"La 30 de ani... de căutări" Partea I

Dispariţia regimului totalitar de stânga din România în decembrie 1989 are rădăcini mai adânci. După opiniile unuia dintre invitaţi – dl. dr. Florian Banu – acestea pot fi identificate chiar din perioada sa maximă de dezvoltare: august 1968.

Chiar dacă unii istorici pot să nu fie de acord cu această aserţiune, tot istoricii susţin că un regim politic se comportă sau este comparat cu evenimentele din viaţa unui om. Se naşte, evoluează, atinge punctul culminant, după care urmează decăderea, sfârşitul.

Prăbuşirea regimului totalitar de extracţie sovietică în 1989 a fost grăbit de acţiunea politică a Marilor Puteri. Conducerea politică a URSS a fost de departe cea care a asigurat detonatorul acestui proces. Este destul de probabil că dezarticularea sistemului socialist s-a făcut şi sub presiunea blocului politico-militar NATO condus de Statele Unite.

Colaborarea Occidentului cu Răsăritul , înţelegerile dezmintite constant chiar şi la 30 de ani după acest moment istoric nu fac decât să mărească curiozitatea, să inducă diferite scenarii şi modele referenţiale asupra unor evenimente nici acum pe deplin lămurite. În cazul României acestea continuuă să fie puse sub semnul îndoielii, atât timp cât nu sunt şi câteva răspunsuri la unele aspecte asupra evenimentelor esenţiale.

În linii generale, istoricii au reconstituit cauze interne şi externe ale căderii regimului totalitar, nu numai a perioadei Nicolae Ceauşescu.

Cauzele interne au constat în cumulul de funcţii al unui nucleu de conducere politică, chiar autarhică, fără consulare cu membrii marcanţi ai partidului unic sau cu populaţia; controlul excesiv asupra a milioane de oameni pentru a limita libertatea de expresie, practica restrângerii unor drepturi fundamentale, desele abuzuri ale administraţiei Ceauşescu prin funcţionarii de partid; limitarea până la anihilare a vocilor opozante şi a disidenţilor; cultul personalităţii conducătorului, procesul continuu al ideologizării discursului şi al relaţiilor oficiale între straturile societăţii.

Cauze economice: costurile uriaşe ale tehnologizării specifice unei ţări sub-dezvoltate către stadiul de ţară mediu dezvoltată; dimensionarea eronată a industriilor, costurile creditării externe, producţia de mărfuri excedentară şi slab competitivă în relaţia cu pieţele de desfacere, cu excepţiile cunoscute; decalaje economice mari între oraş şi sat; politică economică a partidului unic îndreptată majoritar pentru acumulare, dezechilibre ale consumului intern, salarizări insuficiente, cost de viaţă ridicat după anul 1980; penurie de alimente de bază şi servicii, şomaj mascat.

Am enumerat numai unele din cele mai subliniate cauze economice care au gripat, blocat sistemul socialist. Corolarul a fost reprezentat într-adevăr de plata forţată a datoriei externe. Desigur, aceasta trebuia plătită, însă modalitatea aleasă a consumat aproape integral încrederea populaţiei în partidul unic şi în liderii săi.

Cauze externe: evoluţia sistemului socialist îşi epuizase în mare măsură potenţialul. Şansele unei reveniri au fost destul de limitate. Acestea depindeau într-o mare măsură de apariţia unor oameni noi în conducerea partidului unic, de idei noi de conducere şi eficienţă, de o populaţie deloc stresată şi mai potrivită noilor orizonturi şi aşteptări.

Blocul adversar a folosit mai bine arsenalul luptei ideologice şi de propagandă, evident şi starea de bogăţie a acestuia a constituit unul dintre avantajele majore. Noua tehnologie se găsea în Occident şi nu la ceilalţi, ca de altfel şi banii.

Particular, SUA şi URSS au convenit că Războiul Rece adusese ambele state şi pe aliaţii acestora într-o fundătură fără perspective. Economia occidentală avea mare nevoie de noi pieţe de desfacere, circulaţia mărfurilor şi a banilor fiind una din condiţiile esenţiale de supravieţuire ale sistemului capitalist.

Vectorii influenţării Blocului de Est au fost: mişcarea pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti; liberalizarea circulaţiei persoanelor; iniţiativa privată; nivel de trai ridicat.

În Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria compromisul politic între vechii lideri şi nou-veniţii de pe scena politică a funcţionat după reţeta sovietică a transparenţei şi reformelor structurale. Reformele iniţiate în URSS sub administraţia Gorbaciov au dus în final la concluzia că aplicarea lor integrală va depăşi graniţa dintre socialism şi capitalism.

Această tendinţă şi-a urmat cursul într-un ritm accelerat şi a fost dublată şi de o reformă politică, spre liberalizarea vieţii politice şi publice din ţările foste socialiste.

România şi Germania Răsăriteană erau pietrele de moară ale angrenajului inspirat de liderul sovietic, Mihail Sergheevici Gorbaciov.

În octombrie-noiembrie, în Germania de Est reformiştii din partidul unic au preluat iniţiativa, mai mult decizia liberului acces de către orice cetăţean din Est pentru a vizita Germania federală a condus la căderea zidului Berlinului şi a frontierei dintre cele două ţări, netezind drumul spre unificare.

România socialistă rămăsese ultima ţară în care la putere se afla un lider adulat şi recunoascut în 1968, însă detestat, urât chiar la finalul anului 1989.

O încercare de răspuns a străzii a avut loc la Iaşi, în 14 decembrie, demantelată de serviciile de informaţii, însă peste două zile, la Timişoara, vectorul s-a numit pastorul Lászlo Tőkes care a radicalizat un public consecvent şi a primit indirect un sprijin extern, aşa după cum apare documentat din supravegherea organelor de informaţii româneşti.

Contribuţia unei agenturi externe a fost reală la Timişoara şi în alte oraşe din ţară care au devenit focare ale nesupunerii civice în faţa autorităţilor regimului Ceauşescu, însă nu au fost decisive, susţin invitaţii ediţiei duble.

Intrarea unităţilor militare în joc prin riposta dură, decisă iniţial de ministrul apărării şi apoi de liderul Nicolae Ceauşescu prin instituirea stării de necesitate sau de război au provocat scoaterea în stradă a zeci şi sute de oameni în primele zile, apoi a mii şi zeci de mii de oameni, cel puţin în Timişoara şi Bucureşti, pe 21 decembrie 1989.

Partidul unic care la origine se reclama din unitatea dintre muncitori şi ţărani a fost spulberat chiar de această unitate temporară , grosul protestatarilor fiind constituit din muncitori de pe platformele industriale.

La Timişoara au murit 72 de persoane şi au fost rănite aproape 300.

50 de oameni au murit în urma represiunii din Bucureşti în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. 462 de persoane au fost rănite. A fost făcute 1.245 arestări și reţineri pentru penitenciarul Jilava.

Potrivit statisticilor Institutului Revoluţiei Române din Decembrie în intervalul 17-22 decembrie 1989 per total în ţară s-au înregistrat 271 de martiri, în perioada 22-25 decembrie — 715, după 25 decembrie au fost înregistrate 113 victime, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, în total, Revoluția din 1989 a avut în total 1.166 de victime în orașele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara.

Contribuţii editoriale: dl. Dobrivoie Kerpenisan, tânăr fotograf, student la Arte în germania federală, în decembrie 1989 despre expoziţia de fotografie privind Timişoara revoluţionară şi noul film documentar. Un reportaj de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 16 decembrie 2019 (integral: 40'33'')

Partea a II-a a emisiunii va fi transmisă luni 23 decembrie 2019, de la ora 21.05.

Regia de montaj: Cătălina Popescu

Regia de emisie: Diana Petrovici, Raluca Goga şi Oana Popescu

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.