44564 articole
Computerul a câştigat şi cea de a treia partidă la GO cu campionul mondial, Lee Sedol.
Un nou echipaj românesc se alătură, începând de astăzi, misiunilor de patrulare din Marea Mediterană pentru combaterea...
Corpul neînsuflețit al Iolandei Balaș Soter se află de sâmbătă, 12 martie, la sediul Federației Române de Atletism.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş fac apel la clemenţă în cazul românului condamnat la moarte în...
Consiliul Judeţean Neamţ anunţă că alimentarea cu apă în municipiul va fi reluată în totalitate până cel mai târziu mâine...
Doi bebeluşi din Feteşti, Ialomiţa, au fost internaţi la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, cu sindrom hemolitic uremic (SHU).
România este ultima ţară din Uniunea Europeană care implementează un astfel de program.
Apele Dunării au inundat câteva zeci de hectare de păşune şi pădure din judeţul Olt şi au acoperit faleza din oraşul Corabia.
Guvernul României a adoptat ordonanţa de urgenţă care permite ca interceptările în cauze penale să fie efectuate în continuare.
Asociaţia Jurnaliştilor Europeni critică demersurile pentru modificarea Legii privind funcţionarea SRR şi a SRTV.
Miniştrii de Justiţie europeni au discutat despre noua Directivă europeană pentru combaterea terorismului
Guvernul a propus adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă ca soluţie pentru dosarele aflate în desfăşurare.
Chişinău: Sergiu Cioclea a fost ales de către parlament în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.
Omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său şi alţi trei inculpaţi care fuseseră arestaţi preventiv au fost eliberaţi.
Ministerul justiţiei propune o ordonanţă de urgenţă care să fie aprobată fulger şi de CSAT şi de guvern.
Vicepreşedintele Comisiei de cultură, artă şi mass-media din Senat, Marius Paşcan, declară că postul public de radio are...
Dunărea ar putea ieşi din matcă - avertizeaza hidrologii, care au emis un cod portocaliu de inundaţii.
Vineri a încetat din viaţa marea campioană olimpică de atletism Iolanda Balaş Soter la vârsta de 79 de ani.
Măsura se va aplica pentru cinci sute de mii de pensionari şi vine ca urmare a majorării punctului de pensie şi a armonizării...
CSAT are programată o şedinţă extraordinară pentru a analiza urmările deciziei Curţii Constituţionale, potrivit căreia SRI nu...
Cele mai multe focare de gripă sunt în sudul ţării, iar majoritatea bolnavilor sunt în Bucureşti şi în Argeş.
Până la sfârşitul lunii se vor monta şi parapeţi de beton, care să înlocuiască gardul furat.
Continuă replicile între CCR și SRI pe tema interceptărilor.
Debitul Dunării este în creştere la intrarea în ţară, la Baziaş. Mâine se aşteaptă 11 mii 800 de metri cubi pe secundă, iar...
Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale, Adrian Vasilescu, spune că ANPC trebuia să iniţieze un pachet legislativ pentru...
Decizia Curţii Constituţionale privind interceptările are un impact cert asupra securităţii naţionale, apreciază directorul SRI.
Zece persoane au fost rănite uşor într-un accident rutier produs în această dimineaţă în judeţul Cluj.
Deputatul Cristian Rizea a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune.
De astăzi de la ora 17:00 şi până luni la ora 8:30 formalităţile pentru operaţiunile TIR vor fi făcute manual şi nu cu...
Există temeri că vor fi depăşite cotele de apărare, pe sectorul Porţile de Fier - Zimnicea, pe raza judeţelor Mehedinţi,...
Preşedintele Klaus Johannis a vizitat, în această după-amiază, Zidul Plângerii din Ierusalim, cel mai sfânt loc pentru...
Declarația îi aparține lui Valentin Lazea, economist-şef al BNR, la conferinţa de lansare a raportului de ţară pentru România...
După mai bine de 10 ore de luptă cu focul, incendiul care a cuprins mansarda unui bloc de locuit din sectorul 3 al Capitalei...
Priorităţile procurorului şef al DNA, Laura-Codruţa Kövesi, susţinute în proiectul de managament pentru un nou mandat.
Cererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii a fost aprobată de plenul Camerei Deputaţilor cu 141 de voturi pentru şi 114...
Ordonanţa guvernului prin care se acorda un ajutor de stat de 167 de milioane de lei pentru salvarea Complexului Energetic...
DSV Bacău a început controalele şi va aplica sancţiuni pentru cei care au încălcat legea, spune directorul adjunct al...
Ministrul a spus că acest act normativ, adoptat recent de Senat, reprezintă un risc la adresa stabilităţii financiare.
Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, s-a prezentat la DNA, fiind citat într-un dosar de corupţie.
Amendamentul aduce modificări Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care prevede o pensie de serviciu în cuantum de 65 la sută.
UPDATE: Ora 12.35 - Conform ISU incendiul este localizat si se lucreaza la lichidare.
Autorităţile se arată preocupate de soarta copiilor, dar şi de creşterea natalităţii.
România a înregistrat a treia creştere economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru al anului trecut.
Preşedintele Iohannis s-a întîlnit cu preşedintele Knessetului, Yuli-Yoel Edelstein.
Deputaţii din Comisia de Cultură au amânat dezbaterea modificărilor propuse la legea de funcţionare a Societăţilor de Radio...
Emisiunea de dezbateri Probleme la zi este transmisă în direct în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.20.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat, astăzi, în primă instanţă, de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi...
Preşedintele Senatului solicită explicaţii din partea premierului în privinţa participării sale la şedinţa Consiliului European.
Produsul Intern Brut a crescut anul trecut, comparativ cu anul 2014, cu 3,7 % - potrivit datelor anunţate astăzi de...
Ziua Femeii este recunoscută şi sărbătorită în România de cea mai mare parte a populaţiei, potrivit unui studiu IRES.
Mesaj public adresat cetăţenilor României de ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti.