice care ar trebui implementate, ţinând cont de principiile dezvoltării durabile.

Strategia 'România 2040' se elaborează prin dezbatere naţională şi cuprinde scenarii şi politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate. Această strategie se elaborează sub directa coordonare a Camerei Deputaţilor, care asigură conducerea întregului proces. Iniţial, se prevedea că strategia se elabora sub coordonarea Parlamentului.

Comisia 'România 2040' este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor. Coordonarea metodologică şi ştiinţifică a activităţii Comisiei 'România 2040', precum şi a întregului proces de elaborare a strategiei este realizată de Consiliul de Programare Economică şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Comisia 'România 2040' îşi desfăşoară activitatea pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, atât în cadrul unor reuniuni lunare în plen, cât şi în mod curent, prin realizare de lucrări de fundamentare şi sinteză.

Conform actului normativ, Comisia 'România 2040' este alcătuită din: preşedintele Camerei Deputaţilor, care este şi preşedintele Comisiei 'România 2040', doi reprezentanţi ai Guvernului desemnaţi de premier, doi reprezentanţi ai Preşedinţiei, câte un reprezentant al partidelor parlamentare, câte doi reprezentanţi ai comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, doi reprezentanţi ai Academiei Române desemnaţi de preşedintele forului, câte doi reprezentanţi ai Consiliului de Programare Economică şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, cinci personalităţi ale ştiinţei, din mediul academic şi universitar, desemnate de conducerea Comisiei 'România 2040', la propunerea Consiliului de Programare Economică, precum şi un reprezentant desemnat de Consiliul Naţional al Rectorilor, informează Agerpres.

Membrii Comisiei 'România 2040' sunt numiţi prin hotărâre a Camerei Deputaţilor, conform nominalizărilor.

În vederea asigurării transparenţei decizionale şi a validării direcţiilor de dezvoltare, Comisia 'România 2040' organizează dezbateri publice, sub forma unor forumuri naţionale, cu participare deschisă, în care se prezintă rezultatele de etapă. Forumurile naţionale se organizează sub egida Camerei Deputaţilor, opiniile fundamentate exprimate în cazul dezbaterilor urmând a fi integrate în strategie.

Strategia 'România 2040' de dezvoltare se elaborează prin fundamentarea a trei scenarii: optimist, moderat şi pesimist, diferenţiate în raport cu premisele, obiectivele şi liniile directoare stabilite de Comisia 'România 2040'. Aceasta se corelează cu Planul naţional de adoptare a monedei euro, realizat potrivit prevederilor OUG 24/2018, cu Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României 2030, precum şi cu strategiile sectoriale aprobate de Guvern.

Activitatea Comisiei 'România 2040' se finalizează cu proiectul următoarelor documente: Declaraţia politică de asumare a Strategiei; Strategia 'România 2040'; prognozele şi scenariile de dezvoltare, precum şi detalierea acestora sub forma unui raport de fundamentare; propuneri de actualizare a strategiilor sectoriale şi a principalelor politici publice necesare pentru implementarea strategiei.

În vederea aplicării măsurilor prevăzute în această strategie, Guvernul adoptă, în condiţiile legii, proiecte de acte normative. Guvernul pune în aplicare programele şi proiectele de dezvoltare din Strategia 'Romania 2040'.

Cheltuielile legate de organizarea, funcţionarea şi activitatea specifică a Comisiei 'România 2040' se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate în acest sens.

Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect de lege.

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 22:24

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"

USR va sesiza instituțiile statului în legătură cu modul în care s-a desfășurat campania lui Călin Georgescu, a...

Politicieni şi instituţii publice susțin că "opinia publică a fost manipulată prin social media"
România 26 Noiembrie 2024, 21:27

Deficitul bugetar aproape s-a dublat

Deficitul bugetar aproape că s-a dublat după primele zece luni ale lui 2024, față de perioada similară a anului trecut....

Deficitul bugetar aproape s-a dublat
USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
România 26 Noiembrie 2024, 20:31

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu

Călin Georgescu respinge acuzația și susține că nu are troli, însă nici nu dorește să răspundă la întrebările presei.

USR va sesiza instituţiile statului în legătură cu campania lui Călin Georgescu
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad