
Integrarea regiunii separatiste moldovene Transnistria în Federaţia Rusă "nu este pe agenda" vizitei la Moscova, a spus...

Ministerul român de externe face apel la autorităţile israeliene şi palestiniene să adopte măsurile necesare pentru...

Statele Unite vor întări măsurile de securitate de pe unele aeroporturi din Orientul Mijlociu şi din Europa. Măsurile au...

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a anunţat că obiectivul Uniunii Europene este ca, în anul 2030, 70% din...

Fostul preşedinte francez a spus, într-un interviu, că n-a făcut nimic contrar statului de drept şi a afirmat că sistemul...

Numărul contribuabililor este de 16,6 milioane, ceea ce a determinat Ministerul Muncii să anunţe că sunt cele mai bune date...

Obiectivul Uniunii Europene este ca, în anul 2030, 70% din deşeuri să fie reciclate, faţă de 42% în prezent, a anunţat...

Parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE, fapt salutat imediat printr-un...

La Berlin, miniştrii de externe ai Franţei, Rusiei, Germaniei şi Ucrainei au semnat o declaraţie comună în care se reafirmă...

Vestea răpirii unui adolescent arab din cartierul Shuafat, care a fost luat cu forţa într-o maşină, se află la originea...

Dacă Scorpionii Negri de la Craiova se întorc acasă, Şoimii Carpaţilor din Bistriţa rămân să apere zona apropiată...

Premierul Italiei spune că ţara sa se va concentra pe implementarea unor politici privind uniunea bancară, creşterea...

Parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE. Acordul trebuie ratificat de...

Preşedinţia italiană a Consiliului Uniunii Europene se va concentra pe implementarea unor politici precum uniunea bancară,...

Un cetăţean din cartierul arab al Ierusalimului a sunat la poliţie relatând că un tânăr a fost urcat cu forţa într-un...

Un studiu al Institutului de Politici Publice arată că în ultimul an muncitorii români şi bulgari din Franţa şi Marea...

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub anchetă oficială în legătură cu un presupus caz de trafic de influenţă.

Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, crede că documentul va fi ratificat şi propune ca votul să fie...

Acordul este primul de acest fel într-o ţară asiatică şi un stat european. Negocierile au început în 2007 şi au fost...

Benjamin Netanyahu a promis că va lovi gruparea palestiniană militantă Hamas, acuzată că este responsabilă pentru uciderea...

Liderul de la Casa Albă s-a referit, într-un discurs, la blocajele politice care împiedică dezvoltarea economică a ţării. El...

Moscova a acuzat voalat SUA că ar fi influenţat decizia Kievului de încetare a armistiţiului. Administraţia susţine că SUA...

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev l-a felicitat pe Nicolae Timofti cu ocazia semnării acordului de asociere cu UE. Cei doi...

Capitalul Rusiei a scăzut cu aproape 80 de miliarde de dolari în primele cinci luni din 2014. FMI spune că sancţiunile impuse...

Reprezentantele României în Parlamentul European, Corina Creţu şi Adina Vălean, au fost alese astăzi în funcţia de...

Rezultatele votului pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinţi urmează să fie anunţate în scurt timp. În funcţia de preşedinte...

Preşedintele Petro Poroşenko a anunţat noaptea trecută că armistiţiul cu separatiştii nu a fost prelungit şi că forţele...

Acordul de Asociere a fost semnat săptămâna trecută, la Bruxelles. Deputaţii coaliţiei pro-europene şi cei liberali de la...

Preşedintele Vladimir Putin a apreciat că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko va purta întreaga responsabilitate pentru...

În Rusia a intrat astăzi în vigoare o lege care interzice cuvintele vulgare în mass-media, filme, piese de teatru,...

Eurodeputatul german Martin Schulz a fost reales marţi preşedinte al Parlamentului European.

Comisarul pentru agenda digitală, Neelie Kreoes, speră că aceste taxe să dispară cu totul în cel mult un an şi jumătate.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost reţinut într-un dosar de presupus trafic de influenţă, a anunţat o sursă...

Noul Parlament European îşi alege astăzi preşedintele, în prima sa sesiune după alegerile europene de la sfârşitul lui mai.

După răpirea şi uciderea celor trei adolescenţi, în Israel se discută cu privire la introducerea pedepsei cu moartea pentru...

SUA consideră că anunţul privind crearea unui califat în regiunile cucerite în Siria şi Irak reprezintă dorinţa grupării de a...

Rusia, Germania şi Franţa i-au cerut preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, să obţină prelungirea acordului de încetare a...

Conducerea Băncii Centrale a cerut ca problemele sistemului bancar să nu fie folosite în campania pentru alegerile...

Negocierile pentru ocuparea posturilor în noul executiv european sunt în toi, în ajunul începerii marţi, la Strasbourg, a...

Spania are acum, cu 220 de mii de oameni mai puţin decât în 2013. Numărul celor care emigrează a crescut cu 38%, arată...

Mai multe măsuri iniţiate de guvern pentru sprijinirea persoanelor care au contractat credite în valută ar putea costa...

Israelul a anunţat moartea celor trei adolescenţi israelieni dispăruţi în urmă cu aproape trei săptămâni în regiunea Hebron...

Hamas reproşează că situaţia financiară a devenit şi mai dificilă după formarea guvernului de uniune, Fatah-Hamas.

Comisarul european pentru extindere, Štefan Füle, afirmă că apreciază contribuţia României în relaţiile cu partenerii estici...

Prin anunţuri lansate în reţelele telefonice şi internet de către companii de servicii marketing s-a urmărit crearea de...

Organizaţia Statul Islamic în Irak şi Levant se autointitulează de acum "Statul islamic" şi a anunţat crearea unui califat pe...

Banii vor asigura necesarul de lichidităţi pentru buna funcţionare a sistemului bancar aflat, potrivit autorităţilor de la...

Într-un discurs rostit la Institutul pentru Studii Strategice de la Tel Aviv, premierul Benjamin Netanyahu şi-a exprimat...

Amsterdam găzduieşte peste 300 de festivaluri, care atrag şi hoţii de buzunare din alte ţări europe. Potrivit statisticilor,...

Începând de marţi Parlamentul European se reunește la Strasbourg iar prima măsură aşteptată este alegerea noului preşedinte...

Consiliul European îndeamnă Federaţia Rusă să îşi folosească influenţa asupra grupărilor armate ilegale şi să stopeze fluxul...

Preşedintele american şi premierul israelian le-au cerut iranienilor să se revolte împotriva regimului ayatollahilor.

Teheranul a transmis că ayatollahul Khamenei a fost transferat într-o locaţie sigură, în afara Teheranului.

Mai multe companii aeriene internaționale au anunțat anularea curselor spre Tel Aviv, Beirut și Oman, în contextul...

Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse în funcție de vechimea acestora, potrivit executivului.

Luptătoarea Kriszta Incze a câștigat medalia de argint la turneul internațional desfășurat la Tirana, în Albania.