
Secretarul general adjunct NATO, Rose Gottemoeller, se va întâlni luni la Bucureşti cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu...

Gazda a Convenției de la Haga privind adopțiile internaționale, Olanda caută acum cea mai buna soluție privind adopțiile...

În marja summitului, premierul va avea o serie de întâlniri bilaterale şi cu omologii participanţi la reuniunea de la Riga.

Sistemul cardurilor de sănătate a funcţionat ieri doar la jumătate din capacitate, după ce în ultima perioadă a avut...

Jurnalistul şi scriitorul Matei Vişniec consideră că rolul pe care îl au instituţiile publice de presă nu poate fi îndeplinit...

O zonă de sute de kilometri pătraţi din centrul Italiei s-a deformat ca urmare a cutremurului de 6,5 pe scara Richter de la...

Nu cumpăraţi iluzii sau vacanţe care se pot transforma într-un coşmar, este avertismentul comisarilor de la Protecţia...

UPDATE: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a pus la dispoziţia familiilor celor implicaţi în accident două numere de...

Raţiunea păstrării acestui nivel este că inflaţia va continua să fie negativă.

Conform legii, referendumul de modificare a Constituţiei e necesar după ce 3 milioane de români au semnat pentru definirea...

Uniunea Naţională a Asiguratorilor din România va contesta măsura guvernului considerând că încalcă principiul pieţei libere

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a spus într-un interviu exclusiv pentru RRA că se va inspira pentru...

Ministrul Agriculturii spune că modul în care au fost cheltuite fondurile europene va face obiectul unei analize foarte critice

Medicii români preferă Franţa, Germania, şi Marea Britanie

Curtea de Apel Bucureşti a admis azi contestaţia DNA faţă de decizia prin care Tribunalul Bucureşti considera nule probele...

Nevoile de gaz ale Republicii Moldova vor fi acoperite integral după darea în folosinţă în 2020 a gazoductului...

CNAS negociază un contract de mentenanţă al sistemului cu câştigătorul licitaţiei

Fostul ministru de externe Bogdan Aurescu a fost ales membru al Comisiei de Drept Internaţional a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Eliminarea taxei radio-tv nu afectează în niciun fel politica editorială a acestor instituţii de presă, declară preşedintele...

Comunicat: Au mai rămas 12 zile până la debutul celui mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii, de peste două...

Înmatriculările de autoturisme în primele nouă luni ale anului au crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Uma Thurman a adus în avans aerul sărbătorilor de iarnă în Paris, unde actriţa americană a inaugurat ornamentele de Crăciun...

Componenţa de anul viitor a completelor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se stabileşte prin tragere...

Persoanele care fac multe selfie-uri riscă să aibă probleme cu pielea feţei, care îmbătrâneşte mai repede.

Rusia a încercat să influenţeze mediul politic finanţând formaţiuni politice şi mişcări, prin intermediul propagandei şi...

Ministerul muncii a anunţat că lucrează la un pachet de legi în domeniul inspecţiei sociale.

Înalta Curte de Justiţie de la Londra a decis că referendumul pentru "BREXIT" trebuie aprobat de parlamentari. Guvernul a...

Tribunalul Bucureşti a decis că greva din spitale este ilegală, iar decizia este executorie.

Atacantul lui Ludogoreț Razgrad întregește lotul lărgit de 30 de jucători al lui Cristoph Daum, care se va reuni luni.

Producătorii de medicamente inovative şi generice şi reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi contestă noua metodologie de...

Două ambarcaţiuni s-au ciocnit, mai multe persoane, medici din Republica Moldova, au fost rănite

Clădirea Teatrului de Operetă şi Music Hall Ion Dacian nu are avize de funcţionare, iar terenul este revendicat

Fostul preşedinte al României şi soţia sa au depus jurământul ca cetãţeni ai Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea antifumat care nu a suferit modificări la interdicţia privind spaţiile publice

Pentru a asigura capacitate operaţională a Forţelor Navale, Guvernul României doreşte achiziţionarea a patru noi corvete din...

Ministrul Muncii se arată îngrijorat că amendamentele parlamentarilor pentru creşterea salariilor ar putea mări deficitul...

Cea mai mică rată a şomajului din Uniunea Europeană se înregistrează în Cehia şi Germania

Ministrul Comunicaţiilor intenţionează să redreseze compania prin capitalizare şi listare la Bursă

În acelaşi dosar de corupţie în care e anchetat Vasile Blaga au mai fost audiaţi foştii miniştri Adriean Videanu şi Ion Ariton

Guvernul Republicii Moldova a luat această măsură pentru a strânge mai mulţi bani la buget, spun analiştii

Preşedintele Klaus Iohannis întoarce la Parlament legea care le-ar fi dat dreptul primarilor să facă parte din adunările...

Procurorii anticorupţie fac percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi conflict de interese.

UNSAR a sesizat Comisia Europeană, împotriva deciziei Guvernului de a îngheţa preţurile RCA la presiunea patronatelor din...

Radio România Actualități transmite, azi, în direct, partidele din Liga Europei la fotbal: Astra-Viktoria Plzen și FC...

Cei trei patroni ai clubului Colectiv s-au prezentat, joi, la sediul Parchetului General.

Ludo face parte din rasa Maine Coon şi este cu doar cinci centimetri mai lung decât campionul absolut anterior la această...

Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că 11 procente dintre pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale în ţările slab...

Ştefan Bănică Jr. a fost alături de Prietenii de la 10 şi de toţi ascultătorii Radio România, la ceas aniversar, la...

Digitalizarea va contribui la reducerea corupţiei, susţine preşedintele Klaus Iohannis.

De joi până duminică, 3-6 noiembrie, FNTi - 4 propune 37 de spectacole realizate de 14 teatre independente din ţară.

Emil Boc, dar şi foştii miniştri ai Economiei, Adriean Videanu şi Ion Ariton, sunt aşteptaţi joi la sediul DNA Ploieşti.

Conferință de presă pe teme de actualitate între care: reforma pensiilor magistraților, programul SAFE, reforma în administrație.

Preşedintele Nicuşor Dan consideră că anunţul CSM referitor la noul proiect de lege privind pensiile magistraţilor arată că...

Premierul Ilie Bolojan a primit vineri la Palatul Victoria o delegaţie a Băncii Mondiale cu care a discutat depsre sprijinul...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până...

Cumpărarea de produse alimentare de pe internet poate fi convenabilă, însă este bine să fim atenţi şi la calitatea lor,...

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că se observă o înmulţire a anunţurilor "de ultim moment" pentru...