Noi apariții la editura Corint - Colecția „Istorie”

Epocile Globalizării. Geografie, tehnologie și instituții, de Jeffrey D. Sachs

Globalizarea este un termen care a făcut saltul de la politologie la politică. Nu este însă un salt neapărat benefic. Atât „globaliștii”, cât și „antiglobaliștii”, sunt azi etichetări mai degrabă peiorative. Dar ce ați spune dacă „globalizarea” nu este neapărat un fenomen modern? Ce ați spune dacă ați afla că „valurile de globalizare” au străbătut pământul de la un capăt la altul și înapoi, de mai multe ori în istoria omenirii? Cartea lui Jeffrey D. Sachs, care pune sub lupă acest tip de valuri periodice, vine ca un duș rece peste înfierbăntările globaliste și antiglobaliste ale vremii noastre.

„Povestea omenirii a avut dintotdeauna o dimensiune globală, iar Jeffrey D. Sachs, renumitul economist și expert în dezvoltare sustenabilă, străbate cele mai importante etape din istoria lumii, arătând modul în care putem face față provocărilor de astăzi, precum și oportunitățile oferite de secolul al XXI-lea. Sachs îl poartă pe cititor prin șapte epoci distincte de schimbări tehnologice și instituționale, de la stadiile incipiente ale vieții pe Pământ la oamenii moderni timpurii și la migrația pe distanțe lungi, încheind cu reflecții asupra globalizării actuale. Volumul abordează o varietate de teme, precum influența geografiei, tehnologiei și instituțiilor asupra revoluției neolitice, rolul calului în ascensiunea imperiilor, expansiunea teritorială vastă din epoca clasică, progresul civilizațiilor după deschiderea rutelor maritime din Europa spre Asia și cele două Americi, epoca industrializării și epoca digitală din prezent.” (din prezentarea editurii)

****************************************

Reeducare și represiune în comunism. O istorie politică a închisorii Aiud, de Dragoș Ursu

Închisorile din România comunistă sunt acum clasificate și ierarhizate. Nu este ceva de laudă, desigur, nici în ceea ce privește rolul și performanțele lor, nici în ceea ce privește cercetarea care a stat la baza tipologiilor rezultate. Dar este o realitate. Iată câteva „capete de tabel”: regimul carceral (la cât frig, înfometare și izolare erau supuși deținuții politic); rata mortalității; personalitățile închise; capacitatea de „întemnițare” (câți deținuți putea cuprinde într-o anumită unitate de timp); funcțiuni speciale (de genul „reeducării”, adică al molestării psihice și morale a celor încarcerați după un plan diabolic de obținere a adeziunii). Ei bine, la toate aceste capitole, închisoarea de la Aiud „bifează” locuri fruntașe. În „geografia simbolică a represiunii comuniste din România”, ea ocupă, după expresia autorului, „un loc privilegiat”. Cartea lui Dragoș Ursu - la origine o lucrare de doctorat - descrie acest „loc” la care nimeni nu ar fi trebuit să fi râvnit vreodată.

„Dragoș Ursu analizează activitatea ofițerilor și gardienilor responsabili de reeducare (cadrul instituțional, resursele umane, strategiile și instrumentele operative, munca informatorilor), descrie viața cotidiană a celor închiși (condițiile de detenție, dezbaterile culturale, proiecțiile politice ori căutările spirituale) și prezintă rezultatele acestui fenomen unic atât din perspectiva torționarilor, cât și din punctul de vedere al deținuților care au refuzat reeducarea sau au avut o atitudine rezervată până la sfârșitul detenției. Autorul creionează poziția față de reeducare a unor personalități culturale (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Pandrea), lideri legionari (Ion Dumitrescu-Bor­șa, Radu Mironovici, Nicolae Petraș­cu, Nistor Chioreanu), slujitori ai altarelor (Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania, Ioan Iovan) sau figuri cunoscute ale memoriei carcerale (Demostene Andronescu, Ioan Ianolide, Tache Rodas).” (din prezentarea editurii)

****************************************

Rusia și Țările Române. Imperiu, elite și reforme între 1812 și 1834, de Victor Taki

Expresia „zona tampon” are o istorie venerabilă. Nu începe pe timpul lui Stalin, care îl convingea pe Churchill cu exemplul hitlerist de ce URSS avea nevoie de o „zonă tampon” în estul Europei. Începe cu mult înainte, pe vremea țarilor, care au căutat să transforme Moldova și Țara Românească din vasali otomani într-un teritoriu controlabil, din care eventual să lanseze operații militare împotriva Constantinopolului. Tentativa lor a alunecat (și) pe teritoriul tratativelor, unde elita politică românească din epocă și-a jucat cartea cu inteligență. Cel puțin așa susține autorul, care în cartea de față dorește să demonstreze cum aceste negocieri au condus la o consolidare a statalității teritoriale românești și la crearea cadrului de realizare a viitorului stat național român.

„Cartea oferă clarificări nu numai asupra apariției României, ci și asupra aspectelor mai puțin cunoscute privind Războiul de Independență al Greciei și efectele sale asupra zonei de la nord de Dunăre. Analizând conjuncția dintre politicile culturale, războiul și reforma instituțională, cartea aduce o contribuție majoră la înțelegerea politicilor Rusiei și la formarea României moderne.” (din prezentarea editurii)

****************************************

Mihai Caraman. Un spion român în Războiul Rece, de Florian Banu

În cazul Caraman, avem din nou ocazia de a constata contrastul dintre notorietate și cunoaștere. Mulți vor spune că au auzit de acest spion renumit din perioada Războiului Rece, dar foarte puțini vor fi probabil cei ce vor putea descrie, fie și sumar, în ce a constat mai exact activitatea acestuia. Faptul ar putea fi explicat și prin aserțiunea autorului, care susține - oarecum paradoxal - că despre Caraman „s-a scris puțin în România”. În orice caz, cartea de față vine să ofere șansa atenuării contrastului de care am amintit - și să contribuie la umplerea golului pe care ea însăși îl semnalează.

„«Afacerea Caraman» a devenit una dintre marile acțiuni de spionaj ale Războiului Rece și a generat implicații geopolitice, geoeconomice și geostrategice pe termen mediu și lung. Experți și reprezentanți ai elitei serviciilor de spionaj și contraspionaj occidentale și-au exprimat uimirea, respectul și aprecierea pentru modul în care ingeniosul spion român a țesut cu migală, timp de un deceniu, o rețea de agenți care a pătruns în cele mai tainice și bine păzite locuri, unde se redactau și se arhivau secrete esențiale ale Alianței Nord-Atlantice.” (din prezentarea editurii)

****************************************

Un turn de fildeș în comunism? Institutele umaniste ale Academiei RPR în România lui Gheorghiu-Dej, de Cristian Vasile

Ce rol au avut autoritățile comuniste în organizarea cercetării de tip umanist în Republica Populară Română (RPR)? Cum au funcționat centrele de cercetare ale Academiei RPR? Ce directive ideologice au fost impuse în acest domeniu? S-a păstrat o reflecție academică onestă din punct de vedere profesional în aceste institute? Sunt câteva dintre temele și întrebările pe care volumul de față și-a propus să le abordeze. A rezultat un tablou cuprinzător în care dialectica dintre „academic” și „politic” este surprinsă în articulațiile ei cele mai intime.

„Ce au în comun personalități precum Andrei Oțetea, George Călinescu, George Oprescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Ralea, Costin Murgescu, Constantin Ionescu-Gulian, Petre Constantinescu-Iași, Ion Gheorghe Maurer, Miron Constantinescu? Cu toții s-au aflat sub guvernarea Gheorghiu-Dej în fruntea unor institute de cercetare umanistă plasate sub egida Academiei Republicii Populare Române (RPR), o instituție de tip sovietic. Lucrarea și-a propus să urmărească rolul politic în care autoritățile comuniste au căutat să distribuie astfel de personaje ale spațiului cultural-ideologic, dar și cercetarea umanistă ca atare. În plus, volumul încearcă să răspundă la câteva întrebări esențiale privind organizarea și funcționarea centrelor de cercetare sus-amintite și a Academiei RPR în anii regimului Gheorghiu-Dej.” (din prezentarea editurii)