Noutăți la editura Polirom

Walter Bonatti: „O lume pierdută. Călătorii în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ”

„Călătorului îi șade bine cu drumul”, spune un proverb de care am învățat că ar fi românesc. Dar el se aplică oricărui călător, din orice parte a pământului, și așa se face foarte bine că proverbul poate fi unul universal.

Mergând pe înțelesul proverbului, următoarea întrebare e cum poate un drum să „îi șadă” unui om. Este totuși simplu, expresia trebuie luată ad litteram. Călătorul poartă drumul, îl poartă ca pe un articol vestimentar. Se asortează cu drumul, îi ia culorile, sinuozitățile, urcușurile, popasurile. Călătorul e drum și drumul călător.

Am recunoscut această asociere până la identificare în cartea lui Walter Bonatti intitulată „O lume pierdută. Călătorii în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ”. Călătorul Bonatti se pierde în peisaj, se lasă purtat de curenții nevăzuți ai locului într-o intuiție remarcabilă a discreției călătoriei, a respectului pentru locul vizitat. Destul omul agresează natura; să nu mai punem și noi, călătorii, mai multă presiune la cea deja existentă. Spunea Bonatti undeva că nu îi place să reviziteze locurile prin care a trecut: nu vrea să vadă, adăuga el, cât de mult s-au contaminat ele între timp de expansiva civilizație.

Nu contează că e vorba de deșerturile Africii sau Asiei; de bazinul Amazonului; de Siberia sau de Munții Stâncoși. Impresia de maculare se ridică de pretutindeni. E o problemă de atitudine, scrie Bonatti, de infatuarea speciei Homo Sapiens față de propriul sălaș din care s-a născut. Vor fi călători pierduți pe drum atât timp cât mai sunt locuri în care ei se pot pierde. Dar aceste locuri dispar - pare să fie avertismentul autorului.

„Animalele de pradă ucid ca să-şi potolească foamea, dacă sunt normale, pentru a rămâne în viaţă; oamenii, în schimb, ucid de multe ori abuzând de putere sau chiar ca sport sadic. E o mare eroare să credem că animalele raționează cu aceeaşi încărcătură de violență ca noi. Noi suntem împotriva lor, nu invers. Oare nu ne trece niciodată prin minte că am putea coexista respectând fiecare spațiul celuilalt, cu toții în sânul aceleiaşi naturi? E sigur că dacă am reuşi să conjugăm imensa cunoaştere pe care o avem azi cu străvechea animalitate pe care-o aveam odinioară, acea moştenire ancestrală care încă doarme în noi nu e cumva instinctul un act reflex în care intră şi o componentă conştientă? Nu e el ecoul unei străvechi raţiuni? -, ne-am îmbogăți cu mult cunoştinţele şi înţelegerea naturii; suficient încât să anulăm, sau măcar să reducem şi să corectăm, absurdităţile şi confuziile recurente care adesea ne marchează comportamentele. Dacă am izbuti, am putea eventual să ne satisfacem vechea curiozitate de a afla cu adevărat cum sunt construite pe dinăuntru rudele noastre îndepărtate, animalele.” (Walter Bonatti, „O lume pierdută. Călătorii în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ”, editura Polirom, Iași, 2025, traducere din limba italiană de Liviu Ornea - fragment, pag. 21)

Dănuț Mănăstireanu, Dănuț-Vasile Jemna (coordonatori): „Omul evanghelic, încotro? O nouă explorare a comunităților protestante românești”

Volumul reprezintă continuarea lucrării „Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești” apărută în 2018 tot la editura Polirom. Prin comunitățile evanghelice românești, autorii se referă în principal la cele baptiste, penticostale și creștine după Evanghelie. Analiza se desfășoară după patru coordonate care constituie tot atâtea secțiuni ale cărții: coordonata identitară, cea istorică, coordonata geografică și cea socioculturală. Autorii provin din mediul academic românesc, european și american, indicând și în acest mod potențialul public-țintă al volumului, și anume cel intelectual, al specialiștilor și al liderilor religioși. Din sumarul consistent al cărții semnalăm capitole precum „Cu graiul și cu traiul. Scurtă analiză istorică a mărturiei creștine și a misiunii la evanghelicii români”; „Colaboraționism și reconciliere”; „Oastea Domnului și reînnoirea ortodoxiei românești, 1922-1989”; „Creștinii evanghelici din Basarabia”; „Imaginea femeii în spațiul evanghelic românesc”.

Coordonatorii volumului scriu că o serie de teme subsumate aceleiași arii de interes a creștinismului evanghelic românesc au rămas neacoperite și după apariția celor două lucrări de până acum, cea de față și cea din 2018. Aceste teme sunt legate de rădăcinile baptismului românesc, limbajul evanghelic, politica militantă, romii evanghelici, angajarea socială, poezia evanghelicilor și ideologiilor.

„Astfel, ar exista în cele de mai sus suficient material pentru un al treilea volum din seria Omul evanghelic, dacă altcineva va avea în viitor temeritatea de a încerca o asemenea aventură, care, deocamdată, pe noi, coordonatorii acestui volum, nu ne tentează. Cum se spune în Scripturi, ‘ajunge zilei necazul ei’. (...) În acest demers de analiză ne-am fi dorit să avem alături de noi și alte voci, din lumea evanghelică, dar şi din afara ei, care ar fi putut oferi perspective valoroase asupra comunităților analizate aici, atât în plan teologic, cât şi din perspectiva altor domenii de specialitate. Din păcate, aceşti potențiali colaboratori nu au putut răspunde invitației noastre din diverse motive: unii erau prea ocupați cu alte proiecte, alții au fost împiedicați de probleme de sănătate, iar alții de opoziția liderilor instituțiilor în care activează. Din nefericire, multe comunități evanghelice, la fel ca și alte comunități eclesiale din România, încă se confruntă cu diverse disfuncționalități legate de modul în care se exercită autoritatea în interiorul lor. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că am evitat noi înșine să invităm un număr de specialişti evanghelici din cauza incompatibilității lor cu principiile care stau la baza acestui proiect. Deşi am pierdut astfel eventuale contribuții valoroase, am luat această decizie pentru a păstra rigoarea academică și integritatea etică ale proiectului” (fragment din Introducerea volumului „Omul evanghelic, încotro? O nouă explorare a comunităților protestante românești”, pagina 25).

Andrew Scull: „Remedii disparate. Psihiatria și misterele bolilor mintale”

„Puțini dintre noi scapă de ravagiile bolii mintale”, în mod direct sau în cercul apropiaților.

„Psihiatria încearcă să amelioreze această afecțiune, dar de multe ori a amplificat-o”.

„De mai bine de două secole, specialiștii au acceptat ideea că perturbările rațiunii, cogniției și emoției (...) aparțin domeniului profesiei medicale”. Dar este oare corectă această idee?

„Nașterea psihiatriei este corelată cu apariția azilului” (aici involuntar m-am gândit la Septimus Warren Smith din romanul Virginiei Woolf ”Mrs. Dalloway”).

„În 2021, Asociația Americană de Psihiatrie și-a cerut public scuze față de discriminarea la care le-a supus pe persoanele indigene sau de culoare”.

„Rădăcinile celor mai grave forme de tulburare mintală nu sunt elucidate”.

„Aș fi uluit dacă s-ar dovedi vreodată că o parte dintre principalele forme de tulburare mintală nu s-ar dovedi măcar parțial explicabile prin factori biologici”.

Sunt doar câteva dintre afirmațiile din Prefața autorului cărții pe care le găsesc remarcabile; și m-am limitat la primele trei pagini ale acesteia. Sunt afirmații care nu doar pun pe gânduri, ci pot invita la unele reevaluări de substanță ale opiniilor comune despre psihiatrie.

Autorul, Andrew Scull, este sociolog şi istoric al medicinei. Potrivit prezentării de pe siteul editorii, el predat la University of Pennsylvania şi la Princeton, iar în prezent este profesor la University of California at San Diego. A mai publicat: ”Decarceration: Community Treatment and the Deviant” (1977), ”Museums of Madness: The Social Organization of Insanity in 19th Century England” (1979), ”Madhouse: A Tragic Tale of Megalomania and Modern Medicine” (2005), ”Hysteria: The Biography” (2009) şi ”Madness: A Very Short Introduction” (2011). De acelaşi autor la Editura Polirom a apărut „O istorie culturală a nebuniei” (2017, 2023).

„Rămâne valabil un aspect esențial: limitele psihiatriei de până acum sunt în parte determinate de profunzimea ignoranței noastre în privința etiologiei tulburărilor mintale. Deficitele psihiatriei se reflectă şi în limitele înguste pe care le au chiar şi în zilele noastre tratamentele pe care psihiatrii le pot oferi pacienților. În cazul celor mai grave forme de tulburări mintale schizofrenie, tulburare bipolară şi depresii severe, asupra cărora această carte se concentrează în cea mai mare parte, este important să vedem lucrurile limpede: să nu negăm că au existat unele progrese, dar de asemenea să nu ignorăm prețul plătit uneori pentru ameliorările pe care psihiatria le poate oferi acum. Periodic, după cum vom vedea, s-a proclamat cu entuziasm că urmează descoperiri revoluționare ori că au fost descoperite tratamente miraculoase. Până în prezent, acestea s-au dovedit a fi evanescente şi adesea au anunțat intervenții deosebit de vătămătoare” (fragment din Prefața la volumul Andrew Scull, „Remedii disparate. Psihiatria și misterele bolilor mintale”, Polirom, Iași, 2025, traducere din limba engleză de Vlad Vedeanu, p. 11).

Jonathan Kennedy: „Patogeneza. O istorie a lumii în opt epidemii”

Care este forma dominantă de viață pe Pământ? Cei grăbiți ar spune, probabil, omul. Dar desigur că s-ar înșela, pentru că și omul însuși a ajuns la concluzia că nu e el „buricul Pământului”. L-au scos din această iluzie mai întâi Copernic, care a arătat că nu Pământul e în centrul universului, apoi Darwin, care l-a așezat în rândul comun al animalelor și în final Freud, care prin descoperirea inconștientului a indicat că omul nu e stăpân nici măcar pe propriile procese de gândire. Iar forma dominantă a vieții pe Pământ, a arătat știința în continuare, este dată de fapt de bacterii, oricare ar fi criteriul pe care l-am lua în considerare. Vorbim de vechime? Păi dacă am comprima vârsta Pământului la un an calendaristic, bacteriile au apărut undeva în primăvară; oamenii pe 31 decembrie, pe la ora 23.30. Vorbim de număr? Păi mai puțin de 0,001% din totalitatea speciilor de pe Pământ sunt eucariote, adică din ramura pe care se află formele de viață complexe - plantele, ciupercile și animalele. Vorbim de pondere? Păi masa totală a tuturor bacteriilor de pe planetă este de o mie de ori mai mare decât greutatea tuturor oamenilor. Lumea mică, microcopică, este de fapt mai mare decât lumea mare, macroscopică.

Așa își începe lucrarea autorul cărții de față cu subtitlul „o istorie a lumii în opt epidemii”. Ce legătură are acest subtitlu cu cele cuprinse în introducere? Există o conexiune între cele două lumi, între universul vizibil și cel invizibil: omul e locuit de bacterii. Are mai multe specii de bacterii decât atomi. Greutatea lor este mai mare decât cea a creierului. Mai mult, între procesele de gândire și bacteriile corporale umane există o strânsă legătură. O tulburare a mediului bacterial e suficientă ca lumea omului s-o ia razna. Și de aici: patogeneza. Titlul cărții. Și istoria celor opt tipuri de epidemii care au cuprins succesiv lumea, începând din paleolitic și până în epoca industrială.

„Fără să-şi dea seama de acest lucru decât în veacurile din urmă, omul a fost nevoit să conviețuiască încă de la început cu un duşman invizibil cu ochiul liber, care se găseşte nu doar peste tot în lumea înconjură-toare, ci chiar şi în trupul său. Este vorba despre nenumărații agenţi patogeni (bacterii, virusuri) în fața cărora armate redutabile s-au re-cunoscut învinse şi din pricina cărora s-au prăbuşit imperii întregi. Evenimentele majore din istoria omenirii au fost de multe ori determi-nate de această mulțime tăcută şi omniprezentă a microbilor: dispa-riția omului de Neanderthal, ascensiunea creştinismului, expansiunea islamului, trecerea de la feudalism la capitalism, prăbuşirea sistemu-lui colonial european şi abolirea sclaviei. Epidemiile catastrofale ana-lizate în paginile acestei cărți au decimat populații întregi, dar i-au şi silit pe oameni să vină cu idei noi, care au dus la îmbunătățirea stării de sănătate şi a vieții sociale a omului” (fragment din Introducerea la volumul lui Jonathan Kennedy: „Patogeneza. O istorie a lumii în opt epidemii”, editura Polirom, Iași, 2025, traducere din limba engleză de Fabiana Florescu).