Spre un canon al istoriografiei Holocaustului 

Cartea lui Dan Stone, profesor de istorie modernă la Royal Holloway, University of London, reprezintă o tentativă de a aduna și corela cele mai recente date și tendințe de interpretare legate de Holocaustul din Europa, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulțimea informațiilor apărute despre acest subiect, care continuă să se adune, duce periodic la nevoia unei sistematizări, pe care cartea profesorului Stone o întâmpină cu succes. Dacă acum suntem mai aproape de o imagine clară a ceea ce a însemnat Holocaustul, faptul se datorează și unor cărți „de etapă”, sintetice, precum cea de față.

Abordarea autorului nu e neapărat cronologică și nici neapărat geografică. Mai degrabă la articularea cărții pare să fi contribuit apelul la unele concepte maturizate recent. De exemplu, cel de „Holocaust mobil”, sub care cade și tipul de genocid de care e responsabil regimul Antonescu. De asemenea, una dintre ideile centrale ale cărții este „colaboraționismul” dintre naziști, autoritățile naționale și populația locală în actele de persecutare, expropriere, concentrare, deportare și exterminare comise împotriva evreilor. Ideea nu e, desigur, nouă, dar ea e urmărită aici cu perseverență în modulațiile sale particulare.

Poate că cititorul român nu va fi surprins de cele relatate și explicate în cartea profesorului Stone, inclusiv în cazul rolului asumat de guvernul român în cadrul Holocaustului european din cel de-al cincilea deceniu al secolului trecut. Sunt informații care se află deja în lucrări precum „Transnistria” a lui Jean Ancel, sau „Imperiul satelit” a lui Vladimir Solonari, dacă ne referim, de exemplu, la „cel mai mare genocid din timpul războiului”, cel de la Bogdanovca, dintr-un teritoriu administrat de București. Referiri la noțiunea de „Holocaust mobil” sunt de pildă și în cartea recentă a lui Ovidiu Raețchi, „Istoria Holocaustului”. Expunerea făcută pe scurt de Dan Stone privind vechimea și răspândirea antisemitismului în politica și societatea românească este argumentată în detaliu în monumentala ”From Peoples into Nations. A History of Eastern Europe” a istoricului John Connelly. Dar faptul că acest gen informații tinde să se „stabilizeze” în cărțile de istorie care apar în librăriile românești este semnificativ. Este un pas către înțelegerea adecvată a unor evenimente care îl privesc și pe cititorul de azi din România.

„Poate cel mai puțin cunoscut aspect al istoriei Holocaustului este cel referitor la România. Din acest motiv, cartea de față dedică un spațiu substanțial acestei istorii, ca punct de plecare pentru cercetări ulterioare și de adresare a unora dintre cele mai importante întrebări despre cazul românesc, cum ar fi: de ce regimul Antonescu, după ce a ucis atât de mulți evrei şi romi, a decis, în toamna anului 1942, să adopte o direcție diametral opusă, astfel ca, la sfârșitul războiului, România să aibă cea mai mare populație evreiască supraviețuitoare din Europa, în afara Rusiei? Ce rol au avut bisericile, reprezentanții organizațiilor evreieşti şi alți emisari în procesul de petiționare a regimului pentru a-l convinge să oprească deportările? Cine a fost responsabil pentru masacrele din Transnistria? Ce rol au jucat comunitățile etnice germane (Volksdeutsche) din România propriu-zisă şi din Transnistria? Cum au supraviețuit evreii în Transnistria? Ce se putea învăța despre Holocaust în perioada postbelică din presa evreiască, din mărturii ale supraviețuitorilor și din procesele făptaşilor? Cum a instrumentalizat regimul comunist postbelic istoria Holocaustului pentru propriul câștig şi în detrimentul memoriei colective româneşti? Şi cum s-a schimbat memoria Holocaustului în Románia după sfârşitul epocii Ceauşescu? (...) Mai sunt multe de aflat despre Holocaustul din România.” - Dan Stone