La Comisia economică din Senat sunt prezentate măsurile întreprinse în judeţele afectate de criza apei
Ședința Comisiei Economice a început cu dispute procedurale între reprezentanții USR și cei ai PSD.
Articol de Alina Stănuţă, 04 Decembrie 2025, 13:22
În Parlament, la Comisia economică din Senat au fost chemaţi, astăzi, mai mulţi responsabili pentru a prezenta măsurile întreprinse în judeţele afectate de criza apei.
Este vorba, între alţii, de conducerea Administraţia Apele Române, reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Hidroelectrica sau prefectul de Prahova.
Întâlnirea senatorilor cu aceşti responsabili este în plină desfăşurare.
Ședința Comisiei Economice a început cu dispute procedurale între reprezentanții USR și cei ai PSD.
Senatorii USR au arătat că ședința este nestatutară, pentru că este convocată cu doar 24 de ore înainte, și mai mulți senatori nu pot intra online la discuții.
Totodată, aceștia au spus că nu este clar obiectivul acestei întâlniri. În schimb, parlamentarii PSD au arătat că această comisie poate organiza consultări și audieri, potrivit regulamentului.
După mai bine de 30 de minute, discuțiile au început pe fondul problemei.
La întâlnire nu participă reprezentanții de la Ministerul Mediului și Apelor, Prefectura Prahova și DSP Prahova.
Aceștia au transmis că nu pot participa la discuții, deoarece se află pe teren pentru a rezolva situația. Dezbaterile din comisie au început cu directorul adjunct de la Administrația Națională Apele Române, Constantin Metler, care în acest moment prezintă problemele tehnice care au dus la afectarea peste 100.000 de locuitori din județele Prahova și Dâmbovița.












