Practica agricolă, de la voluntariat la obligaţie

Înainte de 1989, pe 15 septembrie clopoţelul suna pentru adunarea elevilor - dar nu în bănci, ci pe câmp, la cules de porumb, cartofi sau struguri.

Începea ceea ce în comunism a fost ani la rând cunoscut drept "practica agricolă".

La ea participau, cu mic cu mare, toţi tinerii de şcoală începând cu clasa a V-a şi terminând cu studenţii. Zilnic, timp de cel puţin două săptămâni şi inclusiv sâmbăta, elevii erau duşi pe câmp, pe jos, cu autobuzele sau în remorci de tractoare. Cei mai mari erau uneori cazaţi în fostele Întreprinderi Agricole de Stat sau IAS-uri, cum erau numite fermele pe atunci.

Împreună cu elevii, făceau practică agricolă, "patriotică şi voluntară", şi profesorii. Pe toţi, elevi şi profesori, numai o adeverinţă medicală solidă sau o ploaie zdravănă îi puteau scuti de muncile de toamnă.

Ce justificări erau pentru practica "practicii agricole"? Era eficientă economic munca forţată a elevilor şi studenţilor în agricultură? Cine stabilea regulile practicii agricole?

AUDIO: Am discutat despre toate aceste lucruri cu Marian Banu, fost profesor în Ialomiţa în anii '70 ai secolului trecut, dar şi posesor al unei experienţe de aproape 20 de ani în... practica agricolă.

Extrase din interviu:

În unele zone agricole - legumicultură, viţă de vie - principala forţă de muncă la recoltare era furnizată de militari, studenţi şi elevi. Dar practica agricolă s-a făcut peste tot, fără excepţie, şi în zonele de deal, de munte sau de câmpie. Exista o forţă mecanizată de recoltare, dar elevii, studenţii şi soldaţii erau folosiţi în principal la strângerea porumbului, mai ales în zonele agricole mari, Balta Brăilei şi Balta Ialomiţei. Aici recolta era strânsă în totalitate cu elevi şi studenţi.

Au fost situaţii, şi nu puţine, când studenţii şi mai ales soldaţii strângeau porumbul până în luna decembrie inclusiv. Se mergea pe ideea “educaţiei patriotice”, pe ideea implicării tineretului şi a altor categorii socio-profesionale în strângerea recoltei iar ulterior erau raportate cifre record de producţii agricole. Era vorba de muncă patriotică, de avuţia naţională, de devotamentul faţă de ţară şi faţă de partid.

Aproximativ 2 - 2,5 milioane de elevi de gimnaziu şi de liceu şi de studenţi erau implicaţi anual în practica agricolă comunistă.

Nu se punea problema ca munca elevilor să fie plătită, în schimb studenţii şi militarii erau poate plătiţi cât să îşi achite cazarea şi mâncarea. Nimeni nu te caza pe gratis în practica agricolă.

Exista probabil la nivel central un protocol între ministerul educaţiei şi ministerul agriculturii, dar la nivel local lucrurile erau cu totul altfel. Lozinca era “Să strângem şi ultimul bob de grâu”, sau de porumb sau de ce o fi fost, şi nimeni nu comenta o dispoziţie e judeţenei de partid. Dacă primul secretar dădea ordin ca şcolile să îşi înceteze activitatea şi elevii să fie scoşi pe câmp, nimeni nu comenta. Nu se dădea nimic în scris, era un ordin al judeţenei de partid. Iar un director de şcoală nu comenta în faţa secretarului de partid din şcoală sau din comună.

Să nu credeţi că în practica agricolă elevii erau doar trişti şi abătuţi; era o atmosferă mai relaxată, îşi mai aruncau cu porumbul, cu roşiile unul după altul. De ce să nu recunoaştem, unii elevi preferau să meargă în practica agricolă decât să meargă la şcoală. Dar după prima săptămână începeau şi dificultăţile şi cheful de glume scădea. Iar copiii din mediul rural se descurcau mai bine în noua situaţie, ei erau învăţaţi, pe când celor din mediul urban le venea mai greu.