Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA, Polonia şi Germania critică acţiunile Rusiei în Crimeea

Vicepreşedintele american Joe Biden a avertizat Moscova cu noi sancţiuni. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel consideră anexarea peninsulei, o încălcare a dreptului internaţional.

SUA, Polonia şi Germania critică acţiunile Rusiei în Crimeea
Vicepreşedintele american, Joe Biden.

19 Martie 2014, 00:24

Vicepreşedintele american Joe Biden a criticat acţiunile Rusiei în Crimeea şi a avertizat Moscova cu noi sancţiuni din partea SUA și a Uniunii Europene.

Declaraţiile au fost făcute la Varşovia, unde acesta a reafirmat angajamentul SUA de a apăra securitatea aliaţilor săi din NATO la graniţele Rusiei.

Izolarea politică şi economică a Rusiei nu poate decât să se intensifice dacă Moscova continuă pe aceeaşi cale şi se va confrunta în fapt cu noi sancţiuni, a precizat Biden, într-o conferinţă de presă comună cu premierul polonez Donald Tusk.

Ne alăturăm comunităţii internaţionale pentru a condamna agresiunea faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei prin încălcarea dreptului internaţional de către preşedintele rus Vladimir Putin - a mai spus oficialul american.

"Rusia a oferit o varietate de argumente pentru a justifica ceea ce nu este nimic mai mult, decât o confiscare de teritoriu. Dar lumea a văzut dincolo de acţiunile Rusiei şi a respins logica defectuoasă din spatele acestor acţiuni" a explicat Joe Biden.

Totodată, vicepreședintele american a declarat că Washingtonul va lua măsuri suplimentare pentru a consolida NATO în viitor, adăugand că doreşte să-şi respecte angajamentul privind instalarea sistemului antirachetă în Polonia până în anul 2018.

El a ţinut, totodată, să sublinieze hotărârea SUA de a-şi apăra aliaţii din NATO şi a arătat că garanţiile de securitate colectivă au rămas piatra de temelie a Alianţei.

La rândul său, şeful guvernului de la Varşovia, Donald Tusk, a afirmat că intervenţia Rusiei în Crimeea nu poate fi acceptată de către comunitatea internaţională.

Într-o clipă această decizie schimbă graniţele Ucrainei şi situaţia geopolitică din această regiune a lumii - a subliniat premierul polonez.

Anexarea Crimeei, "o încălcare a dreptului internaţional"

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a numit deciziile preşedintelui Rusiei, de anexare a Crimeei, încălcare a dreptului internaţional, informează Simina Botar,

"Aşa-numitul referendum a fost contrar dreptului internaţional. Declaraţia de independenţă, pe care preşedintele Rusiei a acceptat-o ieri, a fost contrară dreptului internaţional. Primirea în cadrul Federaţiei Ruse - este convingerea noastră fermă - de asemenea, contrară dreptului internaţional.

"În privinţa Ucrainei, vom continua, în paralel cu sancţiunile iniţiate, să ne focalizăm pe dialog şi discuţii, dar divergenţele în privinţa Crimeei rămân" a declarat Angela Merkel.

Într-o convorbire telefonică avută astăzi de cancelarul Germaniei cu preşedintele SUA, Barack Obama, cei doi lideri au căzut de acord că declaraţia de independenţă a Crimeei şi anexarea ei de către Rusia sunt: "o lovitură inacceptabilă pentru integritatea teritorială a Ucrainei".

Pe de altă parte, preşedintele Uniunii Europene şi-a anulat astăzi vizita pe care urma să o facă la Moscova, miercuri, unde ar fi trebuit să se întâlnească şi cu Vladimir Putin.

Rompuy se pregăteşte pentru summitul liderilor Uniunii Europene, care va avea loc pe 20-21 martie.

Încă planează o nebuloasă în legătură cu intenţiile imediat următoare ale Rusiei, inclusiv în privinţa regiunii sud-estice a Ucrainei, iar discursul lui Vladimir Putin nu este de natură să liniştească spiritele.

Referendum de modificare a Constituției în Italia, ziua a doua
În lume 23 Martie 2026, 07:32

Referendum de modificare a Constituției în Italia, ziua a doua

Referendumul vizează o reformă amplă a sistemului judiciar italian.

Referendum de modificare a Constituției în Italia, ziua a doua
Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici
În lume 22 Martie 2026, 13:47

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici

Reacțiile vin după ce președintele american, Donald Trump, i-a dat Teheranului un ultimatum de 48 de ore pentru a debloca...

Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici
Italia: Referendum privind justiţia
În lume 22 Martie 2026, 10:36

Italia: Referendum privind justiţia

Demersul este susținut de guvernul Giorgiei Meloni, dar este criticat de opoziție.

Italia: Referendum privind justiţia
Trump amenință Iranul cu distrugerea termocentralelor
În lume 22 Martie 2026, 09:43

Trump amenință Iranul cu distrugerea termocentralelor

Anterior, el spusese că atacurile Statelor Unite nu vizează sistemul energetic iranian.

Trump amenință Iranul cu distrugerea termocentralelor
Franța: Al doilea tur al alegerilor locale
În lume 22 Martie 2026, 09:36

Franța: Al doilea tur al alegerilor locale

La Paris și în alte orașe importante, cursa se anunță strânsă.

Franța: Al doilea tur al alegerilor locale
Panificația, vulnerabilă la criza energetică declanșată de război
În lume 21 Martie 2026, 16:40

Panificația, vulnerabilă la criza energetică declanșată de război

O eventuală prelungire a conflictului ar putea duce la falimentarea mai multor companii care activează în acest domeniu.

Panificația, vulnerabilă la criza energetică declanșată de război
Iranianul şi românca puşi sub acuzare în Scoţia urmează să se prezinte luni în instanţă
În lume 21 Martie 2026, 16:32

Iranianul şi românca puşi sub acuzare în Scoţia urmează să se prezinte luni în instanţă

Ei sunt acuzați că au încercat să pătrundă ilegal în perimetrul bazei navale pentru flota de submarine a Marii Britanii.

Iranianul şi românca puşi sub acuzare în Scoţia urmează să se prezinte luni în instanţă
SUA iau în calcul capturarea stocului de uraniu puternic îmbogățit al Iranului
În lume 21 Martie 2026, 16:27

SUA iau în calcul capturarea stocului de uraniu puternic îmbogățit al Iranului

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a avertizat cu privire la pericolele extreme pe care le presupune o astfel de...

SUA iau în calcul capturarea stocului de uraniu puternic îmbogățit al Iranului

Radio România

Coliziune între un avion și un vehicul la sol pe aeroportul LaGuardia din New York

Coliziune între un avion și un vehicul la sol pe aeroportul LaGuardia din New York

Coliziune între un avion și un vehicul la sol pe aeroportul LaGuardia din New York
Bursele din Asia scad pe fondul noilor amenințări dintre SUA și Iran de a intensifica războiul

Bursele din Asia scad pe fondul noilor amenințări dintre SUA și Iran de a intensifica războiul

Bursele din Asia scad pe fondul noilor amenințări dintre SUA și Iran de a intensifica războiul
Agenția meteo a ONU confirmă cel mai fierbinte deceniu de la începutul măsurătorilor

Agenția meteo a ONU confirmă cel mai fierbinte deceniu de la începutul măsurătorilor

Agenția meteo a ONU confirmă cel mai fierbinte deceniu de la începutul măsurătorilor
Accident în lanț pe DEx12: Trafic restricționat pe sensul Craiova - Pitești

Accident în lanț pe DEx12: Trafic restricționat pe sensul Craiova - Pitești

Accident în lanț pe DEx12: Trafic restricționat pe sensul Craiova - Pitești