Premiera "Liliacul" la Teatrul Național de Operetă

Aş putea fi acuzată că fac elogiul personalităţii. Risc asta şi mă lansez într-o pledoarie sinceră pentru tipul de manager modern, inventiv şi viguros pe care îl reprezintă Răzvan Dincă, directorul Teatrului Naţional de Operetă ION DACIAN din Bucureşti.

Primit la început de mandat cu neîncredere şi suspiciune, Răzvan Dincă a transformat în câţiva ani un teatru de operetă bătrân, bolnav şi cenuşiu într-un spaţiu cultural activ, modern şi strălucitor. Cum a fost posibil? Nu îmi este foarte clar, căci totul în jurul nostru pare a-şi pierde vigoarea din motive diverse dar fundamentale. Ceea ce ştiu însă fără dubiu, este că renaşterea Operetei bucureştene a început cu sosirea lui Răzvan Dincă si s-a implinit şi cu ajutorul echipei tinere şi ambiţioase pe care a reuşit să o strângă în jurul lui.

Cea mai mare reuşită a recent încheiatei ediţii de Festival "Viata e frumoasa" - cea de a treia aditie, mi se pare faptul că, pentru prima oară, spectacolul românesc de operetă poate fi pus pe picior de egalitate cu spectacolele străine prezentate de artiştii invitaţi. Ma refer la „Liliacului” în regia lui aceluiasi Răzvan Dincă. Motivul? Ingeniozitatea, curajul, spectaculosul, strălucirea punerii în scenă, viziunea regizorală căreia buni şi foarte buni cântăreţi actori i-au dat glas şi viaţă – interpreta Adelei, soprana Irina Ioana Baianţ a fost distinsă de curând cu premiul VIP pentru debut în operetă iar la aceeaşi gală, acest „Liliac” a fost desemnat drept cel mai bun spectacol al anului, regizorului Răzvan Dincă revenindu-i şi Premiul VIP pentru montarea scenică.

Aş încerca să vă descriu reprezentaţia în cuvinte dar ştiu foarte bine că nu voi fi convingatoare. Trebuie să mergeţi la operetă şi să o vedeţi. Există în spectacolul de operetă un soi de negare a constrângerilor, a principiilor, fie ele estetice, fie ele morale marturiseste regizorul Razvan Dinca.

Această idee de negare a constrângerilor aplicată la viziunea regizorală mi se pare cheia întregii montări: cântăreţii cântă „zburând” prin aer ; fiecare personaj, membru în ansamblurile de cor şi de balet, are un rol şi o personalitate pregnante, bine conturate, de care este conştient şi pe care şi le asumă.

Am înţeles şi am acceptat ideea lumii ca un imens teatru de marionete, totuşi propunerea păpuşarilor care încearcă să susţină muzica uverturii nu mi s-a părut destul de închegată; curios – şi cel puţin original – un Orlofsky masculin şi cu o voce stridentă, în permanent falset; excelentă scenografia balului cu iluzia sălii în oglindă (Angelo Linzalata-Italia); ca de obicei – din păcate se întâmplă şi pe scene mai mari –, uneori mult prea îngroşat personajul Frosch, deşi publicul s-a amuzat copios; spectaculoase costumele (Oana Botez – SUA)....

Poţi fi de acord sau nu poţi fi de acord cu soluţiile propuse, spectacolul poate sa placă sau poate să nu placă, cert este un singur lucru, că acest „Liliac” nu poate fi ignorat şi că, în viaţa românească a spectacolului muzical, de acum încolo acest moment rămane un reper. Iar ceea ce pe mine m-a impresionat puternic a fost convingerea şi... docilitatea cu care cântăreţii acceptă şi se supun indicaţiilor regizorale. Este cea mai bună dovadă că managerul şi implicit, regizorul, a convins artiştii că acesta este un drum bun, poate singurul care poate promite supravieţuirea, chiar reuşita, pe o piaţă uriaşă, în care competiţia este acerbă şi comparaţia cu tot ceea ce lumea teatrului muzical produce mai bun în cele mai diverse colţuri ale globului şi ajunge la noi prin canale media diverse – neiertătoare.

Voi numi acum interpreţii premierei în grup compact pentru că acest spectacol este de echipă, indiferent de lungimea rolului interpretat: Alexandru Agarici/ Eisenstein, Tina Munteanu/ Rosalinda, Cătălin Petrescu/ Falke, Irina Ioana Baianţ/ Adela, Lucian Ghimiş/ Frosch, Ernest Fazekaş/ Prinţul Orlofsky, Cristian Caraman/ Blind, Florin Budnaru/ Alfred, Mihnea Lamatic/ Frank, Letiţia Vlădescu/ Ida. La pupitrul orchestrei teatrului s-a aflat dirijorul oaspete Andrey Alekseev din Rusia.

Audio: