Au fost gasite 1894 articole pentru economie

Fostul ministru de finanţe, Daniel Dăianu, şi redactorul şef al cotidianului "Jurnalul Naţional", Dan Constanntin au analizat...

La Roma, premierul italian Mario Monti este încrezător în privinţa eficienţei planului de austeritate care va intra în...

Italia a plasat joi obligaţiuni în valoare de şapte miliarde de euro iar costurile de creditare ale ţării au scăzut în ultima...

Autorităţile ungare au fost nevoite să revizuiască proiectul înainte de a fi adoptat, în condiţiile în care anul viitor...

Rusia era ultima economie de anvergură care nu făcea parte din Organizaţia Mondială a Comerţului, iar aderarea sa are loc...

În contextul retragerii trupelor americane din Irak, şeful guvernului de la Bagdad Nouri al Maliki a cerut Statele Unite să...

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a avertizat că pentru europeni nu mai există o a doua şansă de salvare a UE, dacă până...

Liderii europeni au acuzat agenţia de evaluare Standard & Poor's că a luat o decizie politică în momentul în care a plasat...

"Anu` acesta fonciirea e mai a năibii ca niciodată" - nu e doar un citat din Moromeţii lui Marin Preda, ci şi o realitate...

Economia Poloniei a înregistrat o creştere anuală peste aşteptări în trimestrul al treilea, susţinută de avansul puternic al...

Băncile centrale ale celor mai mari economii ale lumii au anunţat un program pentru reducerea tensiunilor din pieţe şi...

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a avertizat că economia Marii Britanii riscă să fie atrasă în recesiune dacă...

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică(OCDE) a prezis că economia zonei euro va scădea în trimestrul al...

Liderii SUA, Consiliului European şi Comisiei Europene discută la Washington situaţia economică mondială şi măsurile luate de...

Executivul italian s-a împrumutat opt miliarde de euro de pe pieţele financiare la o dobândă pe şase luni de 6,5%. Franţa şi...

Analize financiare arată că astăzi este cea mai aglomerată zi pentru comerţul online şi se aşteaptă ca britanicii să...

Creşterea estimată a producţiei industriale pentru anul 2012, de 4%, este revizuită de către Comisia Naţională de Prognoză la...

Premierul Emil Boc a fost invitat la Radio România Actualităţi în cadrul emisiunii "Actualitatea în dezbatere".

Noul premier al Italiei, Mario Monti, a prezentat în parlament programul de austeritate şi de relansare economică a ţării. El...

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Radio România Actualităţi că amânarea aderării la spaţiul Schengen afectează...

Creşterea economică din perioada iulie-septembrie, raportată la aceeaşi perioadă a anului trecut, a fost de 4,5%, potrivit...

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România are probleme în zona companiilor de stat neperformante, care generează...

Economia japoneză a înregistrat în trimestrul iulie-septembrie 2011 o creştere a Produsului Intern Brut de 1,5% în raport cu...

Zeci de mii de persoane au protestat în marile orașe din Germania față de speculațiile financiare desfășurate de mai multe...

Ministrul american de finanţe, Timothy Geithner, a cerut ţărilor din zona Asia-Pacific să ia măsuri de stimulare a creşterii...

În relaţiile bilaterale, Germania rămâne, în ciuda crizei, cel mai mare partener comercial al României. În plan politic,...

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a declarat că în 2012 creşterea produsului intern brut al...

Rata şomajului în SUA a scăzut la 9% în luna octombrie, ca urmare a suplimentării locurilor de muncă disponibile.

Premierul Emil Boc a declarat că bugetul pentru 2012 trebuie să asigure mai departe stabilitatea macroeconomică, obţinută...

Economistul francez Christian de Boissieu consideră că Europa este afectată de competitivitatea redusă a unor state, printre...

Cei mai importanţi o sută de economişti din Marea Britanie i-au cerut ministrului de finanţe să înceteze cu tăierile şi să se...

Minutul economic ne sfătuieşte azi să ne grăbim să luăm credite - motivul bancile din România s-ar putea să devină foarte...

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că în discuţiile de la Cotroceni s-a decis necesitatea revizuirii ţintei de...

"Am discutat legat de absorbţia fondurilor europene şi despre posibilitatea pe care o are bugetul de stat de a susţine un...

Una dintre reformele prevede ca vârsta de pensionare atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor care lucrează în instituţiile...

Agenţia de evaluare financiară Moody's este de părere că înrăutăţirea situaţiei economiei globale şi volatilitatea pieţelor...

Benzina se scumpeşte, iar petrolul se ieftineşte. Un paradox pe care numai Cristian Curte îl mai inţelege.

Premierul Emil Boc a declarat că există pericolul unei reveniri în recesiune dar a apreciat că România, deşi nu este imună la...

România se află pe locul 18 în lume la nivelul contribuţiilor sociale, pentru condiţii normale de muncă, de 31,3 procente,...

Consumul va avea o creştere de un procent la finele acestui an, la fel şi în 2012, afirmă specialiştii, cifră care a scăzut...

Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu susţine că prognoza de creştere economică pe 2012 trebuie revizuită....

Experţii FMI consideră că criza se va încheia abia când în toate ţările Europei se vor implementa politicile macroeconomice...

Premiului Nobel pentru economie a fost decernat americanilor Thomas J. Sargent şi Christopher A. Sims, pentru cercetările în...

Planul va cuprinde măsuri de recapitalizare a băncilor, de stabilizare a Greciei, şi un plan de accelerare a coordonării...

Cristian Curte ne spune cât ne-ar costa dacă Grecia sau altă ţara cu probleme ar ieşi din zona euro.

Economistul ceh Tomas Sedlacek explică de ce chestiunile de moralitate sunt importante în mersul economiei

La Moscova a avut loc a zecea sesiune a Comisiei interguvernamentale româno-rusă de colaborare economică şi...

Şomajul din Spania a crecut cu 2% luna trecută, după ce aproape o sută de mii de oameni au rămas fără loc de muncă. Spania...