Noi apariții la editura Polirom

„Visuri arctice”, de Barry Lopez

Sigur, nu poți ține lumea pe loc. Expansiunea a ceea ce numim civilizație s-a făcut mereu pe seama naturii, aducând schimbări de cele mai multe ori dramatice pentru „viața sălbatică” din jur. Dar exploratorul sau investitorul au fost aproape invariabil dublați de observatorul nostalgic în stare să-și amintească de ceea ce era înainte. O astfel de cuprindere a unei lumi în pragul schimbării este și cartea lui Barry Lopez despre zona arctică. O regiune în care au început să pătrundă atributele modernității - cu efectele inerente asupra florei și faunei dintr-o parte a lumii numai aparent ostilă vieții. De fapt, Arctica mustește de viață, iar intervenția omului ajunsă și aici nu face decât să scoată și mai mult în relief această realitate.

„​​Obișnuim să considerăm că regiunea arctică este un tărâm întunecat al frigului etern unde viața aproape a încremenit. Un peisaj ostil, aproape pustiu, alcătuit din mări înghețate și întinderi de uscat unde singura vegetație e cea de tundră. Un climat neiertător, în care pot supraviețui doar câteva specii de animale și micile comunități ale eschimoșilor. Contrazicând această imagine, cartea lui Barry Lopez dezvăluie și celebrează frumusețea ascunsă și bogăția Arcticii. Tundra adăpostește turme de caribu și de boi moscați, urși polari, lupi, vulpi, iepuri și lemingi, mările arctice sunt străbătute de balene, narvali și imense bancuri de pești, iar pe coastele lor trăiesc morse, foci și mari colonii de păsări. Aceste animale exotice prind viață în descrierile pline de culoare ale lui Lopez, care examinează totodată istoria și cultura populațiilor indigene de vânători și povestește aventurile, adesea cu final tragic, ale exploratorilor polari. Deși se bazează pe date științifice riguroase și pe experiențele trăite de autor, „Visuri arctice” nu este nici un tratat științific, nici un jurnal de călătorie, ci în primul rând o meditație asupra relației oamenilor cu natura. Cu luciditate și respect față de misterul unei regiuni care a înflăcărat de secole imaginația și ambiția omului, Lopez examinează impactul activităților noastre asupra Arcticii și ridică întrebări esențiale despre responsabilitatea pe care o avem față de planeta pe care trăim.” (din prezentarea editurii; traducerea volumului de Ruxandra Câmpeanu)

***

„Numele meu este Selma. Povestea extraordinară a unei supraviețuitoare a lagărului de concentrare de la Ravensbrück”, de Selma van de Perre

Am întâlnit indicii serioase că naziștii doreau să ascundă genocidul declanșat împotriva evreilor. Dispozițiile lor criminale erau secrete. La fel și acțiunile macabre din lagăre sau de la gropile comune. Aveau grijă să își șteargă urmele. Dar nu procedau astfel neapărat pentru că se temeau că vor fi trași la răspundere; ei se închipuiau învingătorii finali ai războiului. Procedau astfel pentru că, fie chiar și într-o lume care era a lor, doreau ca acest episod să fie îngropat. Undeva în mintea lor criminală o bucățică de conștiință nu-i lăsa împăcați cu ideea că pot fi asociați așa de ușor cu criminalii absoluți.

Dar s-a dovedit că așa ceva nu se poate ascunde. Crimele de o asemenea amploare chiar și pentru standardele naziste sunt prea mari ca să poată fi acoperite. De aceea poate în continuare apar mărturii despre ele - cum este și cartea de față, a unei supraviețuitoare a Holocaustului. Poate că în definitiv, există o lege a istoriei care interzice uitarea marilor grozăvii de care omul e în stare.

„Avea șaptesprezece ani atunci când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial și a pierdut aproape totul: părinții, sora, numele, identitatea. Până la acel moment, a fi evreu nu jucase niciodată un rol important în viața ei, însă acest lucru a devenit brusc o problemă de viață și de moarte. Deși în 1942 a fost chemată să se înregistreze într-un lagăr de muncă, a reușit să evite soarta altor milioane de evrei și s-a alăturat Rezistenței: sub pseudonimul Margareta van der Kuit, a falsificat documente și le-a livrat în toată Olanda. A scăpat de naziști de mai multe ori, dar în iulie 1944 a fost trădată și transportată la Ravensbrück. Spre deosebire de sora și părinții săi, a reușit să supraviețuiască ororilor din lagăr pentru că, în tot timpul cât a stat acolo, nimeni nu a știut că este evreică și nici numele ei adevărat. Abia după război a îndrăznit să spună din nou: ‘Numele meu este Selma’.” (din prezentarea editurii; traducerea volumului de Alexa Stoicescu)

***

„Epoca revoluțiilor. Progres și reacțiune din 1600 până în prezent”, de Fareed Zakaria

Am învățat să fiu circumspect cu revoluțiile și revoluționarii. Pentru că acestea, respectiv aceștia, promit imposibilul: și anume resetarea, schimbarea radicală. Or, din ceea ce am putut observa până acum, natura umană nu se transformă peste noapte. Natura, în general, s-a spus că „nu face salturi”. Și atunci de unde valul nesfârșit de revoluționari, de la 1600 și până la Trump, vorba autorului de față? Tot el răspunde că de fapt în istorie revoluțiile s-au dovedit întoarceri sau tânjiri după un trecut închipuit, considerat superior și poate perfect. Argumentele sale sunt expuse în această carte care încearcă să ordoneze haosul politic care pare să fi cuprins lumea în ultimele două - trei decenii.

„Prima dată când Fareed Zakaria a atras atenţia asupra pericolului „democraţiei iliberale” a fost cu două decenii în urmă. Noua sa carte, bazată pe cercetări aprofundate şi discuţii cu oameni de stat, de la Emmanuel Macron la Lee Kuan Yew, abordează acum perioada complicată pe care o traversăm la nivel global comparată cu alte transformări majore prin care a trecut omenirea în epoca modernă, în speţă suma de revoluţii, inclusiv revoluţiile industriale din Marea Britanie şi Statele Unite, ce au făurit lumea în care trăim astăzi. Deşi au zdruncinat ordinea existentă şi le-au părut multora catastrofale, aceste revoluţii au avut efecte benefice pe termen lung, ceea ce legitimează optimismul ponderat al autorului cu privire la viitor. Nu înseamnă însă că prezentul nu e mai puţin neliniştitor, căci este marcat la rândul lui de revoluţii de altă natură: globalizarea, tehnologia, identitatea şi geopolitica. În plus, după tiparul pe care îl identifică Fareed Zakaria în istorie, trăim într-o perioadă de recul al libertăţilor şi democraţiei după avântul şi progresul din anii ’90. În final, volumul explică de ce se întâmplă acest lucru în contextul marilor provocări cu care se confruntă lumea actuală, nu doar tehnologice şi economice, ci şi de reafirmare a identităţilor tribale şi a suveranismului agresiv.” (din prezentarea editurii; traducerea volumului de Adina Avramescu)

***

„Dosarul de Securitate al Herthei Müller. O poveste din arhive despre supravegherea din România comunistă”, de Valentina Glajar

„Deschis în 1983 şi activ mult după emigrarea ei în Republica Federală Germania în 1987, dosarul de supraveghere al Hertei Müller dezvăluie informaţii impresionante despre tacticile, metodele şi tehnologiile folosite de Securitate. Volumul de faţă oferă o analiză aprofundată a acestui dosar şi a altora corelate, în care sursele fie o spionau pe Herta Müller, fie îi erau prieteni, aşadar supuse automat supravegherii. Aria acoperită de autoare este vastă: de la felul în care textele de început ale Hertei Müller au atras atenţia Securităţii până la examinarea comparativă a diferenţelor dintre ediţiile româneşti şi cele vest-germane ale povestirilor din Niederungen, de la poveştile de dosar ale celor care au spionat-o până la rolul traducerii ori al traducerii greşite în transcrierile Securităţii şi multe altele. Desecretizate la mai bine de două decenii după 1989, aceste dosare pun în lumină faţete necunoscute ale temutei instituţii comuniste pe care Valentina Glajar le recuperează, oferindu-i cititorului o formă de rescriere a vieţii într-un mod reparator.” (din prezentarea editurii; traducerea volumului de Alina Pavelescu)