Evaluările se vor derula pe parcursul următoarelor trei săptămâni. În total, peste 500 de mii de copii vor susţine aceste probe.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, şoferii au de aşteptat o oră şi jumătate la Petea.
Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că organizează luni un miting în faţa Guvernului, urmat de un marş prin faţa mai multor...
Temperaturile foarte mari din luna martie au dus la dezvoltarea familiilor de albine şi înflorirea pomilor, dar în aprilie au...
Jucătoarele din România au dominat prima etapă din Romanian Tennis Series, o succesiune de 14 turnee Futures.
Evaluările se vor derula pe parcursul următoarelor trei săptămâni. În total, peste 500 de mii de copii vor susţine aceste probe.
Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că organizează luni un...
Michael Vigil, fost șef al operațiunilor internaționale...
”Poiana cu narcise sălbatice” se află la altitudinea de 1.600...
Ministerul Familiei a pus în transparenţă decizională un...
Conducerea israeliană examinează un plan de administrare a teritoriului palestinian după încheierea operațiunii militare.
Geoană a afirmat că în prezent, alianța nord-atlantică nu are...
Israelul a transmis că Al-Mawasi, aflat în apropiere, este o...
Forțele israeliene au în vizor acum orașul de frontieră...
O primă reuniune a acestui grup G7 a fost deja programată...
Temperaturile foarte mari din luna martie au dus la dezvoltarea familiilor de albine şi înflorirea pomilor, dar în aprilie au fost oscilaţii mari de temperatură. De aceea, anul acesta ar putea fi unul mai slab în ceea ce priveşte producţia de miere faţă...
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile...
Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează...
Deficitul balanţei comerciale în primele trei luni a fost de...
Potrivit Poliţiei de Frontieră, şoferii au de aşteptat o oră şi jumătate la Petea.
Un șofer de 67 de ani din Dâmbovița nu a oprit la semnalul agenților de circulație și în timpul urmăririi a circulat pe...
E afectat și accesul spre Stațiunea Păltiniș.
Este un număr aproape dublu față de alegerile europene din 2019, potrivit Ministerului de Externe.
Ministerul Apărării Naţionale salută anunţul Statelor Unite ale Americii, care aprobă vânzarea către România de rachete...
Peste exact o lună, în România vor fi organizate primele alegeri din acest an.
Numărul celor care contribuie la fondul asigurărilor sociale...
Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la...
Marele maestru Florin Gheorghiu a fost invitatul special al...
Reţetă de socată trandafirată - Radio România Actualități în bucătăria lui Toma, bucătarul Cetăţii
Reţetă de bulz-creastă de cocoș - Radio România Actualități în bucătăria lui Toma, bucătarul Cetăţii
Reţetă de ieșniță - Radio România Actualități în bucătăria lui Toma, bucătarul Cetăţii
Reţetă de prăjitură cu măr la tigaie - Radio România Actualități în bucătăria lui Toma, bucătarul Cetăţii
Jucătoarele din România au dominat prima etapă din Romanian Tennis Series, o succesiune de 14 turnee Futures.
FCSB a câștigat campionatul după o așteptare de nouă ani și a primit trofeul la finalul meciului pierdut cu CFR Cluj
Confruntarea va începe la ora 17.00. Meciul al doilea va avea loc marţi, 14 mai, de la ora 19.00, tot în BT Arena.
Echipa României a ocupat poziția a noua în proba ștafetei, din cadrul Campionatelor Europene de ciclism mountain bike, de la...
Musicalul „Matilda”, inspirat de cartea scriitorului britanic Roald Dahl, este prezentat sub licență internațională, de Opera Comică pentru Copii, într-o punere în scenă orginală.
La evenimentul de la Sighet sunt aşteptaţi astăzi câteva mii...
Sâmbătă începe la Caracal cea de-a 14-a ediție a Festivalului...
România participă în aceste zile la Salonul Internațional de...
Timp de 3 zile, locuitorii municipiului Brașov şi turiştii...
Este posibil ca unele muzee să nu se regăsească în program,...
Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, Ziua Naţională a Costumului Tradiţional este marcată astăzi prin mai multe...
La Băile Tușnad începe un proiect pilot care își propune să țină animalele sălbatice departe de zonele locuite.
Printre participanţii la maratonul caritabil aflat la a 25-a ediţie s-au aflat şi mulţi români, inclusiv din rândurile...
O echipă de cercetători chinezi din domeniul oncologiei a descoperit un mecanism prin care unele microorganisme din flora...
Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, avertizează secretara generală a Amnesty International,...
Mulți analiști din Ucraina cred că acest pachet financiar a venit prea târziu, pentru că țara a avut de suferit în ultimele...