FOUND.LOST.FOUND. - expoziția premiată la Londra - a ajuns în România

Miercuri, 11 mai 2016, a avut loc la Institutul Cultural Român prima vizionare a expoziției de bijuterie contemporană și instalații multimedia Found.Lost.Found.

Expoziția , curatoriată de designerul David Sandu, a fost prezentată ca proiect - realizat de Asociația Assamblage ( Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană) și ICR Londra - la International Fashion showcase 2016, o secțiune din cadrul London Fashion Week sub egida British Council și Brtish Fashion Council.

În cadrul premiilor Emerging Talent Awards, acordate celor mai talentați designeri și curatori din lume, din cei peste 80 de designeri intrați în concurs, Otilia Mihalcea, creatoarea din spatele brandului Oval, a obținut Premiul pentru design de accesorii.

Gândită ca un omagiu adus unei tradiții fabuloase, în parte uitată, expoziția Found.Lost.Found. este o reinterpretare actuală a formelor , de o mare spectaculozitate și încărcate simbolic, ale podoabelor dacice. Proiectul are la bază reactualizarea creativă a unui patrimoniu valoros care, depășind condiția pur muzeală , devine o formă vie, relevantă pentru existența contemporană.

Expoziția este prezentată sub forma unei instalații interactive de bijuterii semnate de designerii Andreia Popescu, Adelina Petcan, Ioana Ardelean și Otilia Mihalcea, alături de proiecții multimedia realizate de Black Horse Mansion.

Ulterior itinerării din cadrul Institutului Cultural Român, instalația va putea fi vizitată în cadrul Romanian Design Week 2016 de la București precum și în cadrul expozițiilor temporare de bijuterie contemporană , sub titlul "O călătorie prin istoria și viitorul bijuteriei" , de la Muzeul Mațional de Artă din Cluj-Napoca ( 10-19 iunie) , Muzeul Național de Istorie București ( 23 iunie-24 iulie).

AUDIO (reportaj difuzat în cadrul emisiunii MATINAL)

Poveștile din spatele obiectelor

David Sandu, curatorul expoziției:

"Proiectul a fost o idee comună a ICR Londra și a Asociației Assamblage. Soluția găsită, direcția de interpretare ne aparține. Pe lângă faptul că a fost o îndrăzneală tema asta , este și o reușită raportare culturală la temă, zic eu. Adică nu ne-am raportat la ea prin particularitatea apartenenței la poporul român ci ne-a interesat foarte mult interpretarea fiecărui designer.

Punctul de plecare a fost legat de imaginea de straturi geologice depuse în timp.

În arheologie există acel șanț oblu care se face pentru a descoperi straturile geologice și arheologice. Cumva, într-o imagine a stratificării istoriei, părinții noștri au construit un strat așa cum au făcut-o și bunicii noștri iar noi la rândul nostru construim un strat . Ce se întâmplă cu tot acest tezaur pe care continuăm să-l descoperim fără oprire? De niște sute de ani vorbim de un tezaur în continuă descoperire, e un proces , o extragere a unor semnificații ascunse. Scoaterea lor la lumină și acest proces e mai important decât artefactul însuși. Faptul că noi scormonim după identitate, după adevăr, după sens, apartenență, arată că pocesul e mai important iar producerea tezaurului este o chestiune continuă.

În instalația noastră se pot vedea niște furnici care mișună aproape isteric și aparent fără noimă. Totuși știm despre furnici că ele sunt constructoare de mușuroaie fantastice. Mușuroiul e o chestie greu de imaginat ca logică și eficiență , ca ergonomie. Furnicile lucrează împreună, nu într-o manieră individuală. Scopul lor este grupul nu individul într-un mod particular. Individul e valorizat prin grup și prin aportul pe care îl are la grup. Este o metaforă despre modestie, să spunem , despre firescul adăugării încă unui strat la ceea ce facem cu toții, la ceea ce avem deja."

AUDIO

Ioana Ardelean, arhitect, autoare a conceptului instalației:

"Instalația dedicată expoziției Found Lost Found este o structură foarte ușoară, minimală, din patru stâlpi, filiformi, transparenți și albi, pe care stă așezat un cerc, de care sunt suspendate patru sfere, din straturi transparente de plexiglas pe care sunt expuse bijuteriile, tocmai in ideea aceasta in care bijuteria contemporană pe care o pezentăm aduce niște straturi noi, transparente, volatile, mult mai versatile care sunt cumva în dialog cu straturile acelea arheologice în care găsim sau redescoperim obiecte fabuloase ale civilizațiilor apuse.

In centrul instalației avem o mică pădure , de fapt niște frumoase nuiele de alun, foarte subțiri, filiforme, în ideea în care toată ideea de tezaur e legată mult de mituri , povești, de relieful din țara noastră, de pădurile care sunt misterioase și bogate, cumva. Peste această metaforă avem o proiecție video cu foarte multe furnici care se mișcă și își fac treaba foarte riguros, pentru că din nou metafora este aceea de a transmite că tezaurul nu este doar un obiect, o colecție într-un muzeu, nu este ceva static ci importantă e valoarea asta culturală, asimilată. Fiecare generație de fapt își aduce contribuția și duce mai departe valoarea culturală prin munca pe care o face , prin artă asemenea furnicilor acestora.

A fost o provocare pentru că în orice caz nu ne-am fi dorit să reproducem obiectele sau tehnicile antice, ci dimpotrivă să aducem o contribuție care ține de design contemporan și de faptul că orice artist, orice designer trebuie să parcurgă un drum de cercetare, de sinteză, și să aducă o expresie nouă, la fel de valoroasă sau cât mai valoroasă și cât mai în ton cu momentul în care ne aflăm."

AUDIO

Ioana Ardelean, designer, autoarea colecției Cuts to the pith of matter/Tăieturi în măduva materiei:

"Mă interesa să transmit ideea aceasta că tezaurul dacic a fost întotdeauna râvnit, descoperit, pierdut, furat și că evenimentele astea lasă întotdeauna niște urme . Obiectele sunt distruse sau cu migală recompuse, reconstruite dar întotdeauna urmele acestea se vor vedea. O piesă care lipsește dintr-un obiect este importantă și prin faptul că lipsește și dă dovadă despre istoria obiectului . Este o dinamică a obiectului care este interesantă , nu doar prin faptul că o putem contempla într-un muzeu ci prin istoria, încărcătura pe care un obiect o are. De aceea colecția mea lucrează cu piese tăiate, multe tăieturi și reasamblări.

Acest colier , de pildă, este format din segmente care sunt tăiate direct din lingou, pe care eu îl torn într-o anumită proporție, ca apoi să-l tai manual și să lucrez foarte mult cu textura aceasta a tăieturii , a rupturii, cu vibrația culorilor care țin de procesul la care îl supun , cu temperatura la care se topește sau alte aspecte care țin de proces și pe care pe mine ca designer mă interesează foarte mult să le arăt și să le experimentez."

AUDIO

Andreia Popescu, designer, autoarea colecției Walls of civilization:

"Am plecat de la ideea în care tezaurul unei națiuni este mai multe decât aurul și argintul. Tezaurul este dat mai mult de ceea ce înseamnă istorie, civilizație, cultură, arhitectură, de aceea m-am oprit asupra sitului arheologic de la Sarmisegetusa iar bijuteriile mele au patternul unei cetăți., cetatea fiind pentru mine adevăratul tezaur al unei nații pentru că dezvăluie tot ce înseamnă istorie, civilizație , tot ceea ce preluăm noi de la strămoșii noștri.

Este prima oară când am lucrat cu un material alternativ. De obicei lucrez în aur și argint , pentru că e o plăcere să lucrezi în metal prețios, dar , dat fiiind că noi facem bijuterie contemporană unde se pot folosi și materiale alternative, am folosit pentru prima dată corian pentru că am vrut să exprim ideea de zid.

Corianul este o rășină de praf de marmură, un material care se folosește pentru designul de produs dar pentru obiecte mari. Surpriza mea plăcută a fost că în layeruri, grosimi, dimensiuni foarte fine este foarte ușor și atunci am putut să-l aplic unor piese așa cum sunt bijuteriile mele care trebuie să fie purtate, să aibă funcționalitate. Este un material bun pentru că am reușit să obțin unghiuri și linii drepte, exact ce aveam nevoie pentru a exprima ideea de intrări, ieșiri camere și formă arhitecturală. Am lucrat și cu aur dar l-am pus pe planul doi, pentru că am vrut să scot în evidență ideea de cetate și nu de metal. Chiar m-am jucat puțin mai mult pentru că , de exemplu, în seria brățărilor – care sunt mici și mari - ele nu sunt identice. La una din brățări am făcut camerele cu zid, iar în interiorul camerei dacă dezgropi poți găsi aur. La altă brățară am inversat puțin rolurile și am ascuns aurul sub zid, deci îl poți găsi doar dacă dai la o parte tot zidul și atunci găsești într-adevăr tezaurul. La un alt model am transformat zidurile în piese din aur pentru că dacă găsești tezaurul atunci poți clădi o civilizație. La cea de-a patra brățară m-am dus cu gândul că , dacă sapi și dezvelești tot,ai șanse să descoperi întreg tezaurul și de aceea este făcută numai din aur."

Cureaua este și ea un joc de combinații . În unele discuri patternul este complet, cu zidul și comoara , pe când în alte discuri anumite camere sunt sparte, sunt goale. Asta pentru că ,în momentul în care săpăm descoperind ruine cu siguranță nu descoperim tot deodată, descoperim părți din întreg, și ,dacă ești suficient de norocos să descoperi tot, punând piesele cap la cap poți obține întreaga istorie.

AUDIO

Otilia Mihalcea, autoarea colecției Neotectonics:

" Îmi reprezint obiectele sub brandul Oval. Legat de expoziția de la Londra la care am mers toți patru, toți am vorbit pe aceeași temă, cea a tezaurului dacic. Ce a făcut fiecare cu informația asta a fost mai mult sau mai puțin ușor. Pentru mine știu că a fost destul de greu, am tot încercat să pun mâna pe ceva din idee care să aibă noimă pentru mine acum.

Pentru că subiectul istoric e destul de abstract pentru mine, am descoperit până la urmă că pot să lucrez cu senzația asta a pământului care încă ar mai putea ascunde ceva, cu incertitudinea că comoara este nedescoperită în totalitate. Atunci au apărut niște obiecte, cum ar fi o broșă care are un ac strâmb și care împinge țesătura înspre afară , ca un semn că undeva dedesubt se mai ascunde ceva. Am reinventat acul de cusut în care am montat în loc de ață un lanț . În felul acesta poți coase într-un material care ți-ar permite să alegi tu cam cât vrei să arăți sau să ascunzi prin procesul acesta al coaserii.

Apoi am tot lucrat cu relieful, de unde și numele colecției care se cheamă Neotechtonics. Relieful este fie o coajă de alamă care de fapt nu mai ascunde nimic ori este adus până la nivelul de simbol sau aplatizat cu totul , piese aduse într-o formă care mie îmi este recurentă, forma asta a ovalului care le-ar aduce în zona asta contemporană cu contur bine delimitat, în contrast cu relieful care e liber și ancestral."

AUDIO

Adelina Petcan, designer, autoarea colecției Lot 26:

"Numele colecției , Lot26, este titlul dintr-o licitație acordat unei brățări dacice undeva prin America, piesă care apoi a declanșat o căutare a tezaurului dacic în lume . În urma acestei investigații , de o amploare foarte mare, s-a constatat prin anumite teste că piesele din comoara dacică purtau de fapt o mare valoare spirituală . Dacii obișnuiau să le îngroape în scopuri religioase. Nu erau piese realizate pentru portul lor propriu ci erau oferite zeilor. De aici și teoria mea care presupune că aceste piese aveau o valoare spirituală foarte puternică în momentul în care erau îngropate dar care s-a pierdut în momentul furtului tezauriuui. De aceea piesele din colecția mea se bazează mai mult pe valoarea spirituală și nu cea materială. Nu apare aur și nici alte materiale foarte prețioase Sunt obiecte care relaționează cu mediul înconjurător și păstrează o intimitate între purtător și piesă. Așa este , spre exemplu, o lentilă fotocromică . În momentul expunerii sale la soare, ea se închide. În felul acesta , într-un mediu exterior, se ascunde de privirile celorlalți și se păstrează numai pentru cea a purtătorului, sau niște forme semisferice care nu se întorc în momentul purtării tocmai pentru a nu arăta obiectul din interior simbol al tezaurului, precum și folosirea pământului, elementul ales de mine pentru a arăta singurul loc unde se poate găsi un tezaur cu toate valorile complete adică îngropat în pământ , acolo unde a fost locul său inițial."

AUDIO