2024 a fost un an slab pentru culturile vegetale

În ţara noastră suprafeţele agricole şi producţia medie la hectar la principalele culturi agricole au scăzut în 2024 în unele cazuri la un minim al ultimului deceniu, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Suprafaţa cultivată în anul 2024, comparativ cu anul precedent, a scăzut la cereale, pentru boabe, legume, cartofi şi a crescut la plante uleioase şi leguminoase pentru boabe. Producţia agricolă vegetală a scăzut la aproape toate culturile, însă la nivelul Uniunii Europene România s-a situat pe primul loc la suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui şi porumb boabe, dar la producţia realizată pe locul 3. Un recent raport arată că România concentrează aproape un sfert din totalul forţei de muncă europene din agricultură, are aproximativ o treime din totalul fermelor din Uniune, însă 90% dintre acestea au sub cinci hectare, adică, sunt ferme de subzistenţă, cu performanţe reduse. Invitat la "Apel matinal" este Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, parte a Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare. Bună dimineaţa!
Bună dimineaţa! Mulţumesc mult pentru invitaţie.
Domnule Arion, ce vă spun fermierii? A fost 2024 un an de referinţă, evident în sens negativ? Care este situaţia?
Dacă ne referim strict la cultura vegetală, da, a fost un an destul de slab ca şi randament al producţiei, dar şi ca putere de valorificare a ceea ce a însemnat producţia acolo unde ea a existat în recoltă optimă să spunem. Faptul că avem atât de multe ferme fărâmiţate, şi în exemmplul dumneavoastră, unde avem o pondere destul de mare a fermelor din Uniunea Europeană în România azi sau le considerăm a fi ferme şi le luăm în statistică atunci când facem ponderea sau media producţiei per hectar şi, în alte situaţii, nu le luăm în aceste statistici, face ca tot timpul să nu avem date exacte. Suntem, aşa cum aţi spus dumneavoastră, pe primul loc la suprafaţa cultivată cu porumb, dar când vedem randamentul sau media la hectar faţă de Uniunea Europeană sau faţă de a doua clasată, cum este Franţa, o să vedem că ne aflăm exact la jumătatea mediei producţiei din Franţa sau din orice alt stat din Europa. România nu s-a hotărât de-a lungul a aproape 20 de ani de când a intrat în UE să clasifice de o manieră sănătoasă fermele şi la rândul ei să facă ca aceste ferme să fie finanţate după nevoi, pentru că atât cele mici, cât şi cele mari, cele industriale, cele comerciale, fermele de care noi vorbim, au nevoi diferite, se adresează unor pieţe diferite, pentru că una este piaţa de export mondială, unde avem un preţ de referinţă, alta este piaţa locală sau nevoile şi necesităţile unei familii pentru a se hrăni de pe ceea ce muncesc, de pe terenul pe care îl lucrează.
Apropo de pieţe, cum sunt influenţate piaţa, preţurile, dar şi consumatorii?
Dacă ar fi să integrăm ceea ce obţinem în ferma vegetală, în zootehnie şi mai departe, pe lanţ, în distribuţia de alimente cu înaltă valoare adăugată, suntem total deficitari. Dacă ne uităm şi în balanţa comercială a României, o să vedem că pe carnea de porc, pe lapte suntem încă deficitari, dar suntem încă deficitari pentru că am scăpat din mână o verigă importantă a lanţului, şi aceasta este piaţa de retail. În relaţia directă cu consumatorul nu mai intră fermierul sau procesatorul, ci intră un retailer care are propriile reguli, propriile jocuri, mai sus chiar uneori decât directivele şi regulamentele europene, decât legislaţie naţională sau europeană ş.a.m.d. Faptul că noi, azi, nu reuşim să ţinem în viaţă ceea ce înseamnă procesare şi integrarea pe lanţ ne face să fim pe de o parte noi, cei care suntem din vegetal, tributari exportului şi mai ales la Marea Neagră, hubul de la Marea Neagră, exportului de cereale, materie primă, şi să fim la fel de bine tributari importului sau comerţului intracomunitar cu alimente procesate, aşa cum spuneam, din cauza acestei verigi lipsă, retailul.
Şi faptul că legislaţia naţională, dar şi cea europeană, pentru că nu doar cea naţională, şi cea europeană este deficitară în a "constrânge" - cu ghilimelele de rigoare, toată lumea să înţeleagă ghilimelele de rigoare -, faptul că retailul, azi, practică tot felul de chestiuni comerciale neloiale, practici comerciale neloiale, aşa cum le numim, şi, de fiecare dată ajung să se descarce nota de plată către ultima verigă. În sensul acesta, azi avem doar fermierul ca ultimă verigă. Dacă luăm exemplul laptelui - laptele la raft, către consumator -, consumatorul plătește de patru ori prețul pe care îl primește fermierul, ceea ce, într-un lanț de procesare, mi se pare mult, mult, mult prea diminuat venitul fermierului. Pentru că de câte ori crește /preţul/ la raft, să nu și închipuie cineva că acea creștere este determinată de faptul că producătorul primar, fermierul, a mărit prețul produsului. Nu, din contră: de cele mai multe ori, la poarta fermei prețurile rămân stabile. Luăm exemplu azi cerealele, luăm exemplu laptele materie primă și vă putem da multe alte exemple. În schimb, la raft cresc, și nu sunt justificate de cele mai multe ori aceste creșteri.
Nu putem să nu ne întrebăm, privind datele Institutului Național de Statistică - arată producție scăzută la cereale, porumb, leguminoase -, care sunt principalele cauze și, evident, consecințele.
Sunt mulți factori care implică creșterea sau scăderea producției, însă majoritari noi îi vedem pe cei naturali și în speță seceta - în ultimii patru ani am avut trei cu secetă -, dar și fărâmițarea suprafețelor la un grad la care celelalte state europene nu au așa ceva, și faptul că noi azi încă avem câteva milioane de hectare în ferme de 3, 4, 5 ha. Acolo nu există randament, nu există - dacă ne referim la producția de cereale - o producție competitivă și ajunsă de așa manieră încât să poată să fie susținută fără acele subvenții. Eu consider că ar trebui să ajungem la performanța să nu mai vorbim de fermă de cereale sub 10, 15, 20 de hectare. Putem vorbi de fermă de 2, 3, 5 ha dacă vorbim de fermă de legume sau de pomi fructiferi sau de orice altceva, sau de sere sau de solarii, dar de fermă vegetală cu 1, 2, 3 hectare nu poate fi vorba că acea fermă este comercială și este și competitivă pe piață și lucrează și în sistem comercial, adică producția să ajungă să fie comercializată pentru a fi procesată.
Ţara noastră concentrează 23% din totalul forței de muncă europene din agricultură - are aproximativ o treime din totalul fermelor din Uniunea Europeană, dar majoritatea sunt ferme de subzistență, cu performanțe reduse. Ce se poate schimba? Sau trebuie schimbat acest lucru?
Trebuie schimbat cu siguranţă acest lucru. Însă să ştiţi că noi nu avem, aşa cum spune statistica, o treime, asta ar însemna ca noi să avem trei milioane de ferme. Însă dacă luăm ceea ce se declară la APIA, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, sunt 760.000 de cereri înregistrate. Asta înseamnă 9,3-9,4 milioane de hectare. Or, dacă noi avem 700.000 de fermieri care declară entităţi, atât persoane fiizce, cât şi persoane juridice, nu putem să ne raportăm la trei milioane de ferme, atâta timp cât noi avem declarate doar 700.000, şapte sute şi puţin de mii. Din aceste şapte sute şi puţin de mii de ferme, avem doar 30.000-31.000 de entităţi economice, adică, cu cod fiscal. Dar aici sunt persoane fizice, toate aceste persoane fizice lucrează acele suprafeţe foarte, foarte mici. Or, aici eu aş interveni ca stat prin politici publice de aşa manieră încât să încurajez ca aceste suprafeţe să nu mai rămână fărâmiţate. Prin diferite forme de încurajare sau de voluntar/obligatoriu, sunt forme care se pot face de aşa manieră, sunt state, sunt exemple în Uniunea Europeană unde putem face ca aceste suprafeţe să fie comasate. Este adevărat că trebuia început acum 10-15 ani.
Asta voiam să spun, dumneavoastră aveţi ceva soluţii, dar autorităţile cum pot interveni, respectiv, Ministerul Agriculturii?
Prin legislaţie. Nu costă bani să facem lucrul acesta, nu ne costă absolut deloc bani. Şi doar prin legislaţie, prin modificarea şi adaptarea legislaţiei la condiţiile de piaţă, la condiţiile de viaţă, la condiţiile de lucru, la condiţiile comerciale europene, la ceea ce se întâmplă geopolitic, toţi aceşti factori pot influenţa de aşa manieră încât să lucrăm în sensul acesta. Pe de altă parte, să ştiţi că nici amprenta proprietăţii nu mai este aceeaşi cu cea din anii '90 şi noi cerem ca şi aici să se lucreze, în sensul în care acele proprietăţi fărâmiţate, nu se poate ca un proprietar să aibă 30-40-50 de parceluţe mici pe un UAT, şi noi cerem ca acele parcele prin legislaţie să se ajungă ca acelea să se comaseze. Or, de 10-15 ani, de când tot încercăm să creionăm legislaţie, niciodată politicul nu a înţeles importanţa acestui lucru, deşi noi am făcut nenumărate demersuri, şi vedeţi toată legislaţia respinsă, ba acolo, ba acolo, prin influenţă politică sau orice alt fel de influenţă, de aşa manieră încât noi nu am reuşit ca ţară ca această proprietate funciară să devină una performantă. Toată această fărâmiţare face să nu poţi să intri în competiţie cu statele UE care au tradiţie, care au proprietatea stabilă ş.a.m.d. Nu ne costă bani, ne costă doar înţelepciune să putem să creionăm legislaţie.
Mulţumim pentru această discuţie şi pentru prezenţa la "Apel matinal". Invitat a fost Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, parte a Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare.