46796 articole

La Bucureşti, în cadrul unei ceremonii, vor fi intonate toate îmnurile pe care România le-a avut de-a lungul timpului.

Probe de sânge de la cei doi pacienţi sunt analizate la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Autorităţile se pregătesc să ia...

Ucigaşul, un tânăr de 26 de ani din UAE, a înjunghiat mortal un om şi a rănit alţi şase, într-un supermarket. El urma să fie...

Traficul fusese oprit din cauza unui accident. O autocisternă încărcată cu 12 tone de gaz petrolier lichefiat s-a răsturnat.

La Constanţa au fost porturi închise, copaci căzuţi, străzi şi locuinţe inundate, familii evacuate.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade şi maximele între 24 şi 32 grade Celsius.

Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Dorin Chirtoacă este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă.

Momentul de cultură românească a fost completat şi de un concert al Asociaţiei Dacia, ai cărei membri sunt români stabiliţi...

La şedinţa CSAT de săptămâna viitoare va fi prezentat Planul de Înzestrare a Armatei în perioada 2017-2026.

Avionul care-l transporta pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, s-a învârtit un timp deasupra Ungariei, după care s-a...

Ministrul apărării, Adrian Ţuţuianu, dă asigurări că guvernul nu intenţionează să modifice modul de calcul al pensiilor...

Comunicat: În campania Vaccin pentru viaţă, derulată de Radio România, s-au implicat numeroase personalităţi ale vieţii...

Interviu în exclusivitate acordat de premierul Mihai Tudose postului nostru de radio.

Senatorii americani au aprobat aproape în unanimitate ieri, noi sancţiuni împotriva Rusiei, Iranului şi Coreii de Nord

The researchers from the National Institute of Physics and Nuclear Engineering have presented, at Astana EXPO 2017, the...

Dinamo București, Astra Giurgiu și CS Universitatea Craiova au disputat joi seara meciuri contând pentru Europa League la...

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire şi la domiciliul unui asistent personal profesionist.

Echipa de cercetători de la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară a prezentat la Expoziţia Mondială 2017 de la...

Prim-ministrul a precizat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, că românii trebuie să...

Mihai Tudose offered RRA an exclusive interview. You can listen to it on Friday from 08.30 on, on Morning Call (Apel Matinal)

Două mari firme din domeniul IT - Intrarom şi Siveco România - au fost amendate de Consiliul Concurenţei pentru că au trucat...

Premierul slovac, Robert Fico, a cerut măsuri ferme, în urma reclamaţiilor că unele companii vând în Europa Centrală şi de...

Mihai Tudose a acordat postului nostru de radio un interviu în exclusivitate. Îl puteţi asculta vineri, la Apel Matinal,...

Una dintre urgenţe o reprezintă schimbarea politicii de înmagazinare a gazelor naturale, pentru a le face competitive pe timp...

Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost filmat în ipostaze compromiţătoare, care au fost difuzate - apoi - în spaţiul...

Spre deosebire de alte ţări europene, România nu se confruntă cu un val masiv de persoane care încearcă să treacă graniţa...

Premierul Mihai Tudose a cerut ca persoanele care vor pregăti mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE să fie alese pe...

Locotenentul Gabriel Dinicică a murit în timpul unui exerciţiu. Deocamdată nu este cunoscută cauza accidentului.

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, s-a angajat ca pentru reformele din domeniul justiţiei să fie consultate şi instituţiile...

64 de oameni au murit în Portugalia și peste 10.000 au fost evacuați din casele de vacanță și din campingurile de pe Coasta...

Minime între 10 și 23 de grade Celsius, în cursul nopții și maxime de 21-31 grade în cursul zilei.

Ambasadorului rus i s-a atras atenţia asupra inoportunităţii organizării în mod unilateral a unor manifestaţii consacrate...

Asociaţia Municipiilor din România, Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Asociaţia Română a Băncilor au semnat...

Potrivit unui comunicat al Ministerului, decizia vine în urma unei riguroase analize a raportărilor din teritoriu şi a...

Comisia Europeană se declară îngrijorată de posibilul impact asupra independenţei energetice a Uniunii Europene.

Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu alt standard calitativ comparativ cu alte ţări din Uniunea...

Conform unei statistici a guvernului, în ţara noastră, sunt, la ora actuală, aproximativ 260.000 de copii nevaccinaţi...

Un militar şi-a pierdut viaţa astăzi, în timpul unui exerciţiu de paraşutare, în zona aerodromului Zărneşti.

Premierul a confirmat că ministrul sănătăţii l-a informat despre finalizarea raportului privind Campania de conştientizare...

Instructorii auto autorizaţi protestează faţă de o serie de acte normative care ar urma să fie aplicate de la 1 septembrie.

Ilie Dobre a fost declarat pentru a doua oară “Cel mai de succes comentator sportiv de radio din lume“.

Azi la RRA, de la ora 13.20, difuzam o editie speciala a emisiunii PROBLEME LA ZI, dedicata campaniei de vaccinare "Vaccin...

Debitele pe majoritatea râurilor se va situa la valori cuprinse între 30 şi 50 la sută din mediile multianuale lunare.

Pompierii militari au intervenit în 17 judeţe pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice.

Premierul Mihai Tudose a explicat că această măsură nu ar fi adus câştiguri prea mari la buget.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, discută despre MCV şi...

Monumentul Crucea Eroilor Neamului este situat în şaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la...

Ministerul român de Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru sud-estul Franţei

Altă persoană din Judeţul Galaţi se află în stare greavă, zeci de oameni au fost răniţi de crengi smulse de furtunile de aseară

Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, anunţă că miercuri îi va prezenta premierului Mihai Tudose un raport privind situaţia...

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat finanţarea a trei proiecte de infrastructură rutieră.