Éric-Emmanuel Schmitt: Forţa radioului este intimitatea. O voce nu minte, iar în momentul în care minte, îţi dai imediat seama

Dragi prieteni, astăzi, invitatul nostru este un scriitor fabulos care respiră teatru, artă, muzică, istorie. Dramaturgul şi romancierul franco-belgian Éric-Emmanuel Schmitt este unul dintre cei mai apreciați și premiați autori din lume. Cărțile lui au fost traduse în peste 40 de limbi, iar piesele de teatru montate în peste 50 de țări din întreaga lume. Zilele acestea, Éric-Emmanuel Schmitt a venit la București pentru lansarea romanului "Soare întunecat" din seria "Străbătând secolele" și a volumului "Viața mea cu Mozart". Cele două cărți publicate la editura Humanitas Fiction ne așteaptă în librării, iar la radio vorbim cu autorul lor. Éric-Emmanuel Schmitt, bun venit. Şi mulțumim Claudiei Davidson pentru traducerea simultană. Felicitări pentru cele două apariții editoriale și mulțumim pentru vizită. Nu e prima dată când veniți în România. Sunteți foarte iubit aici, poate de aceea acceptați să veniți atât de des, în ciuda distanței și a programului încărcat. Ce vă place în țara noastră și ce nu vă place?

Iubesc umorul. Aveţi o manieră de a vă raporta la umor, care este plină de ironie. Cunosc români de peste tot din lume, pentru că atunci când dau autografe, de multe ori vin români din public să /.../ doi-trei români care să se prezinte în publicul meu, adesea în străinătate şi vin pentru autografe şi îi recunosc din prima datorită umorului.

Ați învățat niște cuvinte românești?

Câteva cuvinte. Sunt nu departe de a înţelege aceasă limbă, dar de o manieră cât se poate de pasivă Vorbesc franceza, cunosc și italiana și latina. Cine știe? În câțiva ani, poate că am putea face acest interviu fără interpretă.

Ar fi bine. Totuși există o limbă comună, muzica. Românii iubesc muzica, sunt chiar talentați în acest domeniu și cred că se vor bucura de noua ediție a cărții "Viața mea cu Mozart", publicată în 2005 prima dată și descrisă ca o călătorie emoționată în lumea muzicii mozartiene. Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica și, în particular, muzica lui Mozart?

Mozart este un ghid, un maestru spiritual, un profesor de fericire

Mozart e mai mult decât un compozitor, mai mult decât un muzician, este un ghid, un maestru spiritual, un profesor de fericire. Când aveam 15 ani, am trecut printr-o depresie. Adolescența e o vârstă dificilă. Ai un corp care crește, ești străbătută de dorințe, viața socială se activează şi apoi îţi e foarte greu să te îndrepţi înspre o anumită profesie. Mulţi adolescenţi scapă de aceste anxietăţi drogându-se sau fugind oarecum, iar eu am ales cea mai proastă metodă, doream să mă sinucid, dar un profesor de la Lyon, din orașul meu natal, ne-a dus pe noi, cinci elevi cărora ne plăcea muzica, la operă. Erau repetiții pentru "Nunta lui Figaro" și s-a întâmplat acolo un lucru extraordinar.

Mulți dintre noi au fost salvați în această viață de către frumusețe

Am văzut o femeie, o femeie care nu mi se părea frumoasă, era o femeie plină, voluptoasă, dar nu mi se părea deloc frumoasă, pentru că e așa solidă, a început să cânte și atunci mi s-a părut perfectă. A fost atât de frumos cum cânta ea încât am fost vindecat de depresie, pentru că ce înseamnă depresia? Depresia înseamnă moartea dorinţei și, dintr-odată, datorită lui Mozart, dorința, dorința de a trăi, de a cunoaşte, de a explora lumea, de a savura peisajele, relațiile cu oamenii, toate acestea au revenit. Mozart a fost un vindecător absolut. Cred că mulți dintre noi au fost salvați în această viață de către frumusețe, dar poate nu de Mozart, poate de altă muzică, poate de un tablou, de un peisaj, de un chip, de un zâmbet, da, dar frumuseţea salvează.

Mi-a plăcut foarte mult cartea aceasta "Viața mea cu Mozart" și unele pasaje sublime, de exemplu cel în care descrieți un zbor în avionul lui Dumnezeu pe adagio la Concertul numărul 21 de Mozart, pe care l-am ascultat. Cum v-a venit ideea zborului în avionul lui Dumnezeu?

Nu ştiu cum sunteți dumneavoastră, dar eu sunt îndrăgostit de nori și mi se pare un privilegiu nemaipomenit să poți zbura deasupra. E ca privirea lui Dumnezeu asupra lumii, aşa mi se pare că sunt într-un avion. E un sentiment deosebit de pace pe care îl încerc.

Inima bate, când ești deasupra norilor, în ritmul exact al armoniei din Adagio-ul lui Mozart

Deasupra norilor mi se pare că e mereu frumos. Sub nori mi-e mai greu, pot să am anxietăţi, dar deasupra norilor e mereu frumos, e soare și, într-adevăr, muzica îmi aduce multe și mă face să mă gândesc în astfel de minute, iar inima bate când ești deasupra norilor în ritmul exact al armoniei din "Adagio"-ul lui Mozart.

Suntem la radio. Ce înseamnă radioul pentru dumneavoastră? În copilărie ați auzit la radio o arie, care v-a vrăjit "Flautul fermecat", la un radio foarte vechi.

Da, radioul este mediul meu preferat. Îmi place foarte mult radioul, îmi plac podcasturile, îmi place dramaturgia, ficţiunea la radio. Piesele mele sunt puse în scenă de altcineva şi nu de către mine, pentru că eu aș face versiune radiofonică, iar pe scenă ai nevoie de imagini.

Scriu cu timbrele vocilor, cu vocile, cu energia şi intimitatea

Scriu şi scriu adesea ca un orb. Scriu cu timbrele vocilor, cu vocile, cu energia şi intimitatea. Forţa radioului este intimitatea. O voce nu minte, iar în momentul în care minte îţi dai imediat seama. Este un mediu frumos, călduros și intim. În fiecare zi ascult radio. Azi dimineață am ascultat radio, radio-ul francez, dar am ascultat radio.

Foarte frumos. Nu voi uita această descriere. Revenind la lansările editoriale, din seria "Străbătând secolele" ați lansat romanul "Soare întunecat", volumul trei. Este un proiect ambițios această serie, va avea în total opt volume, probabil peste 4.000 de pagini. Se potrivește acest proiect cu viteza în care trăim în prezent și în care consumăm produse culturale cât mai scurte și mai compacte?

Cititul e un act solitar și intens

Să citești e mereu să fii în rezistență, să faci rezistentă, să opui rezistență lumii. Ești în intimitate și te opui astfel agitației lumii. Cititul e un act solitar și intens, dar cred că marile cărţi corespund dorinţelor noastre, în ciuda a toate acestea.

Ne uităm la televizor, la diverse seriale cu personaje care cresc dintr-un episod în altul, oamenilor le place profunzimea personajelor, le place profunzimea romanescă, le place să vadă cum cresc personajele de la un episod la altul.

Cred şi eu că putem să simţim această plăcere în momentul în care citim o carte. La opt ani încă nu citeam, pentru că mi se părea că toate cărţile care mi se dădeau, cărţile pentru copii erau o pierdere de timp, nu erau interesante. Dar, la opt ani am citit "Cei trei muşchetari", de Alexandre Dumas, şi de atunci am devenit un cititor asiduu. "Cei trei muşchetari" au trei volume şi cred că am descoperit literatura având plăcerea de a urmări un personaj până la capăt şi am plâns pentru prima dată cu o tristețe nemaipomenită, când am aflat la sfârșitul celui al de treilea volum că a murit D'Artagnan, pentru că eu pe D'Artagnan chiar îl iubisem.

Un personaj fascinant este și cel creat în seria "Străbătând secolele". Noam, care este aproape nemuritor, își caută iubita în diferite epoci și civilizații și ajunge în acest volum în Egiptul Antic. Știu că pentru dumneavoastră Egiptul nu a fost neapărat o necunoscută. Erați familiarizat de mic copil cu mumii, sarcofage, simboluri străvechi. V-ar fi plăcut să trăiți în acea perioadă?

Egiptul antic este o poezie despre a fi în viață, despre proximitatea cu misterul

Da, pentru că e o perioadă foarte senzuală. E o perioadă în care nu există anumite diviziuni, anumite granițe pe care le-am impus noi mai târziu. Nu exista frontiera dintre animale și om, între Dumnezeu și animal, între feminin şi masculin. De exemplu, pentru egipteni fluviul Nil era esențial pentru viață.

Egiptul este un miracol creat de Nil, Egiptenii priveau Nilul ca pe un corp de bărbat cu sâni de femeie, un corp albastru, ca Nilul. Adică Egiptul era androgin. De asemenea, în Egipt nu exista frontiera dintre viață și moarte. Da, practica mumificării asigura supraviețuirea defunctului și este o practică care refuză distincția dintre viață și moarte. Egiptul antic este o poezie despre a fi în viață, despre proximitatea cu misterul și este ceva foarte atrăgător și tentant pentru mine.

Pentru egipteni viața era doar o pregătire pentru viața de apoi, într-o lume care se aștepta să fie veșnică. Vi s-a întâmplat să-i înțelegeți și să gândiți ca ei în timp ce scriați despre despre ei?

Un vis transumanist care îşi doreşte să anuleze moartea

Am senzaţia că i-am înţeles pentru că suntem locuiți și noi de aceleași dorințe. În romanul meu există o parte care se desfășoară în Egiptul antic și o parte care se desfășoară în Silicon Valley, adică o parte cât se poate de contemporană, pentru că e visul transumanist, un vis transumanist care îşi doreşte să anuleze moartea.

Printr-o tehnică, intervenţie tehnică în corp, pe de o parte, cei care făceau mumificarea, astăzi cei din Silicon Valley, prin tehnicile lor doresc să prelungească viața, viaţa corpului cu o gândire care, desigur, a devenit mai ștințifică, dar care derivă din această gândire tehhnologică a intervenţiei asupra corpului. Scopul acestor romane din seria "Străbătând secolele" este de a arăta proximitatea pe care o avem cu strămoșii noștri, cât de aproape suntem de ei.

Suntem cu toţii născuţi din părinţi, căutăm dragostea, o găsim sau nu, suntem expuşi morţii şi întrebărilor pe care le pune moartea. Şi am senzaţia când citim aceste cărți ajungem să vorbim despre toți strămoşii noştri, asta îmi doresc eu, să vorbim despre strămoşii noştri egipteni, romani, evrei, americani nativi, americani /colonişti/ care au colonizat Americile. Sunt umanist şi îmi doresc să lărgesc sfera noastră, noi, oamenii.

Ştiu că marea dumneavoastră iubire este teatrul. Ați debutat cu piese care se jucau cu sălile pline. V-au adus consacrarea și foarte multe premii. Ați ajuns chiar să urcați pe scenă atunci când actorul principal n-a putut să o facă. Vă e dor de teatru?

De 10 ani, pentru că am înlocuit un actor care juca într-una din piesele mele, de 10 ani joc şi eu, dar mă limitez doar la 50 de reprezentanții pe an. Aș putea juca mult mai mult, pentru că în Franța aș putea să joc luni şi luni întregi în fața unor săli pline. Dar da, sunt cât se poate de fericit când joc, pentru că scap de solitudinea şi de singurătatea romancierului, a scriitorului, când sunt izolat în biroul meu. Toată comedia trece prin mine, dar sunt singur când scriu.

Eu uit de faptul că sunt muritor atunci când joc

Dar când sunt singur într-o piesă de teatru, nu mai sunt singur, personajele mele sunt în mine, nu mai sunt pe o coală de hârtie, ci le pot auzi, le pot auzi tăcerile, lacrimile, așa cum le dau eu voce. Eu uit de faptul că sunt muritor atunci când joc, atunci am senzația că sunt în eternitatea clipei și că nimic nu e mai puternic decât eternitatea acestei clipe.

Apropo de fericire, pe lângă ficțiune pentru adulți, scrieți și povești pentru copii, colecția "Poveștile bufniței. Ursul care voia să fie fericit". Ce înseamnă fericirea pentru dumneavoastră?

Fericirea... Cred că avem o dispoziție pentru fericire când suntem copii, dar care apoi mai dispare, se atenuează, pentru că viața ne expune tristeții, doliului, scandalului, violenței, nedreptății. Și atunci fericirea care era spontană în starea inițială trebuie cultivată. Şi cum poți cultiva fericirea? Cultivând bucuria. E foarte ușor să fii trist. De ce? Pentru că /asta e tristeţea/.

Tristeţea e în raport cu tot ceea ce ne lipsește. Şi mereu ne lipsește ceva. Sau mereu ne lipseşte cineva. Ne lipsește puterea, ne lipsesc banii, ne lipsește influența, ne lipsește dragostea, recunoașterea. Fiecare are o listă cu lipsurile sale.

Nu ne putem schimba viaţa, dar ne putem schimba percepţia despre viaţă

Însă ce e bucuria? Bucuria este contrariul, este raportul cu plinul, cu plinătatea. Bucuria înseamnă să fii fericit să exişti, să fii fericit că ai ce ai, că ai relaţia pe care o ai cu o anumită persoană sau alta. Şi cred că avem o putere, puterea de a apăsa pe un anumit buton, butonul tristeţii, respectiv cel al bucuriei pentru aceeaşi viaţă.

Nu ne putem schimba viaţa, dar ne putem schimba percepţia despre viaţă. Putem apăsa pe butonul tristeţii şi să ţinem astfel cont doar de ceea ce ne lipseşte sau putem apăsa pe butonul bucuriei şi să fim astfel într-un sentiment al plenitudinii.

Un poet şi un muzician român spune că nu ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, doar de o mână de prieteni. Emisiunea noastră aşa se numeşte, ”Între prieteni”. Ce înseamnă prietenia pentru dvs. pe final? Şi dacă aveţi un mesaj pentru cititorii din România.

Viaţa mea se sprijină pe prietenie, câteodată asta este forma pe care o are dragostea. Atunci când iubim pe cineva iubim persoana respectivă pentru totdeauna. Şi asta vine din stabilitatea şi fidelitatea prieteniei. Am prieteni de acum 40 de ani. Cred că nu mi-am ratat viaţa datorită prieteniei şi prieteniei lor.

Ce e prietenia? Este sentimentul de împlinire pe care ţi-l dă încrederea în celălalt

Ce e prietenia? Este sentimentul de împlinire pe care ţi-l dă încrederea în celălalt, este ajutorul pe care poţi să-l dai, este vindecarea de singurătate. Când dau autografe văd oameni care sunt foarte bucuroşi şi care îmi aduc, îi văd aşa strălucind, şi care îmi aduc cărţi şi cer autografe nu pentru ei, ci pentru prietenii lor şi îi simt pe aceştia, le simt energia bună.

Minunat! Mulţumim mult pentru întâlnirea de astăzi. Succes şi inspiraţie în continuare şi vă mai aşteptăm în România. Éric-Emmanuel Schmitt, găsiţi ”Viaţa mea cu Mozart” şi ”Soare întunecat”, două lansări la editura Humanitas Fiction.