Dan Grigore: "Eu sunt ca şi un copil al Radio Romania"

Muzica uneşte oamenii, indiferent în câte zone din întreaga lume se află aceştia. Generaţile prezente, dar şi multele de-acum înainte vor avea onoarea de a creşte cu muzica pianistului şi compozitorului Dan Grigore.

Chiar recent a lansat pe piaţa literară un volum de convorbiri cu maestrul Dan Grigore semnat de Dia Radu şi intitulat "Lumea în si bemol". Despre ce întreabă Dia Radu şi despre ce răspunde Dan Grigore în această carte privită de pianist ca o partitură a încercat să afle şi Alla Stâncaru Luncă.

Reporter: Două generaţii diferite, două nepotriviri, s-a spus la această lansare, şi o carte. De vorbă cu maestrul Dan Grigore, o tânără autoare, Dia Radu. Cum ai reuşi să-l convingi?
Dia Radu: Eu cred că nu l-am convins eu, cred că m-a convins dânsul pe mine. Nu ştiu, propunerea nici nu a venit de la mine, a venit de la maestrul Dan Grigore şi a fost urmată de un da instant, pentru că am ştiut, chiar de la primul interviu că, de fapt, în ciuda acelei nepotriviri de care vorbeam în timpul lansării, profund există o foarte mare afinitate între noi.
Reporter: Maestre Dan Grigore, această carte e vorbită sau e cântată?
Dan Grigore: Eu nu cânt decât la pian. Dacă nu aş fi avut pian şi nu ar fi fost instrumente muzicale poate că aş fi cântat la frunză. La ceva tot aş fi cântat. Dar de vorbit vorbesc aşa cum cânt, în modul cel mai natural, cu plăcere şi cu, aşa, ineficienţă a omului bătrân care a trăit în epoci în care vorbeam mai mult decât făceam, pentru că nu aveam voie să facem mai nimic. Şi atunci vorbeam între noi ca să descărcăm energiile care nu se puteau cheltui în ceva concret.
Reporter: De ce atât de târziu o carte despre maestrul Dan Grigore?
Dan Grigore: Pentru că viaţa trebuie trăită întâi şi pe urmă povestită. Când lucrurile se petrec şi capătă un anumit sens, atunci merită povestite. Dacă nu au niciun sens sau nu au încă un sens, atunci trebuie să mai aşteptăm şi să mai trăim puţin, mai luăm porţii de viaţă.
Reporter: Chiar dacă la această lansare a lipsit pianul, cu siguranţă cei prezenţi vă vedeau în faţa ochilor lângă pian şi vă auzeau. Când vă mai vedem într-un spectacol?
Dan Grigore: La toamnă am concert din nou la Radio, cu Misha Katz, prietenul meu. Eu sunt ca şi un copil al Radioului. Eu am crescut cu Radioul împreună. Profesorii mei Jeni Ionescu şi Gheorghe Ionescu erau legaţi de Radio. Gheorghe Ionescu a fost chiar lucrător în Redacţia Muzicală Radio şi a fost şi directorul acestei redacţii înainte de război sau imediat după război, iar doamna Jeni avea un elev, pe Răutu, care era cunoscutul administrator al Discotecii Radio pe vremea aia şi mergeam la discotecă şi ascultam versiuni celebre din piesele pe care trebuia să le cânt, ca să-mi fac o cultură muzicală foarte solidă. Deci aparţin Radioului.