


Federaţia Internaţională de Gimnastică a iniţiat o investigaţie asupra concurentului rus Ivan Kuliak, după ce acesta a purtat...

Aeroportul din Viniţa a fost distrus după ce 8 rachete au lovit zona, iar la Jitomir, şcoala din oraş a fost bombardată.

Credincioșii care țin post aleg să se abțină de la alimentele de origine animală - carne, lapte, ouă, dar și de la distracții.


CFR Călători anunţă că deschide în Gara de Nord 7 noi case de bilete pentru traficul intern şi alte două pentru călătorii...

Peste 200 de persoane refugiate din Ucraina au fost cazate în incinta Căminului Leu, în Centrul Plevnei și în Centrul de Zi...

Apel matinal - Invitat: Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România.

În funcţie de solicitări există posibilitatea amenajării de spaţii destinate refugiaţilor şi în alte zone.

Surse militare de la Washington susţin că ruşii au tras până în prezent aproximativ 600 de rachete, de la începutul...

Nu vor mai fi exportate carnea, secara, ovăzul, hrişca, zahărul, meiul şi sarea.

În ceea ce priveşte vaccinarea, potrivit celui mai recent bilanţ, doar 259 de persoane au făcut prima doză în 24 de ore.

Săptămâna aceasta se aşteaptă ca Rusia să anunţe noua listă a aşa-numitelor "ţări inamicale", pe care deocamdatã figureazã...


Alături de militarii români, americani, italieni, germani și olandezi, la Kogălniceanu au sosit, începând cu 1 martie, și...

Situația de securitate este în continuare instabilă în Ucraina, și atacurile armatei ruse au început să vizeze obiective din...

Volodimir Zelenski afirmă că are dovezi privind faptul că Vladimir Putin a premeditat războiul și invadarea Ucrainei

Premierul israelian, Naftali Bennett, declară că Israelul are responsabilitatea morală de a încerca să oprească suferința din...

În orașul Herson din sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse, oamenii au ieșit din nou pe străzi.

Potrivit datelor furnizate de Garda de Coastă, de la începutul războiului circa 15.000 de persoane din Ucraina au trecut...

Copii ucraineni bolnavi de cancer transportaţi spre Torino cu o aeronavă italiană de pe Aeroportul Internațional din Iași.

Rachetele au lovit o instalație militară, fiind vizat aeroportul din zonă, care ar fi fost complet distrus după ce opt...

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, au intrat în România circa 230 de mii de cetăţeni ucraineni şi au ieşit 170 de mii.

Iohannis: Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic...

În total, 1.450 de persoane din Ucraina sunt cazate, astazi, în spațiile asigurate de autoritati publice şi în hoteluri sau...

Biserica transformată în adăpost nu este singura din Satu Mare, la fel cum mulți sătmăreni inimoși și-au deschis ușile...

La Jitomir, un oraș în care mai multe bombardamente au distrus o școală, spitalul și mai bine de zece case, autoritățile...

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a dat asigurării că Statele Unite vor reacţiona la o eventuală ameninţare rusă...

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Încetarea stării de alertă îi va afecta pe pacienţi, atrage atenţia Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Au fost raportate și 30 de decese.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă vor vizita Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Călătoria refugiaţilor ucraineni care pleacă din România spre Ungaria cu trenul este gratuită

O operaţiune militară ucraineană era în desfăşurare şi în regiunea Doneţk din est, dar eforturile principale sunt concentrate...

27 de elevi de la un liceu militar din Ucraina, refugiaţi în România, au fost primiţi la Colegiului Naţional Militar din Breaza.

Comunitatea rusilor lipoveni ajuta refugiatii ucraineni gazduindu-i in casele lor.

Apărarea antiaeriană ucraineană din regiunea Odesa a doborât două avioane rusești de atac.

Trimisul nostru în Ucraina, Ilie Pintea, este acum în Jîtomîr, un oraş din apropierea capitalei Kiev, bombardat intens ieri...

Sunt timpi mari de aşteptare la această oră la mai multe puncte de trecere a frontierei către Ungaria, la Nădlac 2 şi la...

Artista ucraineană Jamala, câştigătoarea Eurovision 2016, a fost invitată de onoare.

AUDIO+VIDEO+FOTO: Orașul Jitomir, aflat la 130 de kilometri de Kiev, este una dintre comunitățile bombardate de armata rusă,...

Şeful Statului le-a mulţumit tuturor românilor şi organizaţiilor umanitare care s-au implicat şi a apreciat că şi...

Mari instituţii de cultură din România şi Republica Moldova se alătură campaniei lansate de Radio România Cultural,...

Preşedintele rus a declarat că orice încercare de a crea zone de excludere aeriană în Ucraina de pe teritoriul altor ţări va...

Şase militari dintre cei opt căzuţi la datorie au fost înmormântaţi, astăzi, în Cimitirul Eroilor din Constanţa.

Peste 12.000 de cetăţeni români au donat sânge în cursul acestei săptămâni pentru a sprijini poporul ucrainean.

Cei care călătoresc cu autoturismul şi vor să iasă din ţară au de aşteptat de 3 ore la Nădlac 2.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell s-a pronunţat ferm în favoarea Chinei pentru a media în războiul Rusiei împotriva...

Premierul Ilie Bolojan a precizat că principala provocare este reducerea deficitului bugetar.

Nicuşor Dan şi Volodimir Zelenski au semnat tot joi înţelegerea cu privire la coproducţia materialelor de apărare, precum şi...

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ cu vot de 5 la 1 pentru Cristina...

Ministrul de resort a explicat într-un interviu că soluţia pe care o propune Ministerului de FInanţe ar permite...

Nici o companie nu a fost dispusă să achiziţioneze unitatea la preţul iniţial.