Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: NOAPTE BUNĂ COPII! Luni, 24 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

25 Iunie 2019
Vizualizari: 929
Comentează add

Invitat: dl. prof. univ. dr. Mihail Andreescu, istoric

„Toți oamenii domnitorului” „Toți oamenii domnitorului” - Conține audio

george-popescu

Principatele Țării Românești și Moldovei. Credit: https://ro.wikipedia.org/wiki  

 Puterea centralizată a principatelor române în Evul mediu avea câteva componente importante în distribuţia responsabilităţilor şi a legiferării.

 

Domnitorul deţinea monopulul puterii şi dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Situaţia din Principate nu era diferită de cea din celelalte ţări cunoscute în epocă.

 

Domnitorul era consiliat de o Curte formată dim mari boieri sau miniştri numiţi şi dregători. Aceştia împreună cu domnitorul formau Sfatul ţării sau Divanul domnesc.

 

Trebuie amintită caracteristica de formă consultativă pe care o ofereau dregătorii faţă de decizia ultimă a domnitorului.

 

Cu toate acestea, puterea absolută a domnitorului nu se putea manifesta în orice condiţii, ci în cele mai multe cazuri, domnitorul ţinea cont de opiniile miniştrilor săi, chiar dacă uneori aceştia se găseau în dezacord cu domnitorul.

 

Leguitor, judecător, agent fiscal, referinţă a vieţii sociale şi politice, domnitorul deţinea în epocă un rol determinant în afacerile principatului.

 

Cu timpul, puterea domnitorului a scăzut. A se avea în vedere că scăderea puterii domnitorului era în legătură directă cu situaţia politică externă.

 

Vecinătatea Principatelor Române în Evul Mediu cu imperii şi lipsa unui echilibru politic intern oferea de cele mai multe ori prilejul amestecului străin în afacerile Principatelor, scăzând atât coeziunea socială şi solidaritatea, cât şi capacitatea de rezistenţă a Principatelor în faţa agresiunilor străine.

 

Dregătorii – conform opiniei invitatului ediţiei - erau marii boieri care deţineau funcţii importante pe lângă domn, guvernau împreună cu acesta, având atribuţii administrative, judecătoreşti, politice şi militare.

 

Din secolul al XV-lea în interiorul fiecărei dregătorii s-a produs o ierarhizare în patru-cinci sau mai multe categorii, în funcţie de importanţa şi complexitatea

dregătoriei.

Cercetătorii au împărţit dregătoriile în trei categorii:

1. Dregătorii publice, cu atribuţii administrative şi fiscale: bănia,

logofeţia, vornicia, pârcălăbia, vistiernicia, armăşia, portăria, uşăria,

vornicia de poartă;

 

2. Dregătorii militare: spătăria, hătmănia, agia, serdăria, şetrăria;

 

3. Dregătorii de curte: postelnicia, medelniceria, păhărnicia, stolnicia, cluceria, jitniceria, pităria, slugeria, comişia. Fiecare dregătorie avea însă mai multe atribuţii.

 

Bănia, dregătorie de origine slavă venită prin filieră maghiară, a avut mai întâi rosturi militare, asigurând paza ţinuturilor de margine. În Ţara Românească funcţia de ban a fost deţinută iniţial de domn pentru Banatul Severinului. Ulterior s-a creat Bănia Olteniei şi a Craiovei în secolul al XV-lea. Banul era reprezentantul domnului în Oltenia având Curte şi Divan propriu, oaste şi steag, dar şi cancelarie.

Din secolul al XVII-lea banii vor sta mai mult pe lângă domn pentru a se preveni trădările. În Moldova, bănia a apărut din secolul al XVII-lea, dar nu a avut importanţa celei muntene.

 

Logofeţia este de origine greacă, logothetes, Megas logothetes cu atribuţii administrative şi militare. A evoluat către cancelarie sau şefia guvernului. Logofătul răspundea de toate actele interne şi externe ale ţării emise sau primite de domn.

 

Vornicia de origine slavonă a fost sinonimă cu majordomia, administratorul curţii. Vornicii aveau atribuţii juridico-administrative şi

militare.

 

În Moldova toate dregătoriile se vor dubla din secolul al XV-lea. Pârcălăbia, dregătorie militară de inspiraţie germano-maghiară,

desemna comandanţii unor cetăţi şi oraşe în Ţara Românească, comandanţii cetăţilor şi ai ţinuturilor în Moldova.

 

Vistiernicia. Reprezentantul instituţiei se ocupa cu strângerea şi cheltuirea veniturilor ţării şi ale domnului, având ca ajutor pe

cămăraş, care răspundea de veniturile domnului.

 

Portăria a avut o importanţă deosebită în Moldova unde portarul cetăţii de scaun era similar banului muntean. În Ţara Românească importanţa era minoră, portarul păzea apartamentele domneşti şi sala tronului. Ulterior, funcţia va căpăta şi atribuţii juridice.

 

Spătăria, dregătorie de origine bizantină. Spătarul purta armele domnului la ceremoniale şi comanda cavaleria, funcţia fiind mai

importantă în Ţara Românească decât în Moldova.

 

Hătmănia, dregătorie de origine tătaro-slavă, desemna pe comandantul militar, şeful cavaleriei, apoi al întregii armate,

dregătorie care a apărut în Moldova din secolul al XVI-lea.

 

Armăşia pare a fi de origine românească. Armaşul ducea la îndeplinire poruncile şi hotărârile domnului şi ale Sfatului.

 

Agia a fost o dregătorie militară preluată de la turci. Aga era comandantul infanteriei.

 

Serdăria, tot o dregătorie de origine otomană. În secolul al XVIII-lea marele serdar din Ţara Românească era comandantul

arnăuţilor domneşti.

 

Şetrăria, de la şatră = „tabără”, „bivuac”. Marele şătrar se ocupa de organizarea taberelor militare şi paza lor.

 

Postelnicia (stratornicia), de origine slavă şi română. Postelnicul şambelan, camerier răspundea de apartamentele domnului şi de patul lui.

 

Medelniceria apare întâi în Moldova (sec. XV), din secolul XVI în Ţara Românească. Medelnicerul turna apă domnului pentru spălarea mâinilor la masele oficiale.

 

Paharnicia are o dublă origine: slava şi latina. Paharnicul răspundea de băutura domnului la ospeţe şi-i pregătea cupa cu vin.

 

Stolnicia, dregătorie de origine slavă. Stolnicul se îngrijea de masa domnului, luând credinţa bucatelor, adică gusta primul din ele.

 

Cluceria, tot de origine slavă. Clucerul sau chelarul se ocupa de aprovizionarea curţii domneşti.

 

Jitniceria de origine slavă. Jitnicerul se ocupa de strângerea grânelor şi căruţele domnului.

 

Pităria, tot de origine slavă. Pitarul se ocupa de aprovizionarea cu pâine a curţii în Moldova. În Ţara Românească răspundea de

trăsurile şi căruţele domnului.

 

Slugeria (sulgeria), de la tătărescul sulgiu = „impozitul pe carne”. Slugerul era şeful măcelarilor domneşti.

 

Comişia, de origine latină sau bizantină. Comisul răspundea de grajdurile domneşti şi de caii domnului.

 

Contribuţii editoriale: dl. Toma Rădulescu, istoric din Craiova despre rolul fraţilor Buzescu în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Un interviu de Mirela Băzăvan.

 

 

AUDIO, „Istorica” , ediţia din 24 iunie 2019 ( integral: 35’ 17’’ )

 

 

 

 

Regia de montaj: Mimi Răduţă şi Radu Sima

 

Regia de emisie : Dana Burcea şi Adriana Anica

 

 

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea
PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.   


Etichete domnitorSfatul ȚăriiDivanul DomnescdregătordregătoriivornicpitarclucerstolnicbanlogofătvistiernicspătarhatmanArmașAgăserdarșetrarpostelnicpaharnicslugercomis.

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live