
Conform calendarului, luni, 5 martie, are loc proba de Limba şi literatura română, marţi, 6 martie, proba la Matematică, iar...

Varianta simplificată a declaraţiei 600, care îi vizează pe cei ce obţin venituri din activităţi independente, se află în...

In ultimele zile a nins și s-a depus un strat nou de zăpada pe toate pârtiile din județul PRAHOVA.

Cozi de peste 10 kilometri - pentru camioane - la vămile Giurgiu-Ruse - la intrarea în ţară şi Nădlac II - pe sensul de...

În urmă cu 29 de ani, braşoveanul Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, în semn de protest...

Persoanele fizice care realizează venituri din alte surse decât salariul "vor depune un singur formular la Fisc, indiferent...

Chirurgii vor primi la salariu, în premieră, un spor pentru orele petrecute în sala de operaţie.

Federaţia Română de Schi şi Biatlon organizează, la Râşnov, în perioada 2-4 martie, două etape de Cupă Mondială feminină de...

Pentagonul a reacţionat la afirmaţiile lui Vladimir Putin privind înarmarea nucleară a Rusiei.

De la clasa compactă pâna la musculosul G-Klasse, ultimul venit fiind modelul GLA, un crossover derivat din A-Klasse.

A fost emisă şi o informare de precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate şi intensificări ale vântului, valabilă până...

Putin a anunţat oficial că Rusia are în dotare arme laser şi a testat drone submarine cu propulsie nucleară ce au...

Greşelile magistraţilor nu trebuie corectate de către ministrul Justiţiei sau de vreun politician - apreciază...

Poliţia a cercetat mai multe proprietăţi din estul Slovaciei care ar avea conexiuni cu mafia italiană, despre care Kuciak a...

Din moment ce 2018 este an cu turneu final mondial, principalele întreceri fotbalistice europene sunt obligate să se încheie...

Noua variantă a Declaraţiei 600 - pentru impozitarea veniturtilor din chirii şi activităţi independente - a fost pusă în...

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a atras atenţia că MCV-ul va fi finalizat numai după îndeplinirea...

Marine Le Pen a postat pe Twitter, în decembrie 2015, trei înregistrări cu fapte violente comise de gruparea ISIS inclusiv...

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că şi-a propus să reducă la jumătate rata sărăciei în ţară în următorii şase ani.

România figurează pe lista ţărilor cu cele mai multe credite neperformante în ultimii ani, reiese dintr-un raport.

Traficul rutier revine, treptat, la normal, după ce circulaţia în sudul țării și în sud-est, pe unele autostrăzi şi pe zeci...

Oamenii pot găsi informaţii utile despre cum trebuie să reacţioneze în situaţii de urgenţă, precum inundaţii, alunecări de...

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a întâlnit cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat Marea Britanie că s-ar putea reveni la "frontiera dură" între...

Departamentul pentru armamente al MApN a iniţiat joi procedura specifică de achiziţie pentru atribuirea acordului-cadru de...

La Sibiu au avut loc noi intalniri ale grupului mixt de lucru pentru organizarea Summit-ului Uniunii Europene, care se va...

Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti se confruntă în această perioadă cu o criză de sânge având în vedere scăderea...

Deblocarea unor plăţi pentru primăriile din ţară şi controversatul formular 600 sunt două subiecte centrale ale şedinţei de...

"DNA se opune demersurilor care urmăresc slăbirea legislaţiei anticorupţie şi schimbarea statutului de independenţă în cazul...

CFR Călători a anulat, joi dimineaţa, un număr de 110 de trenuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Autostrăzile A2, între Bucureşti şi Constanţa, şi A4, între Ovidiu şi Agigea precum şi alte şapte drumuri naţionale rămân...

Un simplu test de urină ar putea dezvălui vârsta reală a corpului, rezultatul indicând ''anii'' biologici şi nu pe cei...

Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că de joi salariile tuturor medicilor şi asistentelor vor urca la maximul...

Târgul de carte Gaudeamus continuă, joi, la Craiova, cu numeroase lansări de carte şi evenimente.

Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a dat astăzi asigurări că pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru o mai bună legiferare şi statul de drept,...

În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea este cod portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât...

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură primeşte, de joi, cererile fermierilor pentru acordarea subvenţiilor din acest...

Oraşele Braşov şi Oradea sunt cele mai căutate oraşe din România, aşa reiese din studiul "Oraşe şi cartiere din România",...

Grupul norvegian, Norsk Hydro, a fost amendat de autorităţile braziliene

Autorităţile locale din Düsseldorf şi Stuttgart au dreptul de a interzice circulaţia automobilelor cu motoare diesel în...

Au fost detectate semnale de la primele stele apărute în Univers în urmă cu 13,6 miliarde de ani

În Bulgaria se amplifică scandalul generat de vânzarea regionalei energetice CEZ, unei mici companii necunoscute, abia...

Pelicula este inspirată de incendiul de acum aproape 8 ani de la Maternitatea Giuleşti, din Capitală, în care au murit 6...

A fost lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii electorale prin introducerea votului prin corespondenţă la...

Ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit în Israel cu omologul său Avigdor Lieberman şi cu Avi Dichter, şeful Comisiei de apărare...

Aproximativ 40 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare sunt gata să plece la Douma, în Ghouta de Est, lângă Damasc.

Pe întreg continentul european, zăpada şi gheaţa au îngreunat traficul rutier şi au perturbat traficul aerian şi pe cel...

Cele 50 de edituri prezente la târgul Gaudeamus RRA de la Craiova vin cu o ofertă irezistibilă şi fac doar cu această ocazie...

Primăvara vine cu una dintre cele mai importante competiții pentru atleții din toată lumea.

El a mai spus că proiectul include recomandarea ca toate ministerele să își micșoreze cheltuielile cu zece la sută, ceea ce nu înseamnă însă că trebuie reduse salariile.

Sorin Grindeanu a declarat că discuţiile trebuie să continue în coaliţia de guvernare, pentru a găsi soluţii de reducere a...

Comisia Europeană propune crearea unui spaţiu "Schengen militar" până în 2027, pentru a permite deplasarea rapidă şi sigură a...

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, la ProTV, că documentul va fi transmis CSM spre avizare, iar apoi executivul îşi...

CSM nu este de acord nici cu noua variantă privind pensiile magistraţilor, care prevede ca acestea să rămână la procentul de...

Proiectul de lege prin care poliţiştii locali sunt autorizaţi să efectueze înregistrări audio-video, prin dispozitive de tip...