20841 articole

Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, consideră că ar fi nevoie de extinderea atribuțiilor DNA și nu de restrângerea lor.

"Apel matinal" - Invitat: Crin Bologa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră Poarta Albă-Năvodari a intrat în reparații capitale, iar două din cele patru benzi au...

Programul 'Rabla local', aşteptat de anul trecut de cei care au maşini vechi, dar nu au bani pentru una nouă, va începe luna...

Membrii consiliului guvernatorilor BCE au încheiat şedinţa de joi cu sentimentul că vor fi cel puţin două noi majorări de...

Statele Unite s-au pronunţat joi în favoarea participării sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice, sub drapel...

Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2, de pe autostrada A1, pe sensul de ieșire din țară, se va fluidiza.

Campania "Nu voi închide ochii", lansată de Comisia Europeană, pentru ca oamenii să recunoască mai ușor semnele agresiunii în...

Agenda celei de-a doua zile a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Azerbaidjan.

Producătorii și comercianții de băuturi mai au timp până la sfârșitul acestei luni să se înregistreze în sistemul de...

Un elev din doi este victima unor acte de amenințare, de umilire sau de violență fizică, atrage atenția Organizația "Salvați...

Un nou contract pentru livrarea de gaz natural din Azerbaidjan în România va fi semnat astăzi, în capitala azeră Baku, în...

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, mulțumeşte României pentru sprijinul consecvent acordat țării sale, inclusiv în...

PNL respinge ferm propunerea social-democraților de introducere a unei taxe de 1 % din cifra de afaceri a marilor companii.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi că forţele ruse vor răspunde livrării de arme cu rază de...

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut...

Economia globală îşi va încetini creşterea la aproximativ 1,6% în acest an, mai puţin de jumătate din media estimată pe...

Un nou tren modern va lega Aradul de Budapesta şi Viena, în cadrul unei campanii de încurajare a călătoriei pe calea ferată...

Institutul Cultural Român alocă un milion de lei în acest an pentru traducerea cărţilor româneşti în străinătate, prin două...

Preşedintele României, Klaus Iohannis, începe o vizită de două zile în Azerbaidjan.

Sunt din nou probleme la Boiţa, pe Drumul Naţional 7 Valea Oltului.

Camera Deputaților și Senatul au ales în ședințe separată noua componență a Biroului Permanent, pentru fiecare Cameră în parte.

Aproximativ 1.000 de angajaţi din învăţământ au protestat, ieri, în Capitală, nemulţumiţi de salarii.

Ucraina are suficiente gaze naturale pentru restul sezonului rece, au anunţat autorităţile de la Kiev, care îi asigură pe...

Restricții de circulație pe mai multe drumuri naționale din cauza zăpezii abundente și a viscolului.

Ministerul Finanţelor va lansa de mâine până pe 23 februarie o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, destinată exclusiv...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod portocaliu de viscol în zona de...

Ministerul Finanţelor lansează vineri o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur destinată exclusiv populaţiei, cu maturităţi...

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut...

Forţele ruse încercuiesc oraşul ucrainean Bahmut şi luptă pentru a prelua controlul şoselei care leagă oraşul de localitatea...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare meteo Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi...

Certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut online începând de miercuri, prin platformele ghişeul.ro şi hub.mai.ro.

Astronomii au şansa unică în viaţă de a vedea o cometă verde, rară, care ajunge la cea mai apropiată distanţă de Pământ, după...

Polițiștii din Pitești cercetează împrejurările în care au apărut reziduuri petroliere în apa râului Argeș, în zona Podul...

Guvernul a dispus mai multe controale la carierele miniere.

Apel matinal - invitat: Dragoş Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară SINDALIMENTA

Biletele individuale pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional "George Enescu" vor fi puse în vânzare astăzi,...

Executivul a aprobat sistemul de management al datelor personale ale cetățenilor.

Regatul Unit se pregătește pentru cea mai mare zi de grevă din ultimii 10 ani.

Mai multe vaccinuri au fost incluse pe lista medicamentelor compensate.

Senatorii și deputații revin astăzi în legislativ, iar printre prioritățile majorității sunt proiectele de lege sensibile,...

Executivul a suplimentat fondurile alocate programului Casa verde fotovoltaice.

Poșta Română începe astăzi să distribuie cardurile de energie de care vor beneficia patru milioane de români cu venituri...

RADIO ROMANIA NEWS - The free mobile application ghiseul.ro was officially presented today by the Authority for the...

RADIO ROMANIA NEWS - The CFR Infrastructura company has launched the tender for the modernization of the North Railway...

Guvernul va aloca 3 miliarde de lei pentru finanțarea programului Casa eficientă fotovoltaic.

Ministerul ucrainean de Externe l-a criticat marți pe președintele croat, Zoran Milanović, pentru că a spus că Crimeea nu va...

Şedinţă de guvern în această dimineață la Palatul Victoria, în cadrul căreia Executivul intenționează să aprobe, între...

150 de utilaje de deszăpezire acționează pe tronsoanele de drumuri naționale din județele Brașov și Covasna.

Ultimul avion Boeing 747 Jumbo Jet a ieşit de pe linia de producţie din SUA, după cinci decenii în cursul cărora a...

Luna februarie va debuta cu temperaturi pozitive ale aerului în majoritatea regiunilor, potrivit estimărilor Administraţiei...