Primul centru de arși grav din ţară va fi finalizat anul acesta la Timișoara, spune ministrul Sănătății
31 Octombrie 2025, 19:52
Primul centru de arși grav din ţară va fi finalizat în acest an, în decembrie, la Timișoara, anunță ministrul Sănătății.
Într-o postare pe internet, Alexandru Rogobete publică imagini de pe șantier și transmite că se lucrează intens, structura și heliportul sunt deja gata.
Instalațiile sunt funcționale, în prezent se finalizează detaliile de interior și circuitele medicale, iar estimarea este că în februarie vor fi tratați în noul centrul primii pacienți.
Personalul medical a fost instruit în Franța, la Paris, printr-un program al Băncii Mondiale, astfel încât acest centru să funcționeze la cele mai înalte standarde internaționale, mai notează ministrul sănătății.












