Au fost gasite 4978 articole pentru ue

Uniunea Europeană va desfăşura o nouă misiune de protejare a frontierelor sale împotriva migranţilor ilegali.

România se numără printre cele 11 țări europene care contestă strategia Bruxelles-ului privind gospodărirea pădurilor.


România e în procedură de infringement, pentru obstrucționarea accesului la ghişeul unic al Uniunii Europene.

Plan ambiţios al Comisiei Europene, pentru eliminarea emisiilor de carbon până în 2050.

Este astfel deschisă calea către primele rambursări de împrumuturi și granturi din partea blocului comunitar european pentru...

Trecerea la euro este susţinută de 75% dintre români, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru Flash, publicat vineri.

Priorităţile Sloveniei la preşedinţia Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene.

O directivă europeană în acest sens a intrat în vigoare şi face parte dintr-o serie de măsuri destinate luptei împotriva...

Certificatul va fi descărcat de pe internet de personele care s-au vaccinat, de cele care au trecut prin boală, sau de cele...

Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care va permite eliberarea certificatului digital COVID.

Încrederea în economia zonei euro a atins în iunie cel mai ridicat nivel din ultimii 21 de ani.

Nu doar economia Clujului a crescut spectaculos; printre orașele europene cu cea mai mare creștere economică se numără și...

Austeritatea nu a dus la rezultate bune după criza economică din 2008 și nu este o soluție nici pentru a depăși greutățile...


Noua Politică Agricolă Comună va impune țărilor să cheltuiască 20% din plățile către fermieri pentru "sisteme ecologice" care...

Liderii UE au dezbătut la Bruxelles soluțiile de revenire după criza sanitară, problema migraţiei şi relațiile cu Turcia sau...

Preşedintele Iohannis a subliniat, la Bruxells, importanţa unor proceduri rapide de evaluare a planurilor naţionale de...

Consiliul Economic şi Financiar al UE a prelungit până în 2024 termenul la care România ar trebui să pună capăt situaţiei de...


SUA şi UE au condamnat scoaterea în afara legii a organizaţiilor asociate cu liderul rus de opoziţie, Alexei Navalnîi.

Parlamentul European a dat aprobarea finală pentru certificatul digital privind COVID-19.

Comisia Europeană a aprobat înscrierea sa în registrul produselor care beneficiază de indicație geografică protejată, în care...

Toți călătorii vaccinați, sosiți din țările Uniunii Europene, vor putea intra în Franța fără să prezinte test PCR de la...

Aproape 2.000 de copii, între 12 și 15 ani, s-au vaccinat în decurs de 24 de ore cu serul de la Pfizer, primul autorizat în...

Comisia Europeană sprijină intrarea cât mai rapidă a României, Bulgariei și Croației în Spaţiul Schengen.

Agenția UE pentru Siguranța Aviației - AESA - solicită statelor membre să interzică utilizarea spaţiului aerian al Belarusului.

De Ziua Copilului, Serviciul de noapte cu Maria Țoghină a discutat despre problemele copiilor si despre soluțiile europene pe...

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi, îşi începe astăzi, la Luxemburg, activitatea de combatere a fraudelor din...

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi depus oficial la Comisia Europeană.

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Campaniei de Imunizare, Valeriu Gheroghiţă, a anunţat că de săptămâna...

De asemenea, este prognozat un deficit bugetar de 6,8 procente, faţă de 7,2, cât se estimase la început.


Parchetul European își începe activitatea, sub conducerea Laurei Codruța Kövesi.

Kyriakos Mitsotakis a spus că Grecia este gata din punct de vederi tehnic să elibereze certificatul digital COVID-19 pentru...

STS anunță că a realizat cu succes testarea de interconectare cu grupul tehnic de lucru de la nivel european.

Uniunea Europeană și NATO au cerut efectuarea unei anchete internaționale după incidentul Ryanair.

Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai.

Miniştrii de externe din UE vor discuta prin videoconferinţă despre conflictul dintre Israel şi palestinieni.

Declaraţia comună a SUA și UE anunţă debutul discuţiilor vizând gestionarea capacităţii în exces din sectorul oţelului şi...

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că procesul de extindere trebuie să rămână o prioritate majoră a Uniunii.

Produsul Intern Brut al României va creşte cu 5,1% anul acesta şi cu 4,9 procente anul viitor, potrivit previziunilor de...

Precizări ale lui Philip Lane, economist şef al Băncii Centrale Europene, despre redresare.

Ziua de 9 mai o triplă semnificație: Ziua Independenței de Stat proclamată în 1877, Ziua Victoriei coaliției Națiunilor Unite...

Premier: Pandemia a arătat cât de importantă este solidaritatea europeană, iar apartenența României la Uniunea înseamnă și...

Liderii statelor din UE au adoptat, la Porto, o declaraţie care promite egalitate de șanse, acces pe piața muncii și...

Summitul social al şefilor de stat şi de guvern din UE care se desfăşoară la Porto, în Portugalia.

Interviu cu Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană, despre lansarea oficială a conferinței privind...

Este un summit dedicat problelor sociale după pagubele economice generate de pandemia de COVID-19.

Ministrul Nicolae Ciucă a exprimat sprijinul pentru eforturile de consolidare a palierului operaţional al politicii de...