44984 articole
De astăzi, salariul minim crește la 2.550 de lei brut, punctul de pensie la 1.586 de lei, iar indemnizația socială minimă la...
În Olanda, unde varianta Omicron a devenit dominantă, autoritățile au împus carantină generală.
Medicii se tem că după sărbători numărul pacienţilor, mai ales al celor în vârstă, ar putea să crească brusc.
La Roma 400 de hoteluri sunt închise în această perioadă, din lipsă de turişti. Lipsesc aproximativ 90% dintre americani.
Premierul Nicolae Ciucă, a subliniat importanţa ca românii să înţeleagă că pericolul încă nu a trecut şi că este necesar să...
”Îmi exprim întreaga recunoştinţă faţă de medicii, asistenţii medicali, paramedicii, ambulanțierii, farmaciştii, voluntarii...
Anul viitor, vor fi reluate peste 100 de olimpiade și concursuri școlare naționale și internaționale
România a îndeplinit 18 din cele 21 de angajamente stabilite prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Specialiştii estimează că în valul 5 al pandemiei de COVID ar putea fi chiar şi 25.000 de infectări noi pe zi.
150.000 de persoane sunt aşteptate să participe la cele 170 de spectacole programate în noaptea de Revelion.
Restricţia se aplică mâine între orele 16:00 şi 22:00, precum şi sâmbătă şi duminică, între orele 6:00 şi 22:00.
Primăria Municipiului Bucureşti a preluat administrarea Parcului Natural Văcăreşti. Contractul a fost semnat de edilul şef...
Trei foşti şefi ai Administraţiei Bazinale de Apă Siret au fost trimişi în judecată de DNA pentru angajări ilegale.
Vârsta consumatorilor este din ce în ce mai mică. Cantităţile mari de droguri capturate în România, în ultimii ani, au fost...
Șeful guvernului, Nicolae Ciucă, va discuta la Palatul Victoria cu reprezentanţii medicilor de familie despre testarea...
Peste 281 milioane de persoane din întreaga lume au fost raportate ca infectate cu CoVID-19, iar peste 5 milioane au murit,...
S-a anunțat și un cod de ceață pentru Județul Harghita.
De la jumătatea lunii viitoare se introduce certificatul vaccinal care va înlocui actualul certificat verde. Accesul în...
Vladimir Putin: Acum totul depinde de partenerii noştri, de consumatorii din Europa, din Germania.
Managerul proiectului estimează că la finele anului viitor se va putea zbura de pe acest aeroport. Va fi pusă în aplicare...
Cazurile ar putea creşte cu 10% zilnic, iar spitalizările necesare pot trece de 20%. 1 din 8 pacienţi, circa 12,5%, ar urma...
Bărbați răniți într-o explozie, produsă într-un magazin alimentar din comuna prahoveană Tomșani.
Cel mai folosit vaccin a fost cel produs de Pfizer-BioNTech, urmat de serul celor de la Johnson&Johnson.
Ordinul comun care stabilește procedura de acordare pentru autoritățile locale a sprijinului pentru încălzirea pe bază de...
Testare extinsă, vaccinare şi o mai bună informare a populaţiei, măsurile avute în vedere de premierul Nicolae Ciucă în...
Astăzi au fost anunțate 1.271 de noi îmbolnăviri cu cele mai multe, 194 în București.
România a consumat din noiembrie și până acum o treime din cantitatea de gaze naturale înmagazinată, adică 2,2 miliarde de...
Pentru prima dată în istorie, indicele principal BET a depăşit 13.000 de puncte.
Autorităţile vor prezenta miercuri presei, la ora 11:00, un plan de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de...
Guvernul a aprobat o modificare a Codului administrativ, care prevede eliminarea funcţiilor publice speciale, cu unele...
Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale pe 2022 au fost promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.
Curtea Constituţională a respins toate obiecțiile de constituționalitate ridicate de parlamentarii USR.
Banii vor fi livraţi la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie şi la ghişeele subunităţilor poştale până în 19 ianuarie.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat în ultimele 24 de ore 900 de sancţiuni contravenţionale.
Patronatele din domeniu solicită sprijin guvernamental, inclusiv pentru sectorul de divertisment, din cauza închiderii...
Executivul va analiza compensarea cu 90% de la 1 ianuarie a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu...
Fluxul de pasageri pentru plecări internaţionale a crescut cu 100%. Administratorul aeroportului face apel la toţi pasagerii...
Nu este în pericol linia ferată, nu sunt în pericol locuinţe. În amonte, la Vaţa, cota apelor este de 500 de centimetri.
Drumarii acţionează pe acest sector al DN 24B cu utilaje pentru a remedia situaţia.
Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu membrii Consiliului Director al Camerei de Comerț Americane, AmCham România.
Profesorul Sorin Rugină, primul constănțean care s-a vaccinat și care este medic infecționist, vorbește despre un eșec.
Este cod galben de ninsori, viscol şi polei în 24 de judeţe din nordul, estul şi centrul României, ceea ce afectează traficul...