Interviu al ambasadorului Rusiei în România publicat de agenţia TASS

Prin decizia Ministerului de Externe al României, componența Ambasadei Rusiei va fi redusă drastic, comentează TASS.

Până pe 7 iulie, 11 ​​diplomați vor trebui să părăsească Bucureștiul, iar 14 vor rămâne. În privinţa personalului tehnic, reducerea este și mai drastică. Aceasta este a doua expulzare a diplomaților după începerea operaţiunii militare speciale.

Casa Rusă și Şcoala Rusă de pe lângă Ambasadă vor fi închise. Contactele dintre Aambasadă și Ministerul de Externe al României au fost reduse la minimum - acum ambasadorul este, de obicei, convocat la Ministerul de Externe pentru a i se transmite diverse sancțiuni. Serviciul bancar al misiunii diplomatice a fost îngreunat.

Corespondentul TASS a discutat cu ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, despre activitatea Ambasadei în noile condiții și despre perspectivele relațiilor ruso-române.

- Cum va funcționa Ambasada în astfel de condiții, diplomații pot îndeplini sarcinile cu care se confruntă?

V.K.: Guvernul României a luat decizia de a reduce radical cota de personal diplomatic și administrativ al Federației Ruse, căruia i se permite să lucreze în țară. O lovitură gravă a fost dată relațiilor bilaterale.

Trebuie subliniat că dacă, în primăvara anului trecut, când zece diplomați ruși au fost declarați persona non grata, aceștia puteau fi înlocuiți, acum efectivul misiunii diplomatice a fost redus. Desigur, considerăm acest pas drept un act neprietenos, făcut în conformitate cu politica NATO și a UE.

Așadar, Şcoala Rusă de pe lângă ambasadă va înceta să mai existe, deoarece personalul ei este din rândul personalului administrativ și tehnic al Ambasadei, iar aceștia vor fi nevoiți să plece. Căutăm o soluţie pentru că sunt mulți oameni în România care doresc să ofere copiilor lor educaţie în limba rusă. Vom folosi sistemul de învățare la distanță, astfel de școli există deja în Rusia.

Închiderea Centrului Rus pentru Știință și Cultură, de fapt, transferă funcțiile de menținere a legăturilor culturale și umanitare dintre cele două țări către o ambasadă slăbită. Vom încerca să lucrăm cu ajutorul organizațiilor de compatrioți, care sunt interesați să învețe limba rusă.

Astfel, Ambasada va continua să lucreze în zonele consulare și culturale. La urma urmei, relațiile bilaterale nu s-au rupt, doar vârful acestei piramide a fost tăiat sau înghețat. De asemenea, suntem pregătiți pentru un dialog diplomatic, dacă, desigur, va apărea o astfel de oportunitate. Nu ne pierdem spiritul: știți, în Imperiul Otoman, sultanul putea întemnița un ambasador străin într-un turn, iar diplomatul extindea și aprofunda relațiile din spatele gratiilor...

De fapt, a fost întoarsă o pagină în istoria diplomației. Acum este vorba despre diplomația erei războiului hibrid cu noile sale forme de activitate, când trebuie să ne adaptăm la restricții, să se folosească alte canale...

- La o recepție recentă organizată la Ambasadă, cu ocazia Zilei Rusiei, ați avut mulți invitați. În opinia dumneavoastră, există o diferență în atitudinea față de Rusia din partea societății și a autorităților?

V.K.: Există un consens proatlantic și proeuropean destul de larg în elita politică românească, nu există probleme aici.
Dar dacă conducerea politică adoptă o poziție clar neprietenoasă față de Rusia, atunci există și alte opinii în societate.
Românii care fac afaceri, urmăresc politica sau sunt interesați de viața culturală apreciază mult mai realist importanța relațiilor de bună vecinătate cu Rusia.

Din păcate, acest pragmatism se manifestă foarte slab la nivel politic. Doar deputații individuali sunt capabili să-și ridice vocea în Parlament, iar când încep să vorbească despre interese naționale, începe "coșmarul" - sunt acuzați că sunt "agenți ai Kremlinului".

Există o excepție aici: la ultimele alegeri parlamentare, Alianța naționalistă pentru Unirea Românilor (AUR) a reușit să intre pe neașteptate în Parlament. În timp ce cercurile politice românești vorbeau deja deschis despre necesitatea de a se supune voinței noului hegemon neocolonial - SUA, acest partid a început să vorbească cu voce tare despre interesele naționale, deși într-un mod foarte aparte "româno-unionist", aşa cum este adesea numit.

În concluzie, voi spune că întrebarea dacă sentimentele realiste din societatea românească pot influența relațiile interstatale rămâne deschisă.

- Așa-numita rusofobie românească - aceasta este o discuţie specială. Mulți de aici încearcă să prezinte Rusia ca pe un duşman istoric al României. Mainstream-ul mass-media locale este acum dominat de principiul "fără ştiri bune despre Rusia". Cum ați caracteriza relațiile bilaterale de-a lungul istoriei?

V.K.: Rusofobia chiar există în România și are rădăcini geopolitice foarte concrete. În secolele XVIII-XIX, Rusia s-a străduit să ajungă la mări calde pentru a asigura trecerea nestingherită a navelor comerciale pe piețele mondiale. Interesele rusești au coincis sau au fost apropiate de cele românești, întrucât, prin lupta cu Imperiul Otoman, Rusia a deschis calea şi pentru viitoarea independență a României.

Contele Pavel Kiselev, care a condus principatele dunărene, în numele căruia a fost numit şi bulevardul unde se află astăzi Ambasada Federației Ruse, a realizat apoi reforme greu posibile chiar în Rusia, pentru că au mers mult mai departe decât permitea autocrația.

Totuși, după războiul Crimeii, elita română a făcut o alegere în favoarea Franței lui Napoleon al III-lea, care s-a comportat față de Rusia ca un rival geopolitic.

Dar principalul lucru este că Rusia nu a venit niciodată pe pământ românesc ca o cuceritoare, nu a comis niciodată crime de război, atrocități nebunești, asemănătoare cu cele pe care trupele române le-au comis pe teritoriul Uniunii Sovietice. Amintiți-vă doar de masacrul evreilor de la Odesa, de care este responsabil regimul Antonescu...

Și totuși, bunele tradiții de simpatie, prietenie, rudenie spirituală pe baza ortodoxiei au existat și mai există. Acum sunt distorsionate de straturile geopolitice recente și, din păcate, nu văd încă forțe în România care ar îndrăzni să ridice vocea în favoarea restabilirii adevărului istoric despre relațiile noastre.

- România și-a făcut alegerea, luând necondiționat partea Occidentului. Unii susțin că România și-a identificat, de fapt, interesele cu cele ale altor puteri mai mari, iar politica sa externă a devenit un ecou al politicii externe a altcuiva. În ce măsură, după părerea dumneavoastră, este independentă politica României față de Rusia?

V.K.: România este orientată spre Washington, subliniind parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și încercând să ia în acest parteneriat poziția unui reprezentant de încredere al hegemonului în regiunea Mării Negre. Vedem activitatea României de consolidare a flancului estic al NATO.

Chiar în România a apărut prima bază militară cu sistem american de apărare antirachetă. Astfel, România se află în urma unui mare portavion american...

Politica neprietenoasă, și în ultimii ani, deschis ostilă a NATO și a SUA față de Rusia este percepută în România complet necritic, fără a ține cont de modul în care aceasta poate afecta relațiile bilaterale. Tratatul de relații de prietenie și cooperare dintre Federația Rusă și România din 2003 s-a transformat, de fapt, într-o declarație de bune intenții.

Relațiile interstatale sunt la un nivel apropiat de zero.Dar Rusia și România nu își pot schimba poziția geografică și, prin urmare, trebuie să se pornească de la anumite valori constante. Rusia consideră că relațiile reciproce pot fi restabilite pe această bază. Dar pentru aceasta este necesar ca și liderii României să gândească la fel. Iar faptul că politica externă a României nu este independentă în acest moment este un fapt.

- Sarcina principală a unui diplomat este de a contribui la consolidarea relațiilor cu țara în care lucrează. Dar, după cum se spune, tangoul poate fi dansat doar în doi. Ce să faci dacă partenerul nu dorește să coopereze? Care este previziunea dvs.: există lumină la capătul tunelului sau lumina se va stinge în cele din urmă?

V.K.: Unul dintre veteranii diplomației ruse, avertizându-mă înainte de prima mea călătorie ca ambasador, a spus: "Munceşte și dacă la sfârșitul misiunii avem ceva mai mulți prieteni în țară decât am avut la început, atunci asta este deja un succes". A fost un sfat înțelept.

Prin urmare, muncim și dacă va fi lumină la capătul tunelului depinde nu numai de noi. Dar eu sunt convins că, așa cum nu putem schimba geografia, nu putem schimba soarta istorică a relațiilor reciproce și, într-o zi, aceasta se va îndrepta. Probabil, mulți mă vor acuza de optimism excesiv, dar totuși, așa cred.