România ar putea fi nevoită să reintroducă serviciul militar obligatoriu

Realizatori: Daniela Petrican şi Cătălin Cîrnu

Invitatul "Apelului matinal" : preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, generalul Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei.

Cât de important este locul României în Alianţă şi în ce mod s-au schimbat priorităţile la nivelul sistemului naţional de apărare odată cu declanşarea conflictului din Ucraina?

Dacă discutăm în termenii nu de flanc estic, ci de graniţă de est a NATO şi abordăm flancurile din perspectiva flancului de nord-est, pivot fiind Polonia în continuare, chiar dacă două state din zona nordică au intrat în NATO, e vorba de Finlanda şi Suedia, pentru flancul de sud-est România este pivotul principal. România geografic este cel mai aproape de o zonă de conflict şi cel mai aproape de Federaţia Rusă, din păcate pentru România. Ca atare, rolul României este extrem de important. Dincolo de ceea ce a reprezentat rolul României ca furnizor de securitate, prin participarea până la încheierea misiunii NATO din Afganistan, a misiunii coaliţiei de voinţă în Irak, participarea în continuare în Balcanii de Vest, rolul României devine mult mai important, cel puţin din perspectiva stat pivot în flancul de sud-est, dar nu numai. Stat pivot în flancul de sud-est, dar în acelaşi timp având o deschidere relativ importantă la Marea Neagră, iar Marea Neagră reprezintă o zonă sensibilă şi încă faţă de care nu s-au găsit soluţiile cele mai bune de prezenţă a NATO. Sigur că putem invoca Articolul 5, a fost invocat şi de preşedinte şi de prim-ministru, dar până la Articolul 5, România trebuie să pregătească mult mai bine aplicarea celorlalte două articole: Articolul 3, care cere statelor membre NATO să îşi pregătească propriile capabilităţi pentru postura NATO de apărare şi descurajare, şi Articolul 4, care, în iminenţa unui atac, permite consultări la nivel NATO cu statele membre NATO. Articolul 3 mi se pare extrem de important şi fiecare lider politic ar trebui să menţioneze că România este pregătită nu numai să beneficieze de Articolul 5, apărare colectivă, ci că este un furnizor pe linia apărării şi descurajării NATO, potrivit Articolului 3. Or, aici avem anumite vulnerabilităţi, o voinţă politică nu atât de bine conturată. Cum ne explicăm că după trei luni de zile, deci, a trecut un trimestru, trimestrul întâi, după ce am dezbătut problematica legii pregătirii populaţiei pentru apărare, aceasta încă nu a ajuns în Parlament? Pe de altă parte, nu am găsit căile cele mai bune pentru refacerea rezervei Armatei României pe principiile voluntariatului, pentru că postura de apărare şi descurajare a României înseamnă nu numai forţe active, bine înzestrate şi instruite, înseamnă şi o rezervă operaţională, care să fie în măsură, printr-o calificare corespunzătoare, să completeze, într-o situaţie de apărare şi descurajare, forţele active. Or, această întârziere poate să ne ducă la concluzia că politicienii noştri nu vor refacerea rezervei pe principiile voluntariatului, din moment ce legea care rezolvă o direcţie de refacere pe principiile voluntariatului, vor oare reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România?

Ar putea fi nevoie de o astfel de măsură ? Ce ar trebui să ştie tinerii?

Tinerii ar trebui să ştie că, dacă voinţa politică nu se manifestă şi printr-un cadru legislativ adecvat nu găsim acele forme de pregătire a rezervei, deci, a rezerviştilor, pe înţelesul tuturor, pe baza voluntariatului, într-un timp relativ scurt, să zicem, în următorii 5-7 ani, România va trebui, va fi obligată să reintroducă serviciu militar obligatoriu. Apărarea şi descurajarea nu este a momentului de astăzi, apărarea şi descurajare este un proces care a început, este accelerat în NATO, necesită timp, dar necesită participarea tuturor statelor. Mai avem de rezolvat problematica complexă a industriei de apărare.

Bugetul apărării naţionale a crescut semnificativ. De ce ar avea mai multă nevoie acum forţele armate?

Acum forţele armate au nevoie de o refacere a rezervei operaţionale pe principiile voluntariatului, la o rezervă care să fie bine calificată. Forţele armate au nevoie de continuarea mai predictibilă a programelor de înzestrare pentru a reuşi să cheltuiască în mod oportun fondurile care sunt alocate. Forţele active au nevoie de motivaţie de rămânere în armată pentru a nu se mai confrunta cum se confruntă acum, datorită impredictibilităţii pensiilor militare de stat şi nu mai vorbesc de campania extrem de dăunătoare a pensiilor militare de stat, pensii speciale, care deterimă în fiecare an plecări masive din armată. Şi, pe de altă parte, este nevoie de crearea condiţiilor favorabile a infrastructurii naţionale, astfel încât mobilitatea militară, care înseamnă transport de trupe pe culoarele de transport ale Uniunii Europene, trupe şi echipamente militare să se execute într-un timp mai scurt, pentru că într-o condiţie de iminenţă a unui atac, da, postura de apărare şi descurajare se reflectă în primul rând în aplicarea Articolului 3. Ulterior se aplică Articolul 5.

Credeţi că în această zi de 8 aprilie 2024 am putea face o paralelă cu ce s-a întâmplat în 1962, când s-a acutizat acea criză, perioada rece, cu posibilitatea unui război nuclear, criza dintre Statele Unite ale Americii şi URSS pe atunci?
Nu, nu putem să facem o paralelă, pentru că acum nu este o criză a dislocării armelor nucleare....
Dar se tot aminteşte. Cel puţin Rusia.
Se reaminteşte pentru că noi am reluat - noi spunând şi Federaţia Rusă şi NATO a reluat procesul de înarmare. Agresivitatea Federaţiei Ruse a dictat un asemenea lucru, a impus un asemenea lucru. Deci, noi asistăm de ambele părţi la o modernizare a inventarului armelor nucleare strategice şi acest lucru este necesar pentru că armele nucleare strategice într-un număr mult mai mare existente până la căderea Zidului Berlinului au făcut ca războiul dintre Tratatul de la Varşovia şi NATO să fie un război rece, arma nucleară strategică, mă rog, armele nucleare strategice reprezintă un factor de descurajare important de ambele părţi. De aici şi modul în care analizăm conflictul din Ucraina. Nu sunt indici care ar spune că acest conflict se va externaliza, dar asta nu înseamnă că NATO nu trebuie să-şi consolideze şi postura privind capacităţile nucleare strategice. Mă refer la statele care au asemenea capacităţi, dar mai ales postura de apărare şi descurajare. NATO trebuie să fie în măsură pentru a aduce un război de înaltă intensitate şi de lungă durată.

Mai bine am purta doar războiul declaraţiilor între NATO şi Rusia. Evident, trebuie să fi atenţi.
Nu numai războiul declaraţiilor. Trebuie să ne pregătim pentru război atât de bine încât războiul să nu fie o opţiune a adversarului. Să fim atât de puternici şi din punct de vedere al armelor nucleare strategice şi din punct de vedere al războiului convenţional, încât niciun stat sau nicio grupare de state să nu gândească că pot obţine victoria dacă ar ataca NATO.

La "Apel matinal"- invitatul nostru, generalul Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi fostul şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei.