Noutăți literare: „Intermezzo” de Sally Rooney

Seria scrierilor inspirate din lumea șahului s-a mai îmbogățit cu un roman. Iar autoarea lui, scriitoarea irlandeză Sally Rooney, arată o naturalețe aparte așezându-se în rândul unor predecesori remarcabili ai acestei galerii tematice, printre care Nabokov, Vonnegut, Borges, Zweig, Beckett sau Ogawa.

Titlul operei pare preluat de la denumirea unei anume tactici în șah, „mutarea intermediară”. Este vorba de o mutare prin care jucătorul nu dă pe loc replica așteptată de toată lumea, ci efectuează o mișcare care îl obligă pe adversar să răspundă la rândul lui unei provocări mai presante, pentru ca abia apoi să rezolve problema inițială - dar dintr-o poziție superioară. Nu reiese din carte dacă autoarea s-a gândit în mod expres la mutarea intermediară când și-a intitulat cartea „Intermezzo”, dar narațiunea sa acoperă deplin manevra șahistă menționată. Caracterele „nu mută” imediat, ci fac mișcări intermediare pentru a se poziționa pentru răspunsul final mai bun. Este de fapt ce facem cu toții în viață - sau mă rog, în marea majoritate a situațiilor, sper, în care ne acordăm dubiul reflecției înainte de a răspunde sau acționa cu ce ne vine la minte și la gură.

Romanul lui Sally Rooney este o poveste a decantării, a „intermezzo-izării” relațiilor, având ca personaje centrale doi frați care trăiesc în zona urbană a Irlandei contemporane. Fratele mai mic este șahist semiprofesionist și de aici caroiajul formal de tablă de șah al scrierii. Nu e nimic de reproșat în faptul că autoarea a preluat unele clișee legate de jucătorul de șah - ușoara lui inadaptabilitate socială, interiorizarea, preferința pentru tratarea algoritmică a evenimentelor și chiar a trăirilor. Ba dimpotrivă, le-a folosit cu abilitate, inserându-le natural în structura romanului, confirmând în definitiv preluarea în cauză drept un procedeu literar valid. Dar în final, acest profil de personalitate pare să se autoniveleze în procesul de decantare de care aminteam, făcând din toate personajele șahiști și oameni obișnuiți în proporții oarecum egale.

Desfășurarea acțiunii romanului este văzută prin ochii celor doi frați, Ivan șahistul și Peter avocatul și, într-o măsură ceva mai redusă, prin cei ai lui Margaret, personajul feminin dominant. Rezultă un tip de narațiune care ține de registrul urmăririi „fluxurilor de conștiință” inaugurat acum mai bine de un secol printre alții de Marcel Proust, Virginia Woolf sau James Joyce, conaționalul autoarei. Ce e remarcabil în încercarea lui Sally Rooney de a duce mai departe acest filon și, de ce nu, de a-l îmbogăți, este explorarea în „fluxul de conștiință” a episoadelor erotice. Integrarea complexă a trăirilor și sentimentelor umane prin, sau mai degrabă dincolo de desfășurarea epidermică a contactului sexual este una dintre tehnicile care fac din roman unul aparte.

De notat este și traducerea în limba română a volumului, aparținându-i Cristinei Ștefan. Textele literare de acest gen sunt dificil de asimilat prin chiar poziționarea lor de bază „în fluxul conștiinței” pe care îl vizează. Dar Cristina Ștefan a știut să stabilească relații pe mai multe paliere ale traducerii, inclusiv la nivel de jargon, folosindu-se aș spune de o vădită empatie față de mediul și cadrul narațiunii. Rezultatul este o versiune a operei orginale având propria ei cursivitate și omogenitate „românească”.

„Da, inteligența, chibzuința lui. Setul lui de şah de călătorie, într-o cutie din piele gravată. Sensibilitatea la frumusețea obiectelor inanimate. Sensibil în general, da. Nu, nu-mi place să fiu în preajma lucrurilor urâte. Știi, dacă ceva e foarte urât, uneori îmi dă o stare proastă. Cam ca senzația de unghii scrâşnite pe tablă. E ciudat, știu. Jocurile de şah pe care Margaret le-a jucat cu el la masa din bucătărie sau pe canapea, cu tabla între ei. Mâinile lui fine şi atrăgătoare mişcau piesele, vocea lui analiza, atenționând, încurajând. Aha, bine. Hai să fim puțin mai atenți cu tura aia. Refuzul său, motivat ecologic, de a călători cu avionul. Imaginea lui, singur, în trenuri ce traversează continentul, pe distanțe lungi, citind cărți de teoria şahului şi rozându-şi unghiile. Hainele pe care și le cumpără exclusiv de la second, preferabil fără fibre sintetice. Nu spun că îmbrăcămintea mea e foarte frumoasă, apropo. Subiectiv, probabil că altora li se pare urâtă. Dar pentru mine urățenia înseamnă altceva. Da, teoriile lui filozofice. Entuziasmul pentru explicarea unor concepte din fizică - cum funcționează un frigider, ce înseamnă rezervor de apă - desenând diagrame pe bucăți de hârtie. Dragostea lui de-a învăța, extrem de amplă și generală.”

(fragment din romanul „Intermezzo”, editura Curtea Veche, București, 2025, traducere din limba engleză de Cristina Ștefan, pag. 245)