1049 articole


Principalul subiect care va fi discutat de liderii europeni se referă la Foaia comună de parcurs privind relansarea economică.



Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări că persoanele peste 65 de ani nu vor fi plasate în carantină.

Preşedintele Klaus Iohannis așteaptă propuneri de la guvern pentru a fi incluse în decretul de prelungire a stării de urgenţă.

Președintele României, Klaus Iohannis, a menționat că de la începutul epidemiei s-au dat peste 78.000 de amenzi.

Astăzi sunt prezentate măsurile de siguranță și de ordine publică în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

President Klaus Iohannis promulgated the law that stipulates tightening of sanctions for the abusive appeal of the unique...


Şeful statului le-a cerut managerilor de spitale să asigură toate condițiile pentru garantarea serviciilor medicale pentru...

Şeful statului a avertizat că urmează săptămâni critice, care vor pune la grea încercare toate capacităţile statului şi a...

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea prin care jurnaliștii erau scutiți de plata a...

Liderii europeni au discutat, într-o videoconferință, măsuri pentru păstrarea solidarității comunitare.

În această perioadă, şcolile rămân închise, iar preţurile la medicamente, alimente de strictă necesitate, utilităţi şi...

Președintele Klaus Iohannis începe la această oră consultările cu partidele și formațiunile parlamentare pentru desemnarea...

Vor mai fi audiați astăzi miniștrii propuși pentru Economie și interne, Virgil Popescu, respectiv, Marcel Vela.

Dezvoltarea capacităţii operaţionale şi a programelor de înzestrare, printre obiectivele din 2020 ale Ministerului de Apărare.

Unele țări solicită un volum total al bugetului de 1% din venitul național brut, în timp ce altele pledează pentru un buget...


Declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis, la Bruxelles, înaintea celei de a doua zile a summit-ului european.

Trimisul Radio România, Oana Bâlă, transmite de la Bruxelles.

Se anunță discuții aprinse și prelungite la Bruxelles în încercarea șefilor de stat și de guvern de a ajunge la un acord cu...

Doar doi miniştri au primit astăzi aviz pozitiv, unul dintre ei fiind Bogdan Aurescu, propus pentru Externe.

Preşedintele Klaus Iohannis este dispus să negocieze pentru ca România să obţină cât mai mulţi bani din fondurile pentru...

Partidele politice sunt aşteptate, începând de joi, 6 februarie, la ora 12, la Cotroceni, la consultări în vederea desemnării...

Formul internațional dedicat comemorării victimelor Holocaustului se va concentra pe consolidarea angajamentului global față...

Early parliamentary elections could be organized at the same time with the local ones, according to a strategy agreed today...

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban au decis începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate.

Declaration was made in Munich, Germany, at the annual meeting of the CSU parliamentary group in Budestag.



Preşedintele Klaus Iohannis a decorat asociaţii care îi reprezintă pe revoluţionari, pe foştii deţinuţi politici şi pe...

FOTO: La troiţa din Piaţa Universităţii a sosit preşedintele Klaus Iohannis, care a depus o coroană de flori în memoria...

Șeful statului a menționat într-o discuție informală că declanșarea alegerilor anticipate reprezintă o decizie care aparține...

Preşedintele a mai anunţat, între altele, şi persoana pe care vrea să o promoveze pentru funcţia de ambasador al României în...

Ministerului Apărării Naţionale i s-a menţinut alocarea şi anul viitor, a 2% din PIB, procent convenit prin Acordul politic...

România va pleda la acest summit pentru un buget care să mențină alocări semnificative în perioada 2021-2027, atât pentru...

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că va organiza o întâlnire cu jurnalişti, politologi şi formatori de opinie.

64 people died and nearly 200 were severely injured in the tragic event of 30 October 2015.



UPDATE: Președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă la ora 17.00, a anunțat Administrația prezidențială.


Şeful statului a precizat că este destul de clar că lucrurile se îndreaptă spre un guvern PNL sau construit în jurul acestui...

Senatorii au respins, în plen, cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Florian Bodog, într-un dosar legat de modul în care...

Romanian diplomats will be welcomed at the Cotroceni Palace by President Klaus Iohannis and at the Victoria Palace by Prime...

În capitală începe astăzi Reuniunea anuală a diplomaţiei române. Evenimentul durează 4 zile şi este organizat de Ministerul...

This is the first time such step has been taken, Romanian Head of State said at a press conference held at the Romanian...

Este pentru prima dată când se face un astfel de pas, a spus şeful statului la o conferinţă de presă susţinută la Ambasada...

US-Romania Strategic Partnership will be the central topic of discussions.