“Domnitor, Rege, Preşedinte”

Puterea executivă în decursul perioadei moderne, dar cu pregnanţă şi mai devreme, în Evul Mediu s-a aflat mereu în conflict cu ceilalţi participanţi, actori, actanţi, fie cum doriţi să-i numiţi, din epocă.

Puterea executivă a fost reprezentată de domnitor într-o partajare plină de dispute, remuşcări şi încălcare a jurămintelor făcute unul în faţa celorlalţi şi reciproc.

Evul mediu românesc a fost dominat deseori de năzuinţa domnitorului de a concentra puterea în mod absolutsit, necesară păstrării configuraţiei şi delimitării teritoriale, conservării puterii economice a statului, pentru acei dintre domnitori care au avut proiecte şi obiective politice naţionale.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 17 noiembrie 2014:

Ediţia de faţă tratează evouluţia a trei importante figuri ale istoriei noastre. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, reformatorul României moderne, regele Carol I, cel care a consolidat statul modern român şi preşedintele, maximum formei de guvernământ republicană, în varianta lui Nicolae Ceauşescu.

Începând cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, principiul separării puterilor în stat a stăruit ca un deziderat foarte îndepărtat sau foarte apropiat. Lovitura de stat a domnitorului din 1864 a impus punctul de vedere al lui Cuza faţă de felul cum a înţeles acesta că trebuie făcută reforma agrară. De partea cealaltă, boierii sau conservatorii au receptat actul ca fiind profund despotic şi îndreptat cu prisosinţă împotriva lor, altfel o inadmisibilitate, reacţionând doi ani mai târziu, agresiv, detronându-l pe Cuza.

Regele Carol I, iniţial domnitor până la obţinerea independenţei şi proclamarea Regatului a folosit din plin rotativa guvernamentală. O formulă ce-i permitea să echilibreze convulsiile dintre conservatori şi liberali aflaţi la guvernare, în ciuda rolului său constituţional de garant al funcţionării separării puterilor în stat. Această notă de autoritate o vom regăsi mai târziu însă într-o formă amplă şi elaborată la viitorul rege Carol al II-lea.

Pe timpul republicii, preşedintele ca funcţie apare în anul 1974. Până atunci predecesorul lui Nicolae Ceauşescu a împărţit puterea cu tovarăşi săi, o conducere colectivă după model sovietic, până în 1952, apoi o evoluţie rapidă către postura de dictat.

Nicolae Ceauşescu a oferit o imagine mai puţin rigidă a exercitării puterii în prima parte a administraţiei sale, treptat, pe măsură ce disputele şi clarificările din partid au fost tranşate în favoarea sa, funcţia de preşedinte a căpătat accente de absolutism sau totalitarism de sorginte socialistă.

Contribuţii editoriale : dl. prof. dr. Andrei Ţăranu, SNSPA despre caracteristicile exercitării puterii în regimul republican totaltar. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la:http://www.romania-actualitati.ro/Categorii/istorica-55