Au fost gasite 2585 articole pentru franta
Premierul Italiei a obţinut de la partenerii europeni o împărţire a responsabilităţii pentru o parte a unui grup de emigranţi...
"Clubul prietenilor de la 10" - Invitat: doamna Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România.
Croații par să se bucure de cea mai bună echipă națională din istoria țării.
Un festival ofensiv girat de nesiguranța apărărilor, Franța-Argentina 4-3, și o mostră de fotbal jucat strict pentru...
Messi și compania au fost la un pas să se întoarcă acasă din Rusia.
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a anunţat că majoritatea întreprinderilor franceze prezente în Iran vor fi...
Franţa s-a oferit să găzduiască pe unii dintre migranţii de pe nava 'Aquarius', după ce aceştia vor fi înregistraţi în Spania.
Sâmbătă, s-au desfășurat nu mai puțin de patru meciuri în Rusia, la Campionatul Mondial de fotbal.
Interdicţia, care urmează să intre în vigoare la 1 august, se referă nu doar la vălul integral, ci şi la măştile de faţă şi...
Un intens proces diplomatic este în desfăşurare pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul.
Invitat : dl. dr. Ion Constantin, cercetător asociat al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului
Un punct forte pe agenda discuţiilor Macron-Trump este programul nuclear al Iranului şi mai ales propunerea americană de a...
Inspectorii internaţionali în arme chimice au reuşit să adune eşantioane din oraşul sirian Douma.
Franţa a ajuns la concluzia că atacul chimic de la Douma din ziua de 7 aprilie a fost comis de forţe guvernamentale siriene.
Turcia consideră că loviturile aeriene occidentale reprezintă un reacţie adecvată la atacul chimic din oraşul sirian Douma,...
Pentagonul afirmă că au fost lovituri aeriene care au vizat instalaţii militare şi centre de cercetare din Damasc şi Homs, în...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat funcţionarea liniei speciale de comunicaţii între militarii...
Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Franţa.
România susţine crearea unui organism independent de anchetă a recentului atac din Siria.
Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker, președintele României Klaus Iohannis și Guvernul României, au făcut apel...
Președintele Emmanuel Macron s-a adresat francezilor cu un mesaj de încurajare. ISIS a revendicat seria de trei atacuri,...
Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două au fost rănite în cursul unor atacuri teroriste în sudul Franţei.
UPDATE: Prim-ministrul francez a calificat drept gravă situaţia din sudul ţării unde un bărbat care se declară adeptul...
Vor circula mai puţine trenuri şi vor fi anulate mai multe zboruri. Şi angajaţi din alte servicii se vor alătura grevei faţă...
Călin Popescu Tăriceanu, a vizitat astăzi societăţile Airbus, IAR şi Premium Aerotec de pe platforma Ghimbav.
Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost reţinut de poliţie în cadrul unei investigaţii cu privire la finanţarea...
Invitat : dl. dr. Constantin Corneanu, istoric, preşedinte al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice...
Intitulat 'Sezonul România-Franța', proiectul va reuni evenimente artistice, dar şi din domeniile educaţie şi cercetare,...
Din moment ce 2018 este an cu turneu final mondial, principalele întreceri fotbalistice europene sunt obligate să se încheie...
În nordul Spaniei, a fost cod roşu de vreme rea, iar autorităţile au introdus restricţii de circulaţie din cauza ninsorilor...
Parisul se confruntă cu o creştere alarmantă a apelor Senei, care ar putea atingă cota maximă, la noapte, potrivit...
La Paris nivelul râului Sena a crescut atât de mult încât ambarcaţiunile nu pot trece pe sub poduri. Se aşteaptă ca nivelul...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a spus omologului său turc, Recep Tayyip Erdoğan, că Turcia nu poate adera la UE din...
Alegerea prezidențială din Franța a fost un eveniment important în 2017, atât pe plan intern cât și extern.
Şapte ambasade fac un apel la părţile implicate în reforma justiţiei să evite acţiunile care ar putea duce la slăbirea...
România nu a primit nicio notificare oficială cu privire la retragerea unor loturi de lapte praf produse de o companie...
Scriitorul și academicianul francez Jean d'Ormesson, autorul romanului ''Au Plaisir de Dieu'' ("După voia Domnului", 1974), a...
Opt dintre membrii reţelei sunt în prezent arestaţi în vederea predării lor către autorităţile franceze, se arată într-un...
Franţa se va alătura României anul viitor, când marcăm o sută de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi încheierea...
Un bărbat a fost împușcat mortal de forțele de ordine franceze într-o gară din Marsilia, în sudul țării, după ce a atacat mai...
Autorităţile franceze au găsit aproape două tone de răşină de canabis la bordul unui camion condus de un român.
"În inima produsului" este tema celei de-a patra ediții a acestui eveniment internațional
Emmanuel Macron a promis că ţara sa va aloca 5 miliarde de euro pentru lupta împotriva încălzirii climei până în 2020.
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat că este încrezator în posibilitatea ca statele Uniunii să găsească un compromis în...
Romanian and French Presidents decided to deepen the relations between their countries in the political, economic, cultural...
Preşedinții României și Franței au decis aprofundarea parteneriatului strategic dintre cele două țări în sectoarele: politic,...
Preşedintele Iohannis a decis împreună cu omologul său francez, Emmanuel Macron aprofundarea parteneriatului strategic în...
Preşedintele Franţei se va întâlni cu omologul său român, Klaus Johannis, şi cu premierul Mihai Tudose. Macron va vizita...
Un pieton a fost ucis şi altul a fost grav rănit în această dimineaţă în oraşul Marsilia, din sudul Franţei, de un vehicul...
28 de cetăţeni francezi au fost răniţi de maşina care a intrat în mulţime pe Las Ramblas. Primarul din Nisa unde a fost...