Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Palestinienii "au greşit" acum 64 de ani

Preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmud Abbas, a declarat că arabii au greşit respingînd, în 1947, propunerea ONU de creare a unui stat palestinian, alături de statul Israel, ce tocmai lua naştere.

Palestinienii "au greşit" acum 64 de ani
Liderul Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas. Foto: Arhivă Reuters.

29 Octombrie 2011, 20:18

Liderul Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat, într-un interviu acordat canalului 2 al televiziunii israeliene, că lumea arabă a comis o eroare, refuzând, în 1947, crearea unui stat al palestinienilor şi altul al evreilor.

Refuzul palestinian şi arab, de atunci, a continuat cu intervenţia militară arabă, neinspirată, în Israel, ceea ce a fost o eroare a lumii arabe, în general, a precizat liderul palestinian.

Mahmoud Abbas a afirmat că, în negocierile cu fostul premier israelian, Ehud Olmert, s-a ajuns foarte-foarte aproape de un acord de pace, în 2008.

A fost o bună oportunitate, a subliniat Mahmoud Abbas, care a adăugat că Israelul era pregătit să conserve doar 1,9% din Cisiordania.

În interviul televizat, liderul de la Ramallah a recunoscut că nu este sigur că palestinienii vor fi în măsură să obţină nouă voturi, necesare în Consiliul de Securitate ONU, pentru recunoaşterea statului.

Şi aceasta, în condiţiile în care, oricum, Statele Unite au avertizat că vor folosi dreptul de veto şi, doar în urma negocierilor, se poate ajunge la crearea statului palestinian.

O constatare ce denotă speranţe reduse privind demersurile de luna trecută, ale lui Abbas, pentru recunoaşterea, la Naţiunile Unite, a unui stat palestinian.

Recunoaşterea statului palestinian, "incertă"
În lume 14 Septembrie 2011, 18:23

Recunoaşterea statului palestinian, "incertă"

Liderul palestinian Mahmud Abbas a afirmat că efortul pentru recunoaşterea statului palestinian este ireversibil. România nu...

Recunoaşterea statului palestinian, "incertă"
Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 23:27

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz

Cancelarul Friedrich Merz a subliniat că NATO este o alianţă defensivă, nu un instrument pentru intervenţii militare, iar...

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 16 Martie 2026, 23:23

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Preşedintele SUA se arată nemulţumit că aliaţii Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistenţă pentru...

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
În lume 16 Martie 2026, 11:50

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone

Portul Fujairah, prin care se exportă aproximativ 1% din cererea globală de petrol, a fost lovit de drone iraniene.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 07:26

Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

NATO va avea un viitor "foarte rău", dacă ţările membre nu ajută SUA să securizeze strâmtoarea Ormuz, avertizează Trump.

Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

Radio România

FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

Bilanţul ediţiei Fidelis din martie: Subscrieri în valoare de peste 1,17 miliarde lei

GERMANIA: Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri, din cauza unei greve