1325 articole
Membrii noilor completuri de cinci judecători în materie penală de la ÎCCJ au fost desemnaţi, azi, prin tragere la sorţi.
Autorităţile de la Instanbul au cerut extrădarea din România a jurnalistului Kamil Demirkaya pe care îl acuză de apartenenţă...
Aceste completuri sunt cele care trebuie să dea soluţii definitive între altele în dosarele care îi vizează pe preşedinţii...
O sintagmă privind organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale din Legea de combatere a spălării banilor a fost...
Toate dosarele penale de pe rolul completurilor de 5 judecători ai Instanţei Supreme, amânate pentru 14 ianuarie.
În şedinţă publică a CCR de miercuri, 28 noiembrie, au fost prezentate punctele de vedere ale Parlamentului şi Ministerului...
Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ propunerii de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr.
Trei persoane au fost condamnate la închisoare cu executare, pedepse cuprinse între trei ani şi patru ani şi jumătate, dar...
Iniţial, Dumitru Dragomir primise o pedeapsă de 7 ani cu executare.
Primarul Timişoarei susţine că a fost trimis în judecată pentru vânzarea "a două magherniţe".
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, s-a prezentat, în această dimineaţă, la sediul central al DNA din Bucureşti.
Din luna iulie, Laura Codruţa Kövesi a fost delegată la Parchetul General.
Augustin Lazăr a cerut în instanţă suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţia de procuror general.
Ministrului Justiţiei Tudorel Toader i se cere, printr-un comunicat, să abandoneze de îndată procedura de revocare a...
Bucharest Court also ordered distraint on Blejnar’s assets for the recovery of RON 12.5 million (EUR 2.68 million).
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 12,5 milioane de lei de la Sorin Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea...
Procurorii de la toate parchetele rămân în funcţii doar dacă îndeplinesc noile prevederi legale, între care o vechime de cel...
Ministerul Public atrage atenţia, printr-o serie de critici, într-o postare pe o reţea de socializare, asupra "pericolului...
Doi protestatari care au participat la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, au fost arestaţi preventiv.
Liderul PSD nu s-a prezentat, astăzi, la proces, dar a făcut cerere de amânare pentru a-şi angaja un nou avocat.
În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal alţi şase inculpaţi. Trei dintre ei sunt în arest preventiv.
El este acuzat că ar fi lovit o femeie jandarm, în timpul mitingului din 10 august, şi a fost reţinut pentru ultraj şi...
În dosarul redeschis sunt anchetate condiţiile în care au fost acordate contracte firmei TelDrum, iar dosarul vizează şi alte...
Decizia Curţii de Apel poate fi contestată. Elena Udrea a părăsit România, anul trecut, şi se află în Costa Rica, unde a...
Anchetatorii susţin că ordinul de evacuare a Pieţei Victoria a fost emis cu încălcarea legilor privind funcţionarea...
Colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române, şi prim-ajunctul său, Sebastian Cucoş, puşi sub acuzare în...
Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile,pus sub acuzare în dosarul protestului din 10 august.
Colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române, a ajuns la Parchet, fiind citat în dosarul protestului din 10...
Instanta suprema i-a desemnat pe cei 7 judecatori care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru referendumul din...
Procurorul general Augustin Lazăr: Ministerul Public a acţionat în mod transparent în legătură cu demersurile privind...
Ministrul justiţiei spune că "Ministerul Public s-a îndepărtat treptat de rolul constituţional pe care-l are, de garantare a...
Speranta Cliseru a declarat la iesirea din Parchet ca "legea a fost respectată, iar ordinul de intervenție respecta...
Şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, s-a prezentat luni la Parchetul General.
Continuă să vină la Parchetul Militar Bucureşti persoane care au avut de suferit la protestul din 10 august.
Procuratura militară susţine că jandarmeria nu a trimis până acum niciunul din documentele solicitate în cazul intervenţiei...
Intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august s-ar fi desfăşurat sub supravegherea unui procuror militar, afirmă Carmen...
Procurorii militari spun că sunt vizate nu doar infracțiuni de purtare abuzivă și abuz în serviciu, ci și de neglijență în...
Procurorii militari au extins cercetările în urma violenţelor de la protestul din Piaţa Victoriei.
Instanţa supremă menţine controlul judiciar în cazul lui Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Călin Tatomir în dosarul Microsoft.
Mihail Vlasov, fost preşedinte al CCIR, a fost condamnat la nouă ani şi zece luni de închisoare cu executare. Decizia Curţii...
Procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, a dispus ca structura centrală să preia dosarele aflate la DNA Ploieşti care...
CSM va discuta marţi cererea de pensionare a judecătorului care judecă dosarul "Colectiv". Dosarul a avut aproape 20 de...
Potrivit unor surse judiciare, audierea lui Paul Ionescu nu are legătură cu dosarul în care s-a început urmărirea penală in...
Magistraţii l-au condamnat pe omul de afaceri Dorin Cocoş la 3 ani, o lună şi 10 zile în urma contopirii a două pedepse, iar...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis şi ca fostului ministru să-i fie confiscată suma de 300 de mii de lei.
Sevil Shhaideh este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar, procurorii au deferit...
Inspecţia Judiciară are în derulare o acţiune disciplinară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma...
Procurorii ar urma să-i aducă la cunoştinţă calitatea de suspect pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea...
Judecătorii Instanţei Supreme cer şi instituţiilor de presă să dea dovadă de echilibru atunci când preiau şi difuzează...
Instanţa Supremă i-a achitat pe fostul consilier prezidenţial, Adrian Scutaru şi pe fostul deputat, Ştefan Motreanu.