Din '90 încoace „nu am avut niciun fel de strategie alimentară”

Realizator: Daniela Petrican - Prețurile la alimente, la nivel mondial, au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, după ce au crescut cu peste 30% în ultimul an, spune Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. Datele agenției au evidențiat creșterea costului cerealelor și uleiurilor vegetale în întreaga lume. România a avut o recoltă consistentă în acest an și domină vânzările de grâu pe piețe importante, dar perspectivele nu sunt neapărat încurajatoare. Criza afectează fermierii români, iar explozia prețurilor la îngrășăminte se va propaga pe lanțul alimentar și în coșul zilnic al consumatorului, spune Ionel Arion, președintele Federației Naționale PRO AGRO, care este și invitatul de astăzi al "Apelului matinal". Să ne așteptăm la creșteri ale prețurilor la alimente?
Ionel Arion: Cu siguranță le trăim în prezent, nu trebuie să ne gândim foarte departe în viitor. Vedem aproape săptămânal, atunci când facem cumpărături, că prețurile se ajustează în sus câte puțin, câte puțin, uneori chiar mai abrupt.

Realizator: La nivel internațional, dar și la noi apar diverse opinii în ultima perioadă legate de riscul unei potențiale crize alimentare, sunt știri care vin din Asia, dar și din alte zone. Ne vom confrunta, credeți, cu o astfel de criză?
Ionel Arion: Nu neapărat lipsa alimentelor, ci lipsa accesului la alimente va fi o problemă, în sensul în care unele dintre alimentele de bază vor avea prețuri atât de ridicate prin inflație, prin costuri suplimentare, prin prețul energiei, prin costurile de transport sau prin închiderea unor facilități de producție. Noi azi avem în România mori care nu au acces la materia primă, grâu, pentru că aceasta aproape că în unele zone nu este accesibilă, pentru că ea a fost acaparată de firmele de inputuri și este rezervată strict pentru export. În momentul în care ai 200 mari mori închise sau semiînchise îți pui problema dacă în acea zonă poți să afluiești atât de multă materie primă încât să le ții deschise, să le ții viabile sau piața să o ții aprovizionată.

Realizator: În ce măsură actuala criză energetică, dar și din domeniile conexe, îi afectează pe fermierii români?
Ionel Arion: Fermele românești nu sunt capitalizate, în cea mai mare parte a lor nici nu sunt fiscalizate, și atunci trăim sau ar trebui să aplicăm două tipare, pentru fermele nefiscalizate, fermele între trei, cinci, șapte 10, 20 de hectare la cultură mare nu vor avea viabilitate, nu vor rămâne în picioare, nu vor rămâne deschise în următorii doi ani, în primul rând pentru că nu vor avea venituri, atâta timp cât nu cheltuiești, nu investești într-o cultură, nu vei avea nici venituri îndestulătoare. Fermele medii, cu 50 de hectare cultură vegetală, 100, 100 și puțin, vor aplica o altă metodă și, aici, dacă va trebui să aplice îngrășăminte, fie vor aplica cantitatea necesară, fie vor aplica pe anumite suprafețe, iar la altele vor renunța să mai aplice.

Realizator: De ce? Se reflectă toată această situație în prețul îngrășămintelor?
Ionel Arion: Preţul îngrăşămintelor, indiferent cât ar fi crescut produsele din fermă, grâul, orzul, porumbul, anul acesta nu le poate acoperi. Nu le pot acoperi, prețurile sunt enorme, sunt astronomice. Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a întâmplat ca preţurile la îngrăşăminte să crească de 300 de ori, de 400 de ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sau faţă de perioada de început a acestui an.

Realizator: Şi atunci?
Ionel Arion: Nu poți obține performanță, culturi foarte bune, culturi sănătoase fără să aplici îngrăşăminte, fără să aplici îngrăşăminte se înjumătăţeşte producţia.

Realizator: Ce șanse au să reziste în continuare fermele mici din România?
Ionel Arion: Singura lor șansă este să treacă la grupuri mai mari de producători, cooperative, asociații, grupuri de producători de orice natură, să integreze producția primară, cel puțin primară, să se orienteze către alte culturi altele decât cele de cultură mare, da, şi aici mă refer foarte mult la legumicultură, pomicultură ş.a.m.d. Fie vor dispărea cu siguranţă, nu vor dispărea imediat, în anul următor, dar nu vor mai putea face pasul mai departe, cu singuranţă nu vor putea face pasul mai departe. Asta este din partea fermierilor. Dar de partea cealaltă, a autorităților, din '90 încoace nu am avut niciun fel de strategie alimentară, ţara asta nu a avut nici măcar pe hârtie o strategie alimentară, d-apoi să mai şi implementeze. Ţări din jurul nostru deja au strategii pe ramuri: pe pomicultură, pe legumicultură, pe cultură mare, pe zootehnie ş.a.nm.d. Ungaria are o strategie foarte frumoasă şi foarte bună, printre altele, pe vaca de lapte, pe bovine în general. Polonia are pe avicultură și pe pomicultură două strategii care merg foarte bine. Vedem că țările din jurul nostru au înțeles că trebuie să creeze și să implementeze strategii. Fără un ajutor din partea autorităților fermierii nu vor putea trece, şi aici mă refer la cei mici, nu vor putea trece peste anul următor. Anul următor va fi decisiv dacă se va rămâne, şi eu cred că se va rămâne la acest nivel cu îngrăşămintele, nu vom mai reveni la preţurile de dinainte de pandemie nici la energie şi nici la îngrăşămintele naturale.

Realizator: Vorbeaţi de o strategie comună girată de autorități, dar și de mediul asociativ din agricultură, care ar fi alte soluții care ar ajuta? Nu știu, sunt necesare subvenții?
Ionel Arion: Subvențiile azi spunea cineva că sunt niște droguri economice. Ei bine, nu sunt niște droguri economice. Faptul că noi azi avem pe piaţa europeană nişte subvenţii asta dă şansa consumatorului să ajungă la alimente şi să procure alimente ieftine sau cel puţin la preţuri rezonabile, dacă nu ieftine. Lipsa acestor subvenţii... Implementarea subvenţiilor de-a lungul timpului a fost una din strategiile sănătoase pentru agricultura europeană, însă acestea nu pot să reziste la nesfârşit, practic valoarea subvenţiei a înghiţit de trei sau de patru ori preţul îngrăşămintelor, deci nu rezistăm cu aceste subvenţii. Problema este să se găsească la nivel statal sau european noi surse alternative de gaz, să se ajute pentru retehnologizarea acestor giganţi chimici, să se ajute pentru facilitarea forţei de muncă, toate strategiile acestea duc într-un singur punct, duc la accesul la îngrăşăminte sau la accesul la aceste produse pentru fermieri. Vedem că se cam integrează un pic şi cu stategiile europene, mai puţin plăcute pentru fermieri, şi aici mă refer la Green Deal şi Farm to Fork, această scumpire a îngrăşămintelor. Parcă au venit toate, una după alta, sau au fost gândite să fie una după alta.