Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Majoritatea europenilor vor să susțină Kievul împotriva Moscovei"

THE GUARDIAN: Peste 60% din persoanele interogate în cadrul unui sondaj cred că, în cazul unei invazii din partea Rusiei, NATO trebuie să vină în apărarea Ucrainei.

"Majoritatea europenilor vor să susțină Kievul împotriva Moscovei"
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: rador.ro.

Articol de Sergiu Şteţ, 10 Februarie 2022, 09:26

Potrivit unui studiu ai cărui autori consideră că actuala criză ar putea schimba substanțial modul în care europenii își văd securitatea, cei mai mulți europeni cred că Rusia va invada Ucraina în 2022 și atât NATO, cât și Uniunea Europeană trebuie să fie alături de Kiev.

„Cifrele demonstrează un fel de trezire geopolitică a Europei”, a declarat Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), cel care a coordonat sondajul în șapte țări, reprezentând două treimi din populația UE.

„Statele din UE au fost considerate ca fiind divizate, slabe și nepăsătoare în privința Ucrainei, dar cetățenii europeni se arată uniți. Ei consideră că Vladimir Putin ar putea trece la acțiuni militare și că Europa, împreună cu partenerii din cadrul NATO, trebuie să sară în ajutorul Ucrainei”.

Autorii studiului afirmă că sondajul demonstrează că „clișeul, potrivit căruia europenii cred că un război ar fi de neconceput și consideră pacea drept garantată, nu mai e prea valabil. Ei consideră că lumea lor s-ar afla într-o situație mai degrabă antebelică decât postbelică”.

Sondajul, efectuat spre sfârșitul lunii ianuarie, a demonstrat că șase din cele șapte țări sondate cred că Rusia va invada Ucraina în 2022, iar cei mai apropiați de frontiera estică a Europei se arată, în general, cei mai convinși.

Finlanda (44%) a părut mai puțin convinsă, dar în alte țări - 51% în Franța și Italia, 52% în Germania, 55% în Suedia, 64% în România și 73% în Polonia - cei mai mulți cred că o invazie rusească ar fi posibilă în cursul acestui an.

Cele mai multe dintre cele șapte țări consideră că NATO și cele 30 de state membre ale sale ar fi principalii apărători ai suveranității Ucrainei, dar simt totodată clar că UE este cea care ar avea marea responsabilitate de a veni în apărarea Ucrainei în eventualitatea unei agresiuni rusești.

În Finlanda, 56% dintre repondenți cred că UE este cea îndreptățită să vină în ajutorul Ucrainei, iar alți 59% cred că NATO ar trebui să facă asta. În alte țări, pe aceleași teme, susținerea a fost de 53% și 55% în Franța, 47% și 50% în Germania, 64% și 67% în Italia, 80% și 79% în Polonia, 57% și 63% în România și 61%, respectiv, 64% în Suedia.

Întrebați cine ar fi, în opinia lor, cei mai de încredere apărători ai intereselor cetățenilor din UE în cazul în care Rusia invadează Ucraina, cel puțin jumătate din intervievații fiecărei țări– peste 60% în Polonia, Suedia, Italia și România – au spus că au încredere în UE. În două dintre țări, Suedia și Finlanda, încrederea în UE este chiar mai mare decât în NATO.

Încrederea în Washington, ca fiind la fel de hotărât să apere interesele cetățenilor din UE, a fost substanțial mai mică, cei mai mulți repondenți, cu excepția celor din Polonia și România, afirmând că ei au mai multă încredere în Germania decât în Statele Unite. Chiar și în Polonia, NATO (75%) și UE (67%) au fost considerate mai de încredere decât Statele Unite.

„Deși mulți europeni mai cred că NATO poate apăra Europa, inițialele ‚NATO’ nu mai reprezintă doar un alt nume dat ‚SUA’”, afirmă autorii. „Europenii cred că NATO le poate apăra interesele mai mult decât cred că SUA ar face asta”.

Studiul demonstrează totodată că europenii sunt pregătiți să accepte că s-ar expune, eventual pe termen lung, unor mari pericole ca rezultat al apărării Ucrainei, asta însemnând un mare număr de refugiați, o majorare a prețurilor la energie, o criză economică, atacuri informatice și pericolul unor acțiuni militare ale Rusiei.

Repondenții din Polonia, România și Suedia sunt mai înclinați să afirme că ajutorul acordat Ucrainei „merită acest risc”, comparativ cu orice alte consecințe posibile. 53% dintre repondenții din Polonia spun că apărarea Ucrainei merită chiar mai mult decât o eventuală acțiune militară împotriva țării lor.

Autorii studiului mai observă că, totuși, grav ar fi faptul că cetățenii din Franța și din Germania ar fi cel mai puțin dispuși să suporte asemenea greutăți, ceea ce sugerează că, în opinia lor, eventualele costuri ar putea fi mai mari decât rezultatul final.

Cu excepția Suediei (47%), majoritatea țărilor cred că dependența energetică este singura și cea mai gravă problemă datorată poziției Rusiei față de Ucraina – această opinie fiind cel ma mult vehiculată în Polonia (77%).

S-ar putea ca Putin să fie surprins de faptul că mulți europeni „văd într-o nouă invadare a Ucrainei un atac nu doar la adresa unei țări vecine, ci la adresa ordinii înseși de securitate europeană”, concluzionează autorii.

„Iar uimitor este faptul că atâția repondenți – de la nord, de la sud, din est și din vest – cred că această ordine trebuie apărată”. „Deși unii se arată în mod clar mai puțin dispuși decât alții să suporte consecințele, felul în care europenii vor reacționa în următoarele săptămâni va fi decisiv pentru viitorul securității europene”, subliniază autorii studiului.

Articol de Jon Henley

Traducerea: Alexandru Danga/RADOR.

Donald Trump ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur
În lume 07 Martie 2026, 18:32

Donald Trump ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur

Preşedintele american spune că loviturile vor fi extinse la zone şi grupuri de persoane care nu au fost considerate vreodată...

Donald Trump ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur
Donald Trump nu va încheia niciun acord cu actuala conducere a Iranului
În lume 07 Martie 2026, 03:05

Donald Trump nu va încheia niciun acord cu actuala conducere a Iranului

Omologul său de la Teheran a susţinut că anumite ţări au început eforturi de mediere a conflictului.

Donald Trump nu va încheia niciun acord cu actuala conducere a Iranului
Drone cu explozibili deasupra oraşului Erbil din provincia autonomă Kurdistan
În lume 07 Martie 2026, 02:09

Drone cu explozibili deasupra oraşului Erbil din provincia autonomă Kurdistan

Dronele au fost interceptate, o parte din resturi căzând în proximitatea unui hotel, fără a face victime.

Drone cu explozibili deasupra oraşului Erbil din provincia autonomă Kurdistan
Italia va sprijini Ciprul, dar şi alte state din Orientul Mijlociu
În lume 06 Martie 2026, 23:28

Italia va sprijini Ciprul, dar şi alte state din Orientul Mijlociu

Guvernul italian a decis din motive de securitate să închidă temporar ambasada din Teheran.

Italia va sprijini Ciprul, dar şi alte state din Orientul Mijlociu
Spania îşi menţine poziţia faţă de războiul din Iran
În lume 06 Martie 2026, 23:25

Spania îşi menţine poziţia faţă de războiul din Iran

Spania consideră războiul din Iran o mare greşeală.

Spania îşi menţine poziţia faţă de războiul din Iran
Israelul a continuat să extindă major operaţiunile militare în Liban
În lume 06 Martie 2026, 23:18

Israelul a continuat să extindă major operaţiunile militare în Liban

Preşedintele iranian Pezeshkian a avut o convorbire telefonică în această seara cu preşedintele rus Putin.

Israelul a continuat să extindă major operaţiunile militare în Liban
SUA: aliaţii sunt pe cale să controleze deplin spaţiul aerian iranian
În lume 06 Martie 2026, 23:10

SUA: aliaţii sunt pe cale să controleze deplin spaţiul aerian iranian

Regimul de la Teheran ripostează în diverse puncte din Orientul Mijlociu.

SUA: aliaţii sunt pe cale să controleze deplin spaţiul aerian iranian
Liban: Lupte dure între armata israeliană și gruparea Hezbollah
În lume 06 Martie 2026, 20:24

Liban: Lupte dure între armata israeliană și gruparea Hezbollah

Premierul libanez Nawaf Salam a avertizat că se profilează o catastrofă umanitară.

Liban: Lupte dure între armata israeliană și gruparea Hezbollah

Radio România

SUA: O alianță militară împotriva traficanţilor de droguri, anunțată de Donald Trump la summitul „Scutul Americilor”

Cotațiile petrolului, la cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures

Cotațiile petrolului, la cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures

Cotațiile petrolului, la cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures
Ilie Bolojan: Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranţă, cât mai curând

Cros caritabil „Alerg pentru mama”, duminică, 8 martie, în mai multe oraşe din ţară

Cros caritabil „Alerg pentru mama”, duminică, 8 martie, în mai multe oraşe din ţară

Cros caritabil „Alerg pentru mama”, duminică, 8 martie, în mai multe oraşe din ţară