Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acţionarii de la Oltchim "se reunesc joi"

Ministrul economiei spune că joi va avea loc o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor de la Oltchim, când ar putea fi numit administrator special un angajat BNR.

Acţionarii de la Oltchim "se reunesc joi"
Foto: Arhivă.

Articol de Oana Rusu, 13 Martie 2013, 14:32

Ministrul economiei Varujan Vosganian, a anunţat că joi va avea loc o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor de la Oltchim.

Ar putea fi condus de Bogdan Stănescu, angajat al Băncii Naţionale, acesta ar putea fi numit administrator special.

Varujan Vosganian a mai spus că administratorii judiciari au cerut băncilor creditoare, cele către care Oltchim are datorii, un împrumut de urgenţă de cel puţin 10 milioane de euro, care să finanţeze activitatea timp de două luni.

Băncile au condiţionat acordarea împrumutului şi deocamdată negocierile continuă. În urmă cu puţin timp, administratorii judiciari ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au prezentat raportul asupra cauzelor care au dus la insolvenţa acestuia.

Situaţia combinatului a fost comparată de avocatul Gheorghe Piperea cu cea a unui om bolnav, aflat în comă sau chiar moarte clinică, iar vinovaţi pentru starea aceasta sunt fostul director general Constantin Roibu, împreună cu membrii conducerii executive din perioada 2009-2012 şi cu cei ai consiliilor de administraţie, însă lista este deschisă.

Perioada analizată în raport este cea cuprinsă între anii 2009-2012, pentru că aşa prevede legea insolvenţei, însă combinatul a înregistrat pierderi încă din anii 2006-2007.

Printre principalele cauze identificate în raport sunt cumpărarea pe un euro a Rafinăriei Arpechim, în 2010, de unde diferite bunuri au fost ipotecate către un grup de firme controlate direct sau indirect de către membri ai conducerii combinatului.

Este vorba despre firme care dădeau combinatului materia primă, iar apoi cumpărau produsele la jumătate de preţ faţă de cotaţia pieţei.

Astfel, Oltchim a înregistrat pierderi masive.

Investiţii ineficiente, "cauză a insolvenţei"

O altă cauză a insolvenţei combinatului vâlcean o reprezintă investiţiile ineficiente de la Divizia Petrochimică Bradul, dat şi de la platforma din Râmnicu Vâlcea.

Este o adevărată încrengătură de evenimente care au dus la această situaţie şi o altă cauză este cea a salariilor prezentate de administratorul judiciar Nicolae Bălan.

"Măsuri manageriale inadecvate şi de remunerare a non-performanţei, vânzări efectuate în pierdere şi efectele contractului colectiv de muncă asupra fluxului de numerar al societăţii", afirmă Nicolae Bălan.

O variantă viabilă pentru privatizarea combinatului, a declarat Gheorghe Piperea, administrator judiciar, ar fi crearea unei alte societăţi, un Oltchim II, care să preia de la actualul combinat activele în stare funcţională, inclusiv salariaţii, iar în Oltchim să rămână activele nefuncţionale, care să fie lichidate odată cu datoriile.

Dacă băncile ar fi de acord să crediteze combinatul cu 10 milioane de euro, iar cei de la Comisia Europeană vor da acordul pentru ajutorul de stat, Oltchim II va funcţiona la o capacitate de peste 50%.

Iar dacă Rafinăria Arpechim va fi integrată în procesul de producţie, rezultatele vor fi spectaculoase, a spus ministrul economiei Varujan Vosganian.

Rămâne însă de văzut ce se va hotărî mâine, la Adunarea Generală a Acţionarilor, ce se va stabili şi cu creditorii combinatului la mijlocul lunii viitoare şi dacă se va pune problema urmăririi penale a celor vinovaţi.

Însă şansele de recuperare a banilor pierduţi sunt foarte mici, este de părere Gheorghe Piperea, în condiţiile în care unele dintre firmele în cauză sunt şi ele în insolvenţă.

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare
Economie 17 Martie 2026, 10:27

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare, susţine Organizaţia...

România are nevoie de creşterea eficienţei cheltuielilor publice şi de extinderea bazei de impozitare
Reprezentanţii companiei OMV Petrom au discutat cu președintele Nicuşor Dan și cu premierul Ilie Bolojan
Economie 17 Martie 2026, 07:30

Reprezentanţii companiei OMV Petrom au discutat cu președintele Nicuşor Dan și cu premierul Ilie Bolojan

Reprezentanţii companiei OMV Petrom i-au prezentat luni preşedintelui Nicuşor Dan o informare detaliată despre evoluţiile pe...

Reprezentanţii companiei OMV Petrom au discutat cu președintele Nicuşor Dan și cu premierul Ilie Bolojan
București: Tranzacţiile cu apartamente "au scăzut cu  20% în primele două luni"
Economie 16 Martie 2026, 13:57

București: Tranzacţiile cu apartamente "au scăzut cu 20% în primele două luni"

Experţii imobiliari anticipează că o revenire a pieţei imobiliare ar fi prevăzută pentru 2027.

București: Tranzacţiile cu apartamente "au scăzut cu 20% în primele două luni"
OCDE recomandă României să îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor şi să extindă baza de impozitare
Economie 16 Martie 2026, 12:08

OCDE recomandă României să îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor şi să extindă baza de impozitare

În raportul economic lansat, luni, se mai arată că România trebuie să taxeze proprietăţile la valoarea de piaţă, iar...

OCDE recomandă României să îmbunătăţească eficienţa cheltuielilor şi să extindă baza de impozitare
Adrian Codirlaşu: Economia românească se află pe un trend descendent accelerat
Economie 16 Martie 2026, 10:40

Adrian Codirlaşu: Economia românească se află pe un trend descendent accelerat

Invitat la RRA, analistul a recomandat ca investiţiile guvernamentale să fie făcute preponderent din fonduri europene, pentru...

Adrian Codirlaşu: Economia românească se află pe un trend descendent accelerat
Analistul economic Adrian Codirlaşu: Economia României încetineşte şi încetineşte vizibil
Economie 16 Martie 2026, 09:26

Analistul economic Adrian Codirlaşu: Economia României încetineşte şi încetineşte vizibil

"Apel matinal" - Invitat: Adrian Codirlaşu, analist economic şi financiar, preşedinte CFA România.

Analistul economic Adrian Codirlaşu: Economia României încetineşte şi încetineşte vizibil
Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, gata de aprobare în Guvern
Economie 16 Martie 2026, 08:19

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, gata de aprobare în Guvern

Măsura îi vizează strict pe beneficiarii de pensii speciale, potrivit şefului Executivului.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, gata de aprobare în Guvern
Inflaţia anuală a scăzut uşor în februarie, faţă de ianuarie
Economie 16 Martie 2026, 07:38

Inflaţia anuală a scăzut uşor în februarie, faţă de ianuarie

Inflaţia anuală a scăzut uşor la 9,3 la sută luna trecută, faţă de ianuarie, potrivit ultimelor date publicate de Institutul...

Inflaţia anuală a scăzut uşor în februarie, faţă de ianuarie

Radio România

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad
FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”

FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”

FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”
HARGHITA: Locuitorii din județ, invitați să se alăture Colectei Naționale de Alimente, înainte de Paște

CONSTANȚA: Traficul civil pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, închis temporar pentru relocarea tehnicii în noul terminal