„Memoriile răzlețe” ale lui Silvan D. Ionescu

Graficianul Silvan D. Ionescu (1909-1999) s-a născut în comuna Dobrun, județul Romanaţi (azi, judeţul Olt). Era fiul unui inginer petrolist cu studii la München şi al unei mame cu proprietăți funciare. Clasele primare le-a efectuat parţial în Oltenia, parţial în județul Prahova, unde tatăl său lucra la companiile petroliere. A absolvit Liceul „Sfinții Petru și Pavel" din Ploieşti (1929).

Silvan Ionescu debutat cu portrete umoristice (1927), în paginile revistei „Să nu te superi că te'njur”, editată de compozitorul Ionel Fernic, omul care l-a încurajat să practice acest gen. După ce şi-a luat bacalaureatul, a fost trimis la studii în Germania. După practica la o fabrică din oraşul Erkelenz s-a înscris la Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg, secţia Arhitectură (1930). La recomandarea profesorului de artă de la acea instituţie a fost admis ca audient la Academia de Arte.

Reîntors în ţară, a fost angajat la un institut ploieştean de proiectări. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost trimis pe front. La întoarcere, a ocupat un post de arhitect la un institut din Bucureşti. În paralel, şi-a continuat activitatea de portretist. Înainte şi după război a colaborat la multe periodice. A deschis unsprezece expoziții personale, în Capitală şi provincie, participând, totodată, la multe expoziţii de grup.

După cum a scris fiul acestuia în prefața la volumul de memorii „Silvan despre Silvan”, apărut în 2023 la editura Corint, pentru Silvan Ionescu „scrisul era un divertisment plăcut, dar nu de lungă durată”. În același timp însă, graficianul avea darul evocării, și îi plăcea să depene amintiri și confesiuni „pline de savoare și de umor”. Și a avut ce rememora, începând cu perioada interbelică, anii războiului, perioada comunistă, precum și cea postcomunistă - un adevărat maraton memorialistic prin secolul 20. Rezultatul este un volum pe măsură, de peste 550 de pagini, format 16 x 21 cm. Selecția textelor, a numeroaselor ilustrații, notele, cronologia și prefața îi aparțin lui Adrian-Silvan Ionescu.

***

„Tudor Arghezi a fost un tarabagiu care vindea de toate. Romancier n-a fost. N-a fost nici dramaturg. Le-a încercat pe toate. Era un împletitor de cuvinte originale, ca unele femei pricepute la facerea puloverelor, care aşază într-un anumit fel bumbii şi ornamentația, neobişnuit faţă de cum se lucrează.”

„Nichita Stănescu îşi aranja sau, mai bine spus, «nearanja» frizura în aşa hal ca să se întoarcă lumea pe stradă să se întrebe: cine o fi ăsta? Îi plăcea să fie neglijent de la gât în sus.”

„[...] când vorbea Petre Țuțea, Cioran îi sorbea vorbele, era numai ochi şi urechi. Aveam impresia că ar fi dorit să nu-i scape nicio vorbă sau expresie plastică din ideile lui Țuțea. Cred că era idolul noului sosit la Berlin. De altfel, am aflat mai târziu că Cioran îl venera, chiar după zeci de ani, pe Țuțea, deşi în acest interval nu-l mai întâlnise.”

„La Berlin l-am cunoscut pe Herbert von Karajan, marele dirijor de mai târziu; era cu un an mai mare decât mine, iubea un model de la Academia de Pictură şi mâncau câteodată la Mensa Academica (localul studenților). [...] Karajan era un mare lăudăros, spunea că el o să ajungă mare, de altfel, toți credeam c-o să ajungem mari, toți aveam încredere în forţele, talentul şi viitorul nostru.”

„Am slujit arta şi las pagini (imagini) de document al vieţii literare, teatrale, muzicale, plastice din vremea mea, în decursul atâtor zeci de ani. Am slujit arta după puterea și înţelegerea (priceperea) mea timp de zeci de ani, cu dragoste faţă de alţi slujitori ai ei.”

(Fragmente din cartea de memorii „Silvan despre Silvan”, Corint, 2023).