Bobi Pricop: "Șapte minute după miezul nopții”, un spectacol pentru toată familia

Regizorul Bobi Pricop a povestit, în emisiunea #PoianaluiJohann, la RRA, despre cel mai nou spectacol montat pe scena teatrului Excelsior dedicat tinerilor - "Șapte minute după miezul nopții - A Monster Calls" și despre noile angajamente pe care le-a preluat la Teatrul Regina Maria din Oradea.

Agenda teatrală bucureșteană anunță că Bobi Pricop se întoarce la Teatrul Excelsior cu un spectacol imersiv dedicat adolescenților: “Șapte minute după miezul nopții - A Monster Calls". Este dedicat doar adolescenților?

Nu este dedicat doar adolescenților. Este dedicat și publicului tânăr și celui mai în vârstă. Cred că e un spectacol pentru toată familia, cum e și acest roman deja celebru "A Monster Calls”. Am optat pentru varianta în limba română: “Șapte minute după miezul nopții". Romanul a avut parte și de o ecranizare celebră și este deja best seller în toată lumea. E o poveste despre maturizare: povestea unui băiat de 13 ani care ajunge să fie vizitat după miezul nopții de un monstru, iar acesta îl ajută să înțeleagă un pic mai bine situația dificilă prin care trece.

Este o poveste care poate fi transpusă în viața noastră de zi de zi? Găsim conexiuni?

Inevitabil. Fiind vorba de dificultăți prin care trece acest băiat, de la bullying la faptul că se confruntă cu o boală terminală în cazul mamei și felul în care îi e foarte dificil să integreze sentimentele prin care trece, cred că -urmărind spectacolul sau citind romanul- facem legături cu propriile vieți.

E un spectacol imersiv. Spectatorii primesc căști la intrarea în sală astfel încât tot sunetul spectacolului este redat în căști, iar acest lucru ne apropie mai mult de scenă și face ca orice șoaptă și respirație a actorilor să fie mult mai aproape de fiecare dintre noi. Ne-am propus să completăm aceste voci cu un fel de scenografie sonoră astfel încât pe scenă nu există scenografii elaborate; actorii doar schițează mișcarea, urmând ca noi să înțelegem din felul în care se completează sunetele în aceste căști, unde se desfășoară acțiunea, care e acțiunea.. e ca un fel de puzzle pe care îl completăm. E destul de aproape de un teatru radiofonic, dar care se întâmplă în direct pe scenă. Totuși, actorii păstrează cumva acțiunile sau intenția acțiunilor; doar că ele nu sunt duse până la capăt, nu formează o acțiune completă vizuală, ci mai curând auditivă. Faptul că putem închide ochii și putem completa cu poveștile fiecăruia dintre noi ne apropie și mai mult de felul în care e scrisă aceasă poveste.

Actorii poartă căști ?

Actorii au alt fel de căști, în ureche, în care primesc alt sunet decât spectatorii. Fiecare actor alege cât de mult se aude pe el, cât de mult își aude partenerul sau muzica din spectacol.

Ai avut o problemă cu actorii să implementezi acest sistem? Să îi pui să joace în acest fel?

Nu, am știut de la început că asta ne propunem să facem și, atunci, inclusiv repetițiile au fost pregătite în așa fel încât am lucrat destul de devreme cu toată partea de sunet care e pe lângă muzica originală. Tot sound system-ul e creat în acest tandem cu Eduard Gabia și Călin Popa care au fost alături de actori încă de la primele repetiții și toată lumea a știut ce urmează să se întâmple.

E un teatru nou? E un altfel de teatru ceea ce îți propui tu?

Cred că e un tip de teatru care se practică în lume de ceva timp. Eu am experimentat primul spectacol de genul acesta la Edinburgh, în 2013, și era printre primele foarte mari făcute în Europa cu căști, cu sistem binaural, microfoane binaurale pe scenă… era o experiență absolut halucinantă la nivel sonor. Pe mine m-a impresionat foarte mult la vremea respectivă. Și eu, la rândul meu, am mai făcut un spectacol cu căști la teatrul Luceafărul, în 2017, "Pisica verde", unde, la fel, totul se întâmpla la o petrecere silent disco unde spectatorii erau pe scenă alături de actori. Între cei 60-70 de spectatori se infiltrau și actorii și peste muzică auzeai aceste monologuri. Și "Blasted", spectacolul pe care l-am făcut acum doi ani la Sfântu Gheorghe, era o experiență în care spectatorii aveau căști. Nu era atât de mult dezvoltată partea de sunet. Acolo era nevoie, pentu că actorii jucau în spatele unor oglinzi și era o experiență care te delimita de ceilalți spectatori, dar erai mai aproape de personaje.

Există o diferență între teatrul clasic și cel nou, în percepția publicului? Sunt oameni care vor clasic? Sunt oameni care vor nou? Sau sunt împreună?

Cred că oamenii vor calitate. Cred că vor un tip de onestitate a ceea ce urmează să se întâmple pe scenă și a raportului dintre artiști și spectatori. Oamenii sunt atrași de divertisment; acolo te aștepți la un tip de actor sau situație cu care te-ai obișnuit.

Ca vârstă, ești între generația tânără și cea matură. Generația matură e deschisă către inovație mai ales în ceea ce înseamnă exprimarea prin mijloace artistico-tehnice?

Da, toată lumea e deschisă să experimenteze. Am lucrat cu actori foarte tineri, am lucrat cu actori mai în vârstă. Cred că vârsta nu mai e de mult un criteriu, ci dorința pentru care vii la repetiții și pentru care te prezinți în fața publicului. Prezența tehnologiei pe scenă devine doar un instrument atâta timp cât scopul final e acela de a ajunge la spectator.

La sfârșitul anului trecut am văzut o informație: regizorul Bobi Pricop e noul director artistic al Teatrului Regina Maria din Oradea ... Ai părăsit rezidența de la Craiova?

Nu, sunt în continuare regizor artistic la teatrul de la Craiova. Acolo fac un spectacol pe an și mă ocup de Festivalul Tinerilor Regizori -Theatre Networking Talents care se întâmplă în fiecare an în luna iulie și acolo se adună cei mai proaspeți regizori de teatru, absolvenți din anul respectiv.

La teatrul Regina Maria din Oradea am preluat directoratul artistic sub manageriatul Victoriei Balint care conduce teatrul în continuare. Eu voi face un spectacol acolo. Preiau toată partea care ține de artistic, de legătura cu trupa, felul în care intervin noii regizori care vin să monteze…. mă ocup, alături de Raluca Rădulescu și de Victoria, și de Festival, dar mare parte din timp încerc să îmi duc mai departe propriile proiecte și mai există și masteratul de la Babeș-Bolyai.

Cum ești ca profesor?

Sunt un practician. Nu mă consider neapărat profesor, iar la Universitatea Babeș-Bolyai am găsit înțelegerea de a nu-mi asuma rolul acesta de profesor care mi se pare un pic inhibant. Cursul pe care îl am cu studenții de la Masteratul de Actorie și Regie este de practici colaborative. Au avut până acum două rezidențe la Teatrul Național din Craiova, în anii trecuți. Anul viitor vor avea o rezidență la Teatrul Regina Maria din Oradea. Eu îi coordonez, îi ajut să găsească temele, să facă un spectacol împreună. Sunt spectacole care rămân în repertoriile teatrelor unde se întâmplă aceste rezidențe, timp de un an.

Profesorul Bobi Pricop, împreună cu regizorul și actorul Bobi Pricop, toți trei sunteți mulțumiți de noua generație?

Sunt foarte mulțumit. Vine o generație care e mult mai vocală, mai dispusă să lupte pentru propriile crezuri. Cred că e o generație curajoasă. Îmi doresc foarte tare și militez în toate proiectele mele pentru dialogul între generații pentru că sunt foarte multe lucruri pe care le au de învățat. Dar cred că dacă privim generația nouă cu generozitate, găsim calitățile și energia cu care ne putem molipsi.

Cum lucrează Bobi Pricop? E om de echipă sau arhitect?

Îmi place foarte mult să lucrez în echipă și sunt foarte atent când îmi construiesc echipele. Cred foarte tare în colaboratori artiști, indiferent că sunt actori, scenografi, compozitori. Îmi place tot timpul să găsim cu toții propria perspectivă asupra lucrului pe care îl avem în față și fiecare să aibă capacitatea de a se exprima cu totul în proiectul respectiv. Cred foarte tare în munca în echipă și cred în colaborare. Mi se pare că tipul acesta de abordare a regizorului care le știe pe toate și care le zice tuturor ce să facă nu prea își mai găsește locul în secolul acesta.