Au fost gasite 216 articole pentru pace
Premierul israelian a spus că nu se vor face compromisuri privind securitatea statului în cadrul negocierilor privind...
Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, se confruntă cu presiuni din partea Occidentului pentru a nu accepta o eventuală...
Ultimul eurobarometru arată că românii aşteaptă de la UE soluţii în ceea ce priveşte nivelul de trai, puterea de cumpărare şi...
În Norvegia, la Oslo, premiului Nobel pentru Pace a fost decernat, anul acesta Uniunii Europene, pentru, "transformarea unui...
Analiştii spun că având în vedere conflictul dintre Gaza şi Israel şi escaladarea tensiunilor în Egipt şi Iordania, SUA ar...
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat Uniunii Europene pentru contribuţia de peste şase decenii la promovarea păcii,...
Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat cercetătorilor Robert Lefkowitz şi Brian Kobilka.
Premiul Nobel pentru fizică a fost acordat francezului Serge Haroche şi americanului David Wineland pentru contribuţii în...
Şeful misiunii de observatori ONU în Siria susţine că civilii nu sunt protejaţi în faţa violenţelor. Potrivit acestuia, zeci...
Statele membre ONU şi cele din Liga Arabă au ajuns la un acord care predeve eliberarea deţinuţilor politici, încetarea...
Rusia intenţionează să organizeze o conferinţă internaţională privind susţinerea planului de pace propus de Kofi Annan, cu...
Peste 70 de persoane au murit în Siria în timpul unui atac al forţelor de ordine, susţin activiştii antiguvernamentali....
În contextul în care SUA insistă pentru reluarea tratativelor directe de pace, marţi la Ierusalim are loc prima întâlnire...
Alianţa Nord Atlantică a cerut comunităţii internaţionale să facă eforturi pentru a se asigura că planul de pace pentru Siria...
Laureatul premiului Nobel pentru literatură, Günter Grass, a starnit o dezbatere aprinsa in Germania sustinand ca programul...
Cvartetul internaţional se reuneşte pe 11 aprilie pentru a încerca să deblocheze negocierile dintre israelieni şi...
Analiştii susţin că aşteptările privind rezultatul discuţiilor nu se ridică la un nivel foarte înalt însă faptul că acestea...
Trimisul special al ONU şi al Ligii Arabe, Kofi Annan, vede această decizie ca "un prim pas important care ar putea pune...
Până la 26 ianuarie, israelienii şi palestinienii trebuie să definească solicitările privind frontierele şi aranjamentele de...
Deschiderea unui birou politic al talibanilor este considerată un element cheie pentru stoparea conflictelor din Afganistan...
Deşi cererea de recunoaştere de către ONU a unui stat palestinian a fost respinsă, UNESCO l-a acceptat ca membru în vederea...
Premiul Nobel pentru Pace a fost înmânat preşedintei Liberiei şi altor două activiste pentru drepturile omului şi libertatea...
Guvernul sirian a anunţat că va retrage forţele militare de pe străzi şi va elibera persoanele arestate în timpul protestelor...
Preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmud Abbas, a declarat că arabii au greşit respingînd, în 1947, propunerea ONU de...
Preşedintele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, şi alte două activiste pentru pace au primit Premiul Nobel pentru pace pe anul...
Claudia Zidaru ne spune despre cine este vorba.
Preşedintele american Barack Obama a declarat la Adunarea Generală a ONU că nu există scurtături pentru conflictul dintre...
Israelul şi Egiptul vor coopera pentru păstrarea istoricului Acord de pace, semnat în 1979, în urma atacării misiunii...
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite şi-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că, pe termen lung, schimbărilor...
Elena Bonner, văduva fostului disident şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace Andrei Saharov, a murit sâmbătă la Boston...
Republica Moldova marchează 199 ani de la semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti, prin care Imperiul otoman şi cel rus...
Mai multe facţiuni palestiniene între care Hamas şi Fatah au ajuns la un acord privind formarea unui guvern provizoriu....
Preşedintele sud-african Jacob Zuma susţine că guvernul libian ar fi acceptat un plan de pace propus de Uniunea africană...
Preşedintele Israelului, Shimon Peres, susţine că instaurarea unor regimuri democratice este în favoarea procesului de pace...
Negociatorul şef al Autorităţii Palestiniene, Saed Erakat, a demisionat în urma publicării unor documente referitoare la...
Mesajul Papei a fost difuzat de televiziunile din întreaga lume.
Preşedintele comitetului Nobel pentru pace a cerut eliberarea imediată a dizidentului chinez Liu Xiaobo, câştigător al...
Cu o zi înaintea ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru pace disidentului chinez Liu Xiaobo, China a acordat...
China nu va participa la ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru pace, în semn de protest faţă de acordarea acestuia...
Aung San Suu Kyi, laureată a premiului Nobel pentru pace în 1991 a fost eliberată după şapte ani de arest la domiciliu.
După ce preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a cerut săptămâna trecută retragerea trupelor ruse din...
Guvernul chinez a cenzurat ştirea cu premiul Nobel pentru pace, acordat dizidendului Liu Xiaobo. Veţi putea urmări aici, în...
Premiul Nobel pentru pace i-a fost atribuit în 2010 disidentului chinez Liu Xiaobo, care se află în închisoare în China...
Comitetul Nobel norvegian a anunţat că a acordat premiul Nobel pentru pace dizidentului chinez Liu Xiaobo, care este...
Cercetătorii care au studiat de-a lungul timpului săritura puricilor sau influenţa bărbilor asupra sănătăţii au intrat şi ei...
Ilie Roşu, participant la maratorul internaţional desfăşurat la Moscova, este singurul alergător care a parcurs întreaga...
Secretarul de stat american, Hillary Clinton se va deplasa la Ierusalim săptămâna viitoare, unde va participa la o nouă rundă...
Autoritatea Palestiniană va împiedica orice atentat împotriva Israelului, spune un consilier politic al preşedintelui...
La masa tratativelor se vor afla premierul israelian Benjamin Netanyahu şi liderul palestinian Mahmoud Abbas. Negocierile se...
Tratativele directe privind procesul de pacea din Orientul Mijlociu vor fi relansate oficial joi, la Washington, în prezenţa...