46809 articole

Transportatorii solicită măsuri urgente ale autorităţilor, pentru reducerea timpilor de aşteptare.

Întrucât iniţial s-au anunţat mai mulţi răniţi, a fost activat pentru scurt timp planul roşu de intervenţie.

Sunt în curs de verificare peste 3.000.000 de facturi pentru consumul de gaze naturale în luna aprilie.

Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscale pentru anul viitor ar putea fi pusă luni în dezbatere publică, dacă...

Circulația va fi afectată până mâine dimineață. Se circulă alternativ pe un singur fir.

Dominic Fritz: Timişoara 2023 a arătat că putem imagina un viitor creativ şi prosper şi solidar, şi nu doar pentru oraşul...

Grefierii solicită plata integrală a salariilor, dar şi a tranşelor recunoscute prin hotărârile judecătoreşti şi spun că...

Directorul pentru educaţie al OCDE, Andreas Schleicher: Cel mai mare decalaj este pentru elevii care provin din medii...

Până pe 31 decembrie vor fi efectuate plățile pentru deciziile definitive date de instanțe în cazul proiectelor ale căror...

Numai ieri au fost încheiate aproximativ 200.000 de poliţe RCA noi.

Anul trecut, ponderea persoanelor în vârstă de 16-74 ani care au utilizat internetul în ultimele 12 luni a fost de 89%, cu 2...

Evreii sărbătoresc zilele acestea Hanuca sau Sărbătoarea Luminii. Timp de opt zile se aprinde câte o lumânare...

De la 1 ianuarie se introduce venitul minim de incluziune. Ministerul Muncii precizează că beneficiarii acestei forme de...

Pe lângă chestiunile economice, preşedinţii Comisiei şi Consiliului European au abordat la Beijing şi problema eludării...

Ministrul Transporturilor susține că România nu va pierde fondurile europene accesate pentru investițiile de amploare începute.

Proiectul de ordin are în vedere că România se află pe locul doi în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, iar...

În presă a apărut astăzi o informație conform căreia autoritățile ar lua în calcul să amâne pentru 2026 creșterea prevăzută...

Medicii de familie spun că au probleme de familie mai ales cu vaccinarea copiilor din comunităţile de romi, unde părinţii...

”Istoria este, din păcate, marcată de Holocaust, de extremisme, de violență și xenofobie, de totalitarisme și ură,...

USR asks the Ministry of Health to urgently initiate a campaign to inform parents about the importance of vaccinating...

Satelitul are misiunea de a măsura magnetismului terestru şi nivelul de radiaţii cosmice care lovesc atmosfera.

Precipitaţiile mixte, ninsorile şi ploile vor persista în România în următoarele 24 de ore. Este vizată o...

USR face apel la Ministerul Sănătății să denunțe discursul antivaccinist, să îl combată cu date credibile, prin campanii de...

Distincțiile, care poartă numele unor personalități ale fiecărui domeniu, se acordă în cadrul celor 14 secții științifice ale...

Comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 4,2%, iar în cazul motorinei, preţul...

Cel de-al cincilea elicopter, destinat managementului situațiilor de urgență, a ajuns la baza Inspectoratului General pentru...

Trichineloza este o boală parazitară care nu produce semne clinice la animalele bolnave, însă afectează omul.

Frontierele s-au aglomerat de câteva zile, după ce şoferii ucraineni şi-au reconfigurat traseul, din cauza protestelor...

Instanţa supremă a sesizat ieri Curtea Constituţională în legătură cu legea fugarilor, întrucât consideră că încalcă niște...

200 de îmbolnăviri au fost înregistrate în ultima săptămână din noiembrie. Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de...

Până în prezent, 279 de persoane cu cetățenie română și membrii ai familiilor acestora cu altă cetățenie au fost evacuate din...

La cercetarea din teren, care a demonstrat existența rutelor active ale strămutării sezoniere a turmelor, a participat și...

Ministerul Agriculturii va înființa un registru național, document în format digital cu toți beneficiarii care au obținut...

PJ Timiș a întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere și continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au...

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin va aborda în timpul acestei vizite relațiile bilaterale, agenda internațională,...

La această inițiativă au aderat 120 de companii active în întreaga lume, care se angajează să tripleze capacitatea nucleară...

Cei care nu au încheiate polițe valabile începând cu data de 8 decembrie riscă sancțiuni cu privire la amenzile de circulație.

Șeful ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, descrie situația din Gaza drept apocaliptică. El spune că trebuie luate...

Peste 65 de mii de operatori economici s-au înregistrat până acum în platforma sistemului garanţie-returnare, potrivit...

Liderul AUR, George Simion, i-a acuzat pe deputații PSD și PNL că ar bloca deliberat această inițiativă în forurile de...

În urma unei percheziţii au fost descoperite cantităţi de droguri având o valoare de piaţă estimată la 800.000 de euro.

Autovehiculele pot circula pe Pasajul Europa Unită, construit cu fonduri europene de Primăria Sectorului 4 din Bucureşti.

Rezultatele PISA obţinute de România în 2022 ne plasează în a doua parte a clasamentului celor 81 de state.

Ţările de Jos au rămas şi în 2022 cel mai mare transportator maritim de marfă din Uniunea Europeană.

The European Commissioner for Internal Affairs, Ylva Johansson, has shown that she hopes that by the end of the year a...

În urma unei percheziţii au fost descoperite cantităţi de droguri cu o valoare de piaţă estimată la 800.000 de euro.

Din program fac parte lucrări ale unor compozitori renascentiști spanioli și francezi. Evenimentul va începe la ora 19:00.

Surse guvernamentale de la București au anunțat săptămâna trecută că există discuții privind organizarea unui Consiliu...

Premierul Marcel Ciolacu apreciază că România va intra anul viitor în programul Visa Waiver. Aflat în...

În prezent, la conducerea CSM este judecătorul Daniel Grădinaru, iar în funcția de vicepreședinte se află procurorul Daniel...

Sunt vizate râuri din județele Satu Mare și Bihor.